Românii din diaspora cer mai multe secţii şi buletine de vot în turul II al alegerilor. SCRISOAREA unei românce din Londra: Suntem dispuşi să facem voluntariat în secţiile de votare. Vrem să votăm

O româncă din Londra scrie, într-o scrisoare deschisă adresată, premierului, ministrului de Externe şi ambasadorilor, în numele său şi al mai multor conaţionali din diaspora, că românii din străinătate sunt dispuşi să se implice, inclusiv prin voluntariat în secţiile de votare, pentru că vor să voteze.

Urmărește
1123 afișări
Imaginea articolului Românii din diaspora cer mai multe secţii şi buletine de vot în turul II al alegerilor. SCRISOAREA unei românce din Londra: Suntem dispuşi să facem voluntariat în secţiile de votare. Vrem să votăm

Românii din diaspora cer mai multe secţii şi buletine de vot în turul II al alegerilor. SCRISOAREA unei românce din Londra: Suntem dispuşi să facem voluntariat în secţiile de votare. Vrem să votăm (Imagine: LSRS)

Irina Haivas, manager într-o companie americană, le cere lui Victor Ponta, Titus Corlăţean şi membrilor corpului diplomatic, ca la turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale să ia măsurile care se impun pentru a remedia "imediat şi drastic" situaţia creată la alegerile din 2 noiembrie, prin creşterea numărului şi capacităţii secţiilor de votare şi a numărului de buletine.

"Credem că acest lucru este realizabil pentru un stat european al secolului 21, de exemplu prin următoarele măsuri: creşterea semnificativă a numărului şi capacităţii secţiilor de votare în toate oraşele din diaspora în care cererea a depăşit capacitatea de procesare a centrelor. Calcularea capacităţii trebuie să permită un timp de 1,5 - 2 minute de persoană (14 ore = 840 min, luând în medie 2 minute pe persoană, doar 420 persoane pot vota cu o singură ştampilă), şi să presupună că toţi românii aflaţi în oraşul şi zona respectivă se prezintă la alegeri", se precizează în scrisoarea deschisă.

Totodată, se cere creşterea numărului de buletine de vot pentru diaspora, care să coincidă cu estimările numărului de români aflaţi în străinătate (cel puţin 2 milioane în loc de 600.000). Afişarea pe site-ul fiecărei ambasade a formularului-tip de declaraţie personală care poate fi completat în avans şi adus la secţia de vot pentru alegerile din 16 noiembrie, pentru a grăbi procesul de votare.

"Suntem dispuşi să ne implicăm şi să ajutam statul român în a face aceste măsuri posibile, inclusiv prin voluntariat în secţiile de votare. Suntem aici. Dar vrem să votăm", spune Irina Haivas.

Ea precizează că scrie în numele mai multor români din diaspora.

"Vă scriem să vă amintim că noi, cei din diaspora, suntem şi noi români. Suntem tineri, şi suntem mulţi. Suntem o mare parte a populaţiei active a României şi contribuim la economia ţării. Suntem generaţia fără graniţe. Suntem uniţi indiferent că trăim în Marea Britanie, Franţa, Noua Zeelandă sau Statele Unite. Suntem uniţi cu cei ca noi de acasă din Romania. Alături de ei, suntem generaţia care nu mai crede în posturile de televiziune cumpărate şi deservite, sau în beneficiul de scurtă durată al unei găleţi cu ulei, zahăr şi făină", se spune în scrisoare.

Femeia mai scrie despre românii din străinătate că pot face calcule simple, cum ar fi numărul de secţii de vot, personal, şi ştampile necesar în diaspora sau în campusurile de studenţi şi ştiu să recunoască metaforele şi alte figuri de stil menite să portretizeze în ţară o falsă realitate.

"Suntem învăţaţi să 'plecam capul' şi să muncim. Nu vrem favoruri. Nu vrem 'să ni se dea'. Dar nu tolerăm 'sa ni se ia', pentru ca nu ne are nimeni 'la mână'. Suntem motivaţi să avem o voce, şi am arătat că avem voinţa de a sta ore întregi la coadă şi de a conduce sute de kilometri pentru a vota. 'Plecatul în afară' ne-a călit. Ţinem aproape valorile şi credinţele din familie de acasă; ele sunt ancora noastră. Ne ştim drepturile şi avem energia şi voinţa să luptăm pentru ele. Iar în alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie, cu voie sau fără voie, ne-aţi încălcat dreptul constituţional şi uman de a vota. Îl vrem înapoi - este al nostru", mai spune Irina Haivas, în scrisoarea deschisă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici