- Home
- Social
- DEVA, (21.07.2018, 09:49)
- Loredana Ficiu
Accident grav la Hunedoara: Şapte persoane, între care doi copii, rănite | FOTO
Şapte persoane, între care doi copii, au fost rănite, sâmbătă, în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme, pe DN 7, în localitatea Veţel, judeţul Hunedoara. Circulaţia rutieră este oprită pe ambele sensuri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Accident grav la Hunedoara: Şapte persoane, între care doi copii, rănite | FOTO
Purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, Călin Dumitrescu, a declarat, corespondetului MEDIAFAX, că şapte persoane au nevoie de îngrijiri medicale, după ce maşinile în care se aflau s-au ciocnit, în satul Leşnic, din comuna Veţel.
"Sunt şapte victime, dintre care doi copii, unul de opt ani şi unul de 14 ani. Accidentul a avut loc la ieşire din Leşnic, spre Ilia", a spus Dumitrescu.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis că circulaţia se desfăşoară îngreunat, pe un fir alternativ, pe DN 7 Arad - Deva, la kilometrul 408, în afara localităţii Leşnic, judeţul Hunedoara, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Traficul pe sensul de mers Deva-Arad este deviat pe rute ocolitoare până la finalizarea cercetării la faţa locului.





Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe