Poliţia şi Ambulanţa Vaslui, acuzate că au ajuns târziu la un accident în care un copil de 4 ani a fost lovit mortal

Poliţia şi Ambulanţa Vaslui sunt acuzate că au ajuns după 30 de minute la un accident în care un copil de 4 ani a fost lovit mortal. Intervenţia poliţiştilor este anchetată de conducerea IPJ Vaslui. Ambulanţa spune că echipa locală era la un alt caz şi a trimis maşină din Bârlad.

Urmărește
1443 afișări
Imaginea articolului Poliţia şi Ambulanţa Vaslui, acuzate că au ajuns târziu la un accident în care un copil de 4 ani a fost lovit mortal

Poliţia şi Ambulanţa Vaslui, acuzate că au ajuns târziu la un accident mortal. Intervenţia, anchetată

În urma accidentului produs la Murgeni, în judeţul Vaslui, un copil de patru ani a fost lovit mortal o maşină condusă de un şofer de 35 de ani.

Oamenii acuză că atât Poliţia, cât şi Ambulanţa au ajuns târziu la accident. La nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vaslui a fost deschisă o anchetă internă.

„Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui a dispus efectuarea de verificări cu privire la intervenţia poliţiştilor în cazul acestui accident rutier, la finalizarea acestora urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun", se arată într-un comunicat transmis de către IPJ Vaslui.

La rândul lor, reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vaslui se scuză şi spun că la solicitare a fost trimisă o autospecială de la Bârlad, care, într-adevăr, a ajuns în 30 de minute.

„La Murgeni avem un echipaj cu asistent, care era plecat la un alt accident rutier. Am trimis echipajul cu medic de la Bârlad şi într-adevăr a ajuns în jumătate de oră, că atât se face. A fost găsit un copil lovit de maşină, în stop cardiac, cu traumatism cranian şi toracic, s-au făcut manevre de resuscitare, însă s-a declarat decesul", a explicat Daniel Ungureanu, purtător de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vaslui.

Poliţiştii au stabilit că accidentul de la Murgeni s-a produs după ce copilul în vârstă de 4 ani ar fi ieşit brusc din spatele unei maşini parcate şi a apărut în faţa celei care l-a lovit. Pe numele şoferului a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici