- Home
- Social
- GALAŢI, (01.07.2017, 20:14)
- Departamentul Corespondenţi
Nouă persoane rănite, între care trei copii, în urma unui accident rutier grav, în Galaţi. Elicopter SMURD, solicitat
Nouă persoane, între care trei copii, au fost rănite sâmbătă seara, pe un drum judeţean din Galaţi, după ce un şofer de 22 de ani nu a acordat prioritate unei alte maşini, în zonă fiind solicitat un elicopter SMURD. Cinci dintre victime sunt membri din aceeaşi familie.
Urmărește
1498 afișări
9 persoane rănite, între care trei copii, în urma impactului dintre două maşini, în Galaţi. Elicopter SMURD, solicitat
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi, Delia Rogojină, a declarat că accidentul a avut loc pe Drumul Judeţean 251, în apropiere de localitatea Schela.
„Este un accident în care au fost implicate două autoturisme. Pe DJ 251, în apropierea localităţii Schela, un tânăr de 22 de ani a pătruns de pe un drum secundar, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat de 44 de ani. În urma coliziunii, au fost rănite nouă persoane, dintre care cinci dintr-o familie”, a declarat Rogojină.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă, a declarat că una dintre victimele accidentului a fost încarcerată, fiind solicitat elicopterul SMURD.
„Pentru una dintre victime a fost solicitat elicopterul SMURD. În zonă intervine autospeciala de transport victime multiple. Din primele informaţii, persoanele rănite sunt conştiente”, a declarat Chiriţă.
Potrivit sursei citate, răniţii vor fi transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi.
Citeşte şi: Cod galben şi cod portocaliu de inundaţii pentru mai multe bazine hidrografice din ţară. De când sunt valabile şi care vor fi zonele afectate
Citeşte şi: Argeş: O femeie însărcinată a căzut de la etaj când încerca să iasă din casa unde a fost sechestrată
Citeşte şi: COD ROŞU de caniculă în Bucureşti | 24 de persoane au leşinat. Echipajele de la Ambulanţa au intervenit sâmbătă la peste 450 de cazuri
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cine este omul care conduce cel mai important lanţ de restaurante din România şi coordonează o echipă de 1.500 de oameni
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
Cum a ajuns Jennifer Aniston să fie implicată în drama conjugală a soților Obama. Adevărul din culise!
CANCAN.RO
Orașul din România în care vom avea două zile de NINSOARE la început de februarie, potrivit meteorologilor AccuWeather
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe