Ivan: Numirile procurorilor arată consensul legat de Justiţie. Băsescu să ne scutească de lecţii

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, susţine că solicitarea de aviz pentru numirile procurorilor Gheorghe Popovici şi Dănuţ Volintiru este o dovadă a "consensului pe schimbările din Justiţie", el adăugând: "Traian Băsescu ar trebui să ne scutească de lecţii privind independenţa Justiţiei".

Urmărește
216 afișări
Imaginea articolului Ivan: Numirile procurorilor arată consensul legat de Justiţie. Băsescu să ne scutească de lecţii

Ivan: Numirile procurorilor arată consensul legat de Justiţie. Băsescu să ne scutească de lecţii

"Am avut astăzi un semnal pozitiv în ceea ce priveşte consensul pe tema justiţiei. Faptul că s-a luat o decizie în urma consultărilor cu şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie arată că lucrurile decurg normal şi că există acord pe schimbările de procurori", afirmă Ivan într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Potrivit acestuia, "nimeni dintre cei care au criticat schimbările, folosind argumente nefondate, de altfel, nu mai pot reproşa ceva acum".

"Traian Băsescu ar trebui să ne scutească de lecţii privind independenţa Justiţiei, din moment ce toată lumea cunoaşte încercările acestuia de-a lungul timpului de a intimida şi de a influenţa deciziile", susţine Cătălin Ivan.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a decis, în urma consultărilor avute cu şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Codruţa Kovesi, şi cu procurorii Iuliana Bendeac şi Viorel Cerbu, delegaţi la conducerea Secţiei pentru combaterea corupţiei, retragerea propunerii de numire a acestora.

Gheorghe Popovici şi Dănuţ Volintiru, propuşi la şefia Secţiei I din DNA în locul celor delegaţi acum doar nouă zile, şi-au legat numele de dosarele şantajului Antena-RCS&RDS, "Trofeul Calităţii", al consilierelor Marianei Câmpeanu şi al fostului procuror Mihai Betelie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici