- Home
- Social
- CONSTANŢA, (01.06.2017, 12:45)
- Cătălin Legănel
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Peste 50.000 de turişti sunt aşteptaţi să se distreze, de Rusalii, pe litoral, unde sute de poliţişti şi jandarmi vor veghea la siguranţa lor
Sute de poliţişti şi jandarmi constănţeni vor acţiona zilnic, în minivacanţa de Rusalii, pentru a veghea la siguranţa turiştilor de pe litoral. Asistenţa medicală de urgenţă va fi asigurată de Unitatea Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Urmărește
118 afișări
Sute de poliţişti şi jandarmi vor veghea, de Rusalii, la siguranţa turiştilor de pe litoral
Aproximativ 300 de poliţişti din cadrul IPJ Constanţa şi peste 200 de jandarmi constănţeni se vor afla în stradă, în timpul minivacanţei de Rusalii, pentru a evita producerea oricăror incidente şi pentru a veghea la siguranţa turiştilor.
Oamenii legii vor derula acţiuni pentru protejarea populaţiei împotriva actelor de comerţ ilicit, în special cu produse alimentare şi mărfuri contrafăcute sau falsificate, împreună cu reprezentaţi ai instituţiilor statului cu atribuţii în domeniu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
România se alătură pe deplin spațiului Schengen începând cu ianuarie 2025
-
Alegeri prezidenţiale 2024. Ce arată cele mai recente sondaje publicate. Cine ar putea intra în turul doi
-
Bucureştenii decid viitorul oraşului: Referendum crucial în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale. Iată ce trebuie să ştii
-
Euro a scăzut la cel mai jos nivel din 2022 din cauză că pieţele se aşteaptă la o nouă scădere de dobândă. Din păcate şi din economia reală vin veşti proaste: sectorul privat din zona euro a scăzut dintr-o dată şi se duce înspre contracţie
Astfel, poliţiştii de la ordine publică, structurile de poliţie rutieră, poliţiştii de investigaţii criminale, proximitate, echipele de cercetare la faţa locului, acţiuni speciale, de la arme sau investigarea fraudelor se vor afla în stradă, precum şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona lăcaşelor de cult.
În plus, pe drumurile publice, pe principalele artere din staţiunile turistice, pe traseele de acces către aceste zone, precum şi în zona lăcaşelor de cult, poliţiştii de la rutieră vor acţiona pentru menţinerea fluenţei şi prevenirea producerii unor evenimente grave, în general a celor generate de excesul de viteză şi conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice.
Concomitent cu menţinerea ordinii şi siguranţei publice, peste 100 de jandarmi vor avea în vedere desfăşurarea în condiţii de siguranţă a tuturor evenimentelor culturale, artistice, sportive ori promoţionale ce vor fi organizate în această perioadă, iar peste 130 de jandarmi vor acţiona zilnic pentru asigurarea pazei şi protecţiei instituţionale la zecile de obiective aflate în competenţă.
În cazul unor situaţii neplăcute, în minivacanţa de Rusalii, asistenţa medicală de urgenţă va fi asigurată de Unitatea Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Reprezentanţii unităţii sanitare au precizat că în intervalul 1 - 5 iunie, Ambulatoriul de Specialitate nu lucrează, programul cu pacienţii urmând să fie reluat marţi, 6 iunie.
Şi poliţiştii de frontieră vor fi la datorie în această perioadă în număr mai mare decât cel obişnuit, pentru a asigura fluidizarea traficului prin punctele de trecere a frontierei cu Bulgaria.
Astfel, numărul poliţiştilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor a fost suplimentat, fiind detaşaţi lucrători din ţară.
Peste 50.000 de turişti sunt aşteptaţi să se distreze, de Rusalii, pe litoral
Peste 50.000 de turişti sunt aşteptaţi să ajungă, de Rusalii, pe litoral, cei mai mulţi alegând staţiunile Mamaia şi Vama Veche. Autorităţile şi hotelierii au pregătit pentru distracţia acestora concerte, festivaluri de muzică, evenimente culturale şi sportive
Vicepreşedintele Asociaţiei Litoral - Delta Dunării, Corina Martin, a declarat că pentru hotelierii de la malul mării minivacanţa de Rusalii înseamnă primul eveniment major din această vară, mai mult de 50.000 de turişti fiind aşteptaţi să ajungă pe litoral.
”Aşteptăm acum peste 50.000 de turişti, din ceea ce am discutat cu primarii şi cu operatorii din turism”, a spus Corina Martin, adăugând că staţiunea Vama Veche este ocupată la întreaga capacitate, în timp ce Mamaia ”se află undeva la 80 la sută”.
”Gradul de ocupare a hotelurilor pe litoral este în continuă creştere, pe măsură ce ne apropiem de vacanţa de vară, iar Sărbătoarea de Rusalii ne oferă ocazia să înregistram un nou val de turişti. În continuare, Mamaia se află în topul celor mai căutate staţiuni, urmată Vama Veche şi de Venus. (…) Sunt şi hoteluri care sunt ocupate la întreaga capacitate, în special cele care oferă condiţii sporite de cazare, dar sunt şi unităţi, în special cele de două stele, care încă mai au locuri libere. Oamenii au devenit selectivi, sunt mult mai atenţi la ce se aşteaptă să primească de la un hotel din România, fiind vândute cel mai bine hotelurile de trei şi patru stele. Ceea ce înseamnă că oamenii se duc spre confort şi îi penalizează pe cei de două stele”, a declarat vicepreşedintele Asociaţiei Litoral - Delta Dunării, Corina Martin.
Zilele libere din minivacanţa de Rusalii vin la pachet cu multe opţiuni de distracţie, evenimente culturale, sport şi modă.
Hotelierii îşi aşteaptă turiştii cu pachete speciale pentru acest week-end, chiar cu masă de Rusalii inclusă, cluburile au venit cu nume sonore din industria muzicală, DJ internaţionali, petreceri pe plajă sau la piscină, plimbări cu telegondola şi multă distracţie pentru toate vârstele în Satul de Vacanţă din Mamaia. Aici, atracţiile şi jocurile au fost pregătite să îi întâmpine atât pe cei mici, dar nu numai, pentru că adrenalina nu are vârstă.
De asemenea, tot pentru familiile cu copii, pe 1 iunie se inaugurează Baby Zoo, locul special amenajat în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa în care cei mici vor putea interacţiona cu animalele.
Totodată, la Gravity Junior Clash - Gravity Park, pe 1 iunie este organizat un concurs de role, skate şi trotă pentru juniori.
De joacă, veselie şi distracţie au parte copiii pe 1 iunie şi la Hotelul Iaki din Mamaia, unde vor avea loc spectacole presărate cu experimente trăsnite, baloane de săpun, face painting şi spectacole de magie.
Şi cei care vor căuta activităţi culturale în această perioadă îşi vor petrece plăcut timpul la Târgul de artă şi antichităţi, organizat în Piaţa Ovidiu din Constanţa, ori la expoziţia de pictură ”Contraste”, a artistei Miriana Savova din Sofia, ce va fi găzduită de Muzeul de Artă din Constanţa.
Cei mai mulţi turişti care vin în staţiunea Mamaia sunt atraşi, în principal, de viaţa de noapte. Aici, principalul eveniment al minivacanţei va fi Kudos Fest. Ajuns la ediţia cu numărul 6, festivalul de muzică electronică este organizat pe plaja Kudos Beach din Mamaia între 2 şi 5 iunie. Timp de trei zile şi trei nopţi, zeci de DJ cunoscuţi vor mixa în Mamaia, 7.000 de invitaţii fiind deja acordate. La platane au fost anunţaţi: Reboot, Ninetoes, Metodi Hristov, Yokoo, SABB, Markus Homm, Mihai Popoviciu, Adrian Eftimie, Optick, Rosario Internullo, Mano & Azteca, Midi Culture, Moonsound, Sllash & Doppe, Dobrikan, Bross, Mihai Vladu, Alin G, Maryo.
Tot în Mamaia, între 1 şi 5 iunie, Disco Club Fratelli va găzdui Festivalul de muzică uşoară ”Biutiful de la malul mării”.
La Vama Veche va fi organizat un ”Salsa Week-end”, la Terasa Road to Hell, pe 1 iunie, iar la Papa la Sanyi vor concerta Mircea Vintilă, pe 2 iunie, şi Bosquito, pe 5 iunie, în timp ce pe plaja din 2 Mai va fi organizat concursul sportiv ”Triatlon fără asfalt”, în data de 3 iunie.
Un ”Festival Naţional al Sporturilor Nautice şi pe Plajă” este organizat şi în Techirghiol, între 1 şi 4 iunie. Disciplinele incluse în program sunt yachting, aquathlon, stand up paddle, windsurfing, kiteboarding, caiac canoe, aqua-gym, caiac-polo, water-wars, trasul de parâmă, aruncarea bandulei la punct fix, volei pe plajă, şi badminton.
Alte petreceri, însoţite de focuri de artificii şi alte surprize, vor fi oferite de fiecare dintre cluburile de pe litoral, patronii acestora pregătind programe speciale pentru a-i mulţumi pe turiştii ce le vor trece pragul.
De asemenea, special pentru cei care îşi petrec minivacanţa de Rusalii pe litoral, autobuzele etajate au fost reintroduse în circulaţie de miercuri.
În plus, tot pentru fluidizarea traficului, autorităţile de frontieră bulgare au informat Garda de Coastă cu privire la faptul că, pe timpul sărbătorilor de Rusalii, până pe 5 iunie, persoanele care doresc să meargă în Bulgaria prin Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche - Durankulak pot efectua plata taxei de drumuri atât de la ghişeul situat la intrarea în Bulgaria, cât şi la orice benzinărie aflată pe drumul dintre Durankulak şi oraşul Varna.
Plata taxei de drum se poate efectua pentru toate categoriile de autovehicule în euro, leva, dolari sau cu un card bancar.
Citeşte şi: FOTO De la simplu angajat al unei firme de comerţ electronic - la o cifră de afaceri de 3,6 mil. euro
Citeşte şi: EXCLUSIV | Consiliul Concurenţei, despre ancheta DNA: Am predat documente. Investigaţia proprie în cazul Siveco-Teamnet continuă
Citeşte şi: Patru din 10 români spun că în familia lor există obiceiul aplicării de "corecţii" copiilor. Mama, indicată de cei mai mulţi drept cea care le administrează
Citeşte şi: FOTO Proiect al prinţul Charles: Circuit economic în jurul bisericilor medievale abandonate din România
Citeşte şi: Direcţia Generală de Protecţie Internă (DGPI) este operaţionalizată 100% începând de joi. Care sunt principalele ATRIBUŢII
Citeşte şi: Rusalii în Valea Prahovei: Foc de tabără, ţuică fiartă, reflexoterapie şi surprize pentru copii
Citește pe alephnews.ro: Gala ZF 2024. Adrian Sârbu: „Oportunitatea ta este România. Trebuie să te implici în câmpul puterii” / Gerard Baker, editor global Wall Street Journal, prezent la Gală, a vorbit despre viitorul economic al Europei și al SUA în urma victoriei lui Trump
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: N-avem pe cine alege Președinte pe 24 noiembrie, dar du-te la vot și pune ștampila pe alb, pe niciunul! E singura formă să le arăți că exiști
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
CANCAN.RO
Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de la Severe Weather Alert
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe