Roşia Montană în ochii localnicilor. Ce părere aveau despre proiect în 2006 şi cum îl văd în prezent

22 iulie 2006 - Proiectul minier rupe în două tabere comunitatea din Roşia Montană

Proiectul minier de la Roşia Montană i-a împărţit în două tabere pe cei pe care i-ar putea afecta, în timpul primei dezbateri publice asupra investiţiei, unii pledând pentru binefacerile economice, iar alţii împotriva potenţialului dezastru ecologic sau pentru continuarea traiului în zonă.

Prima dovadă a rupturii: huiduielile şi fluierăturile cu care fiecare tabără şi-a întâmpinat adversarii care au luat cuvântul la dezbaterea publică de pe stadionul "Minerul" din Roşia Montană.

Dacă, într-o primă fază, localnicii care refuză să-şi părăsească locurile în care trăiesc de generaţii nu au ascultat prezentarea proiectului făcută de investitor în deschiderea sesiunii de discuţii, fluierând copios, aceştia au avut ulterior parte de acelaşi tratament din partea susţinătorilor investiţiei, atunci când au urcat pe scena improvizată.

Cea de-a doua dovadă a fost discursul unui moţ sincer, bătrân, care a punctat genial arătând că investiţia a băgat vrajba între roşieni.

"Suntem aici toţi roşieni. Este foarte grav ceea ce se întâmplă în Roşia Montană, pentru că noi am fost, în general, înainte de a apărea această companie în Roşia Montană, prieteni toţi. Ne salutam pe drum, ne respectam. Am ajuns, din cauza acestei companii, să fim duşmani. Părinţii cu copiii, fraţii între ei, vecinii, prietenii... să nu ne mai salutăm... Este un lucru foarte grav ceea ce se întâmplă la Roşia Montană. Ceea ce este şi mai grav este că autorităţile române ne-au lăsat de izbelişte aici, fără să ia măsurile necesare, fără să vadă ce se întâmplă în Roşia Montană. Acest proiect a fost pentru toate guvernările un cartof fierbinte care s-a transmis dintr-o mână în cealaltă, fiecare fugind de răspundere, lăsând ca noi, aici, să ne certăm, să ne huiduim. Este foarte urât", a punctat Eugen Cornea, un localnic din Roşia Montană.

Majoritatea părerilor exprimate de susţinătorii investiţiei au fost argumentate de îmbunătăţirea nivelului de trai. În schimb, opozanţii au cerut detalii referitoare atât la partea de protecţie a mediului, cât şi la proiectul în sine şi la modificările pe care acesta le-ar putea suferi în cazul în care diverşi proprietari de terenuri în zonă ar refuza să-şi vândă terenurile.

Majoritatea celor din urmă au fost interesaţi de modul concret în care investiţia i-ar ocoli, fără a le afecta traiul de zi cu zi.

"Vorbiţi de o zonă protejată în Roşia Montană. Cum poate să existe o zonă protejată în Roşia Montană între şase cariere, două de arocamente şi patru de minereu? Spuneţi! Când se va puşca în Roşia Montană, între 20 şi 60 de tone de explozibil...", a continuat acelaşi localnic, încercând să scoată în evidenţă faptul că, la detonări de asemenea amploare, undele seismice provocate pot afecta sau distruge clădiri pe o rază de până la opt kilometri.

"Vorbiţi de o siguranţă extraordinară a iazului de decantare, a barajului. Cum puteţi să spuneţi aşa ceva când acest baraj se află la 800 de metri de această carieră? (...) Să fiţi siguri că noi nu vom pleca niciodată din Roşia Montană şi atunci o să vedem dacă dumneavoastră puteţi să faceţi proiectul peste trupurile noastre", a întrebat acelaşi localnic.

Un altul a vrut să afle, date fiind aceleaşi detalii privind exploziile de carieră, ce se va întâmpla cu bisericile din Roşia Montană

"Dumneavoastră ne spuneţi, într-adevăr: «Nu le demolăm». Aveţi dreptate! Se vor dărâma singure. La două puşcări vor fi dărâmate. Ce se va întâmpla cu cele 40 de case de patrimoniu din Roşia Montană pe care dumneavoastră le-aţi lăsat de izbelişte? Din casele cumpărate de dumneavoastră se fură uşi, geamuri, ferestre... Ceva sinistru pentru noi, cei din Roşia Montană", a punctat acesta.

Un alt participant la dezbateri s-a interesat despre situaţia cimitirelor din zonă, care ar urma - potrivit proiectului - să fie şi ele strămutate.

"Am o întrebare pentru dumneavoastră, domnilor de la minister (Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, n.r.). Dacă sub mormântul bunicilor dumneavoastră s-ar găsi cinci grame de aur, cu cât aţi fi dispuşi să daţi cimitirul bunicilor? Nu mi se pare normal ca cimitirele şi  bisericile să se strămutate", a spus acesta.

Pe lângă întrebările tehnice sau mai puţin tehnice, generale sau la obiect, discuţiile - care au durat aproape cinci ore - au fost marcate de dispute verbale dure între cele două tabere.

În urma acestei prime runde de dezbatere publică, Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) va trebui să răspundă la o serie de întrebări, cele mai importante vizând alternativele la proiect, în cazul în care deţinătorii de terenuri refuză să-şi vândă proprietăţile.

Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor (MMGA) va trebui să aibă grijă ca, oricare ar fi varianta finală a proiectului, cei care aleg să rămână în zonă să fie protejaţi, nu doar ocoliţi de exploatarea minieră, în eventualitatea în care aceasta ar fi autorizată.

(Material realizat de Ovidiu Vanghele)

22 august 2006 - Dezbaterea publică a proiectului Roşia Montană la Bucureşti a mutat circul la Romexpo

Moment de reculegere pentru victimele Revoluţiei. Discuţii despre creştinism, ateism sau satanism. Invitaţii la prostituţie, cerşit sau incest. Un "fuck you" din tot sufletul. Parabole despre Bucureştiul decadent. Naţionalism pur-sânge. Nu e film, ci dezbaterea publică a proiectului Roşia Montană, în Bucureşti.

Businessmeni la costum, puşti pletoşi şi teribili, ecologişti mai mult sau mai puţin fanatici, specialişti ori băgători de seamă, angajaţi, mineri, foşti mineri, oameni săraci aduşi "pe o masă pe Valea Oltului" şi doi parlamentari PRM. Cu totul vreo patru-cinci sute de oameni s-au adunat sau au fost adunaţi luni după-amiază, la Romexpo, în Bucureşti, unde au participat la o nouă etapă din viaţa încă neîncepută a proiectului minier de la Roşia Montană - a douăsprezecea dezbatere publică.

Între clasicele tabere, formate ad-hoc, un cordon de săteni din Roşia Montană şi vecinătăţi, echipaţi cu tricouri inscripţionate "Security", se jucau de-a bodyguarzii. Asta după ce, la intrare, ministru, jurnalist, miner sau flower-power, toţi cei prezenţi au fost trecuţi printr-un control corporal atent, ca în aeroport sau la intrarea la un concert. Nici măcar sticlele de plastic cu apă sau suc nu au putut scăpa vigilenţei agenţilor de pază, care le opreau la intrare pe motiv că "sunt contondente".

Fiecare tabără cu arsenalul şi "coregrafia" ei. Opozanţii, mai ingenioşi şi asistaţi de o echipă de campaigneri de profesie, au adus o colecţie de bannere, postere, fluiere, chiar măşti de gaze sau inscripţii care mai de care mai pline de sugestii, insinuări şi înţepături la adresa investitorilor, a politicienilor, a cianurii ce ar urma să fie folosită sau a susţinătorilor proiectului. Nu au scăpat preşedintele - gratulat cu un "Lingoule!" într-unul din afişe - sau premierul, căruia i s-a atras atenţia asupra corupţiei din Roşia Montană, cam "Măriceanu".

Susţinătorii proiectului minier, în mare majoritate localnici cărora "le-au fost puse la dispoziţie autocare", au fost mai la obiect. Echipaţi disciplinat, cu tricouri inscripţionate cu cele două ONG-uri înfiinţate de companie, aveau mesaje mai la obiect şi mai directe.

După ce reprezentanţii Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, arbitrul confruntării, şi-au spus, într-un cor general de fluierături, cuvântul de deschidere, a urmat prezentarea intenţiilor companiei, întreruptă de huiduielile, fluierăturile şi cartonaşele roşii, pentru minciuni, arătate tabăra ecologiştilor.

Trecuse însă doar încălzirea. După o jumătate de oră de pauză - pentru strângerea rândurilor şi pentru înscrierea la cuvânt - a început meciul de-adevăratelea. Înscris în cap de listă, între primii cinci vorbitori, Doru Mărieş, reprezentantul unei asociaţii de revoluţionari, a fost primul care a încins atmosfera, solicitând un moment de reculegere pentru victimele Revoluţiei şi criticând compania pentru că a adus, din nou, mineri în Bucureşti, cu autocarele.

"N-am ştiut eu din timp că nu intrau ăştia în Bucureşti", avea să spună după energica alocuţiune Doru Mărieş, pe treptele sălii, la o ţigară.

Rând pe rând, discursul fiecăruia din cei 106 vorbitori a agitat tabără sau alta. Fie când vreun puşti pletos de liceu jelea frumuseţea Roşiei Montane ce avea să fie distrusă de cancerosul proiect minier, fie când vreun localnic adus din Roşia Montană mulţumea investitorului pentru frumoasele promisiuni de locuri de muncă şi bunăstare.

Cele mai incitante, mai spectaculoase intervenţii primeau un răspuns pe loc de la reprezentantul Roşia Montană Gold Corporation, vicepreşedintele John Aston, adevărat as în public relations şi manipulare. Spre nemulţumirea opozanţilor, acesta avea, conform procedurii, ultimul cuvânt, aşa că singurul mod de a-l taxa era fluieratul, huiduitul, arătatul unui cartonaş roşu sau chiar un "Fuck you!", aruncat de o belgiancă proprietară de pensiune agroturistică în Roşia Montană, nemulţumită de criticile aduse de Aston.

Mitzura Arghezi şi Gheorghe Funar, prezenţi şi ei în sala de la Romexpo, s-au raliat opoziţiei proiectului, însă din motive personale. Mitzura Arghezi s-a declarat nemulţumită de faptul că John Aston, irlandez, nu vorbeşte în română, iar Funar a criticat corupţia din Ministerul Mediului într-un discurs ce a avut drept fir roşu sintagma "nu ne vindem ţara".

Un alt vorbitor, susţinător al proiectului, un fost miner bătrân, a recunoscut că nu a ajuns niciodată până luni în Bucureşti, oraş pe care l-a descris într-o parabolă colorată drept o femeie cu mai mulţi sâni. Mesajul său, primit cu urale de colegi, a fost simplu: suntem mineri de 2000 de ani, nu ştim să facem altceva şi nu există alternativă pentru a scoate Roşia Montană din mizerie decât mineritul.

"Sunteţi săraci şi proşti!", i-a taxat un tânăr rocker bucureştean pe susţinătorii proiectului. Unul dintre aceştia nu a ratat ocazia şi, atunci când i-a venit rândul, i-a numit pe ecologişti "gunoaie" şi "homosexuali", invitând fetele din tabăra Greenpeace-Alburnus Maior să se angajeze la el, atunci când, după legalizarea prostituţiei, îşi va deschide un bordel.

Fiecare discurs, pigmentat cu atacuri la persoană şi, în mare majoritate, fără vreun argument tehnic sau ştiinţific, a născut reacţii vehemente în tabăra adversă, cu greu controlate de moderatorul dezbaterii. Timp de zece ore, cei prezenţi s-au acuzat reciproc de "circ ieftin", că ar fi plătiţi pentru asusţine o cauză sau alta, că sunt atei, primitivi, satanişti, vânduţi sau că se bagă în treburi care nu-i privesc.

Afară, ţigara îi făcea, parcă, mai uniţi pe cei ce, în mod normal, au poziţii radical opuse faţă de proiect. Eugen David, liderul opoziţiei, îl prezintă pe vecinul său. "Uite, am rămas prieteni, chiar dacă avem păreri total opuse faţă de proiect", spune David, care nu pierde ocazia de a-l sfătui pe Nelu să treacă de partea lui, căci proiectul "nu are nicio şansă".

"Bă Zeno, îl ia Berceanu pe ministru' Mediului de-o mână şi-i zice "Semnează, bă, aicea, dă-te dracu" şi se rezolvă problema. Ştii bine, Berceanu, Sassu... O să fie bine!", încerca Nelu să-l convingă de poziţia-i greşită pe Eugen David.

Înăuntru, şirul vorbitorilor continua, reprezentanţii companiei ofereau sau nu răspunsuri, iar lumea, încet încet, pleca.

"Am avut inspiraţia să vorbesc singur!", a tunat ultimul vorbitor, contestatar al minei, către adversarii care-l şicanau, încercând, de fapt, să spună că a vorbit liber. "Sunt dezgustat de voi!", le-a mai aruncat acesta celor aduşi din Roşia Montană şi din împrejurimi, "fără bani, ci doar pe o masă pe Valea Oltului", potrivit oamenilor RMGC.

Apoi, puţin înainte de ora 4.00 dimineaţa, pe acordurile unei melodii populare, dezbaterea s-a încheiat.

Au rămas în urmă promisiunile companiei, neîncrederea opozanţilor, satisfacţia aplaudacilor tocmiţi şi a teribililor care, în premieră, au avut în mână un microfon şi atenţia a sute de oameni şi o decizie ce va fi luată "undeva, în sfere înalte". Mult mai înalte decât simulacrul de societate civilă sau decât moţii, odinioară făloşi, ajunşi acum cocoşaţi de sărăcie.

(Material realizat de Ovidiu Vanghele)

2 iulie 2007 - Proiectul Roşia Montană a împărţit localnicii în două tabere

Viaţa cândva tihnită din Roşia Montană s-a încheiat odată cu apariţia proiectului de exploatare, propus de Gold Corporation, localnicii fiind acum împărţiţi în două tabere, unii care susţin proiectul, ceilalţi respingându-l, fiecare sperând ca lunga aşteptare să ia sfârşit în curând.

Uliţele din localitatea minieră Roşia Montană sunt, în cea mai mare parte a timpului, pustii. Oamenii nu se văd nici la porţi, nici trebăluind prin curţi, deşi mare parte dintre localnici încă mai sunt acolo.

O linişte desăvârşită domneşte aproape peste tot, dându-ţi senzaţia că oamenii au plecat cu toţii lăsându-şi casele, unele foarte vechi. Imaginea de localitate părăsită e completată de imobilele dărăpănate, cu pereţi scorojiţi sau cu ziduri dărâmate în întregime. Pe pereţii rămaşi în picioare, proprietarul, a avut grijă, printr-o plăcuţă metalică, să te informează că respectivul imobil este în proprietatea "Roşia Montană Gold Corporation".

Potrivit localnicilor rămaşi în zonă, compania distruge aproape toate casele achiziţionate. Nu de tot, dar atât cât să nu se mai poată sta acolo şi cât să construiască un peisaj dezolant, care să-i determine pe cei care încă mai locuiesc în Roşia Montană să plece.

Însă, printre localnici, sunt oameni care nici nu vor să audă de proiectul minier sau de vinderea casei, chiar dacă vecinii poate au plecat sau sunt pe cale să o facă.

"Care au vândut, să plece! Şi-ai vândut pământul natal, şi-au vândut bisericile. Să plece!", murmura, ca pentru sine, un localnic cu faţa brăzdată de riduri.

Viorica Oida, o femeie de 66 de ani, cu ochi mici şi cu chipul zbârcit încadrat de o basma, este unul dintre puţinii localnici care bântuie pe străzile înguste şi face parte din categoria celor care au refuzat, în rânduri repetate, să-şi vândă agoniseala. A ridicat capul din pământ atunci când a sesizat prezenţa unor necunoscuţi şi a ţinut să ne spună că "tare frumoase mai sunt locurile astea". Casa în care locuieşte a cumpărat-o în 1965, din salariul soţului, şi acum locuieşte cu copiii şi nu are de gând să renunţe la ea.

"Eu de aici nu plec. Aici mor. Oi pleca, dar nu când vor ei, ci când vreau eu. Le-am spus că o dau când a plecat ultimul om din Roşia. Atunci le-o dau că singur nu poţi trăi. Dar până atunci, nici să nu aud", a spus revoltată bătrâna.

Piaţa centrală din Roşia Montană e, într-o zi normală, la fel de pustie ca orice stradă sau uliţă din localitate. Duminică dimineaţă, era animată doar de autocarul cu jurnalişti (veniţi pentru inaugurarea centrului de informare, deschis în zonă), de câteva bătrânele şi preotul care se îndreptau spre biserică şi de un grup de cetăţeni adunaţi la singura cârciumă din zonă. În rest linişte, de parcă toată lumea ar fi într-o lungă aşteptare.

Pe o bancă, în faţa bisericii catolice, am găsit-o pe Ana Plic, o localnică îngândurată, de 75 de ani, care aştepta să înceapă liturghia. Pentru ea, proiectul companiei Roşia Montană Gold Corporation nu înseamnă decât că şi-a vândut casa, iar cumpărătorul i-a dat "prea puţin". În rest, despre ce-o să se întâmple de acum încolo, "facă-se voia Domnului", a spus bătrâna care deja şi-a cumpărat un apartament în Cluj.

"Am vândut-o la ei, dar nu mi-or plătit-o bine. Casă cu etaj, jos cu cinci încăperi, sus cu încă trei camere, coridor lung şi bucătărie. Casă mare dar nu mi-au plătit-o aşa bine", spune oftând femeia.

Ea a declarat că a primit pentru casă şi câteva terenuri, din care unul cu pomi, aproape şase miliarde de lei vechi (188.000 de euro), ulterior aflând că preţul obţinut ar fi fost prea mic. Deşi şi-a cumpărat un apartament în centrul Clujului, bătrâna încă locuieşte în Roşia Montană.

"Tot aici stau că au zis că mă lasă până în martie dar eu m-am dus să le zic că vreau să mute şi mormântul lu' bărbată-miu la Cluj", a mai spus bătrâna.

La liturghia ţinută în biserica catolică din localitate nu au participat mai mult de zece persoane, toate femei trecute de a doua tinereţe.

(Material realizat de Aurelia Alexa).

26 septembrie 2013 - În urma parlamentarilor, la Roşia rămân aceleaşi patimi: "Aurul ne aduce fericire sau ne ucide"

"Mă întreb uneori dacă aurul de sub noi, care ne-a învrăjbit, ne aduce fericire sau ne distruge sufletele", spune un bărbat trecut de 60 de ani, de la Roşia Montană. La Câmpeni, tot în Alba, alt pensionar crede că oamenii din Roşia s-au vândut pentru câţiva arginţi, lăsând Apusenii pradă poluării.

Citeşte şi: REPORTAJ: În urma parlamentarilor, la Roşia rămân aceleaşi patimi: "Aurul ne aduce fericire sau ne ucide"

Citeşte şi: Şeful Institutului Naţional al Patrimoniului: Comunitatea locală nu vrea includerea Roşia Montană în UNESCO întrucât ar bloca investiţiile