Radu Mazăre a plecat de la sediul ICCJ: "Categoric nu mai candidez la primărie". Instanţa a rămas în pronunţare

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a plecat de la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), instanţa rămânând în pronunţare privind propunerea procurorilor DNA de arestare a sa.

Urmărește
1975 afișări
Imaginea articolului Radu Mazăre a plecat de la sediul ICCJ: "Categoric nu mai candidez la primărie". Instanţa a rămas în pronunţare

Radu Mazăre a plecat de la sediul ICCJ. Instanţa a rămas în pronunţare (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

Primarul Constanţei Radu Mazăre le-a declarat, marţi seară, jurnaliştilor, la plecarea de la sediul ICCJ, care judecă propunerea de arestare a procurorilor DNA pe numele său, că nu va mai candida, categoric, la primărie.

Întrebat despre condiţiile din arest, Mazăre a răspuns că a împărţit celula iniţial cu alte patru persoane, după care, în cursul nopţii, au mai fost aduşi trei deţinuţi, şi că a întâlnit "oameni destul de chinuiţi" în Arestul Poliţiei Capitalei.

El a mai precizat, la întrebările jurnaliştilor, că nu s-a întâlnit cu Horia Georgescu, dar chiar dacă s-ar fi întâmplat, nu i-ar fi reproşat acestuia ceva.

Întrebat dacă nu va mai candida la Primăria Constanţei, Mazăre a răspuns: "Aia categoric".

Primarul Constanţei a plecat de la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), instanţa rămânând în pronunţare privind propunerea procurorilor DNA de arestare a sa.

Mazăre le-a spus jurinaliştilor că merge să mănânce şi că nu ştie care va fi soluţia instanţei.

Primarul Radu Mazăre a fost adus la ICCJ, marţi după-amiază, pentru judecarea cererii de arestare preventivă, în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro, cu ajutorul lui Sorin Strutinsky, de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii şi respectiv câştigarea unei licitaţii.

În acelaşi dosar se analizează şi propunerea de arestare preventivă a omului de afaceri Sorin Strutinsky.

Primarul municipiului Constanţa a fost reţinut luni, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru trei fapte de luare de mită, abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi conflict de interese (două infracţiuni), potrivit unui comunicat.

De asemenea, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de omul de afaceri Sorin Strutinsky, arestat preventiv în altă cauză, cu privire la săvârşirea a trei infracţiuni de complicitate la luare de mită.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2006 - 2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Strutinsky, a solicitat şi primit circa două milioane de euro de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism necesare construirii unor mall-uri în Constanţa.

Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanţii societăţii respective cu o firmă controlată de Mazăre, atât direct, cât şi prin intermediul lui Strutinsky, potrivit procurorilor.

Mazăre mai este acuzat că, în perioada 2008 - 2014, tot cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la o societate comercială, peste şapte milioane de euro pentru că a asigurat acesteia câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului. În acelaşi timp, între firma respectivă şi primărie, a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 de lei (335 milioane de euro).

Şi în acest caz, notează procurorii, mita a fost primită prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate între societatea respectivă şi aceeaşi firmă controlată de cei doi inculpaţi.

Din analiza procedurii de achiziţie care a precedat semnarea acestui contract au rezultat o serie de încălcări ale legislaţiei aplicabile, imputabile lui Mazăre, referitoare la: impunerea condiţiei ca ofertanţii să prezinte fizic dotarea minimală de utilaje şi echipamente în orice locaţie de pe teritoriul municipiului Constanţa, în perioada desfăşurării procedurii, utilajele şi echipamentele urmând a fi prezentate, staţionate, pe toată perioada menţionată, sub sancţiunea descalificării ofertanţilor, modul de estimare a valorii contractului, alegerea modalităţii de delegare a serviciului public de salubrizare al municipiului Constanţa prin gestiune delegată, inexistenţa numărului minim de oferte care până în luna februarie 2008 impuneau un minim de două oferte, iar din luna februarie 2008, era prevăzut un număr de minim trei participanţi, şi tariful de salubritate.

Ca urmare a acestor acţiuni a fost produs un prejudiciu în sumă de 112.557.288 de lei (circa 26 de milioane de euro), sumă care constituie în acelaşi timp un folos necuvenit obţinut de societatea comercială beneficiară a contractului, mai spun procurorii.

Mazăre mai este acuzat că, în perioada noiembrie 2006 – 2013, în calitate de primar al municipiului Constanţa, a participat la încheierea a 12 contracte între primărie şi societatea controlată de el şi Strutinsky, în valoare totală de peste 6 milioane de lei. În perioada noiembrie 2008 - 2012, în aceeaşi calitate, Mazăre a mai semnat 13 contracte, acorduri cadru şi contracte subsecvente încheiate între Primăria Municipiului Constanţa şi o societate comercială la care era asociat Strutinsky, în valoare totală de peste 23 milioane lei.

Aceste contracte au vizat achiziţia unor servicii artistice desfăşurate cu diverse ocazii, organizarea unor spectacole artistice, serviciul de pază a bunurilor publice şi private aparţinând municipiului Constanta, serviciul de protecţie a funcţionarilor Primăriei Municipiului Constanţa aflaţi în exerciţiul funcţiunii în perioada 15 februarie 2009 - 15 februarie 2012, etc.

În ambele cazuri, au fost obţinute foloase atât pentru sine, prin societatea pe care o controla şi cu care Mazăre s-a aflat în raporturi comerciale în ultimii cinci ani înainte de comiterea faptei, cât şi pentru Sorin Strutinsky, arată anchetatorii.

Radu Mazăre a venit luni la DNA, spunând că a fost chemat în cazul reclamaţiei care i-a fost făcută de ANI şi Horia Georgescu, pentru incompatibilitate şi că este pregătit pentru orice.

"Astăzi am fost chemat în cazul reclamaţiei pe care mi-au făcut-o ANI şi Horia Georgescu, privind o incompatibilitate. Nu ştiu ce acuzaţii mi se vor aduce. A mai fost făcută o reclamaţie similară în 2009, a fost anchetată, iar atunci procurorii au spus că totul este în regulă. Acum, probabil pe aceeaşi reclamţie, îmi vor fi aduse alte acuzaţii", a spus Radu Mazăre, la intrarea în DNA.

Edilul a explicat că acest caz are legătură cu faptul că TV Neptun şi Ziarul Telegraf au câştigat anumite licitaţii la Primăria Constanţa. Atât la postul de televiziune, cât şi la publicaţia constănţeană, acţionar este omul de afaceri Sorin Strutinsky. Legătura dintre Mazăre şi Strutinsky este aceea că ambii deţin acţiuni la Hotelul Flora, a adăugat primarul.

"La momentul respectiv, în 2009, cei de la ANI au considerat că este conflict de interese, procurorii au cercetat şi au spus că nu este, acum mi s-a făcut iar o reclamaţiue pentru acelaşi motiv", a mai spus primarul Constanţei.

Potrivit unor documente ale procurorilor, obţinute de MEDIAFAX, cercetările în acest dosar au la bază sesizarea făcută de Agenţia Naţională de Integritate, care cerea DNA să îl verifice pe Radu Mazăre pentru conflict de interese, după ce Primăria Constanţa a acordat contracte în valoare de aproape 4,6 milioane de euro firmelor Conpress Holding şi Soti Cable Neptun, al căror asociat, Sorin Strutinsky, este în relaţii comerciale cu Mazăre în opt societăţi. În prezent, omul de afaceri este arestat şi judecat în dosarul de trafic de influenţă în care este acuzat că a primit aproximativ 2 milioane de euro ca să intervină la instituţii publice pentru plata unor lucrări.

Primarul Radu Mazăre este cercetat de DNA în mai multe dosare.

Astfel, Mazăre este cercetat de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit 175.000 de euro de la omul de afaceri Avraham Morgenstern pentru ca acesta să câştige contractul privind construirea locuinţelor sociale din cartierul "Henri Coandă" din Constanţa.

Mazăre mai este acuzat că nu a trecut în declaraţiile de avere din 2012 contul personal deschis la banca din Israel în care a primit, în septembrie 2011, 95.000 de euro de la Elan Schwartzenberg. În această cauză, Radu Mazăre este sub control judiciar şi are interdicţie de a părăsi ţara.

De asemenea, DNA l-a trimis în judecată pe primarul Radu Mazăre în 28 octombrie 2008, într-un dosar privind atribuirea nelegală a unor terenuri, în care este acuzat alături de 36 de persoane, între care Nicușor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, foşti şi actuali funcţionari din Primăria Constanţa şi din Oficiul de Cadastru, mandatari şi notari publici.

Cele 37 de persoane sunt acuzate că au încălcat Legea 10/2001 privind persoanele îndreptăţite la restituire, termenul de depunere a cererilor, indisponibilizarea bunurilor restituibile în natură, competenţa de soluţionare a cererilor de restituire, întinderea suprafeţei revendicate. Prejudiciul în această cauză a fost estimat la aproximativ 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro în dauna municipiului Constanţa, potrivit DNA.

Primarul Radu Mazăre spunea, în octombrie 2014, că pentru vânzarea terenului de sub Cazinoul din Mamaia a fost trimis în judecată în 2008 de DNA Bucureşti, dar că în prezent este urmărit penal de DNA Constanţa pentru vânzarea unei jumătăţi din terenul respectiv, precizând că acuzaţiile sunt diferite.

Mazăre preciza că DNA le-ar fi cerut evaluatorilor din Constanţa toate rapoartele de evaluare din perioada 2004-2008 pentru terenuri ale Primăriei Constanţa, iar notarilor, actele legate de vânzarea terenurilor Primăriei Constanţa către diverse persoane în perioada 2006-2008, în acest fel fiind cău tate probe care să-l incrimineze.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici