Ponta: România obţine în acest an decontări pe Mediu şi Programul Operaţional Regional

România poate obţine în cadrul acestui an decontările aşteptate din partea Comisiei Europene pentru Mediu şi Programul Operaţional Regional, dar trebuie să aştepte un acord între Parlament şi Comisia Europeană pe Fondul Social pentru a solicita bani pentru POSDRU, a declarat premierul Victor Ponta.

Urmărește
117 afișări
Imaginea articolului Ponta: România obţine în acest an decontări pe Mediu şi Programul Operaţional Regional

Victor Ponta (Imagine: Gabriel Petrescu/ Mediafax Foto)

El a prezentat miniştrilor, în şedinţa de miercuri a Guvernului, concluziile reuniunii organizate marţi la Bruxelles, la care au participat prim-miniştrii din statele membre ale grupului "Prietenii Coeziunii".

"Sunt şi veşti bune, şi mai puţin bune. Veştile bune sunt că la Mediu şi la Programul Operaţional Regional putem obţine în cadrul acestui an decontările pe care le aşteptăm, vestea proastă este că noi ne-am făcut lecţiile şi repornim POSDRU (n.r.: Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane), însă între Parlament şi Comisie nu s-a ajuns la un acord privind rectificarea Fondului Social European şi suntem în situaţia în care putem cere bani, dar până nu se ajunge la un acord între Parlament şi Comisie încă vor fi dificultăţi", a spus Ponta la începutul şedinţei de guvern.

El a adăugat că România are aliaţi importanţi în susţinerea poziţiei sale privind bugetul comunitar pentru 2014-2020, respectiv acordarea unor alocări superioare cu obligaţia unor modificări care să fie operate anul viitor pentru îmbunătăţirea sistemului administrativ şi a capacităţii administrative de absorbţie a fondurilor UE. Premierul a precizat totodată că intenţia este ca, prin fondurile alocate politicii agricole comune, fermierii români să ajungă la un nivel al subvenţiilor şi plăţilor care să ajungă la media Uniunii Europene.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici