Prima pagină » Social » Un copac a căzut peste linia ferată, între Predeal şi Timişu de Sus, oprind temporar traficul feroviar. Şapte trenuri de călători au fost oprite în gări/ UPDATE: Circulaţia feroviară a fost reluată

Un copac a căzut peste linia ferată, între Predeal şi Timişu de Sus, oprind temporar traficul feroviar. Şapte trenuri de călători au fost oprite în gări/ UPDATE: Circulaţia feroviară a fost reluată

Circulaţia feroviară a fost oprită, luni dimineaţă, între Timişu de Sus (Braşov) şi Predeal, după ce un copac a căzut peste linia de cale ferată.
Un copac a căzut peste linia ferată, între Predeal şi Timişu de Sus, oprind temporar traficul feroviar. Şapte trenuri de călători au fost oprite în gări/ UPDATE: Circulaţia feroviară a fost reluată

UPDATE 10:04 Traficul feroviar între Braşov şi Predeal a fost reluat

Circulaţia feroviară, oprită, luni dimineaţă, între Timişu de Sus (Braşov) şi Predeal, după ce un copac a căzut peste linia de cale ferată, a fost reluată.

Potrivit CFR Infrastructură, s-a repus sub tensiune firul de contact între Dârste şi Timişu de Sus, iar trenurile oprite sunt reînscrise treptat în circulaţie.

Un copac a căzut pe firul II la intrare în halta Timişul de Sus dinspre Predeal, pe Magistrala 300 şi pentru că firul I este închis, circulaţia feroviară a fost oprită pe ambele sensuri.

Copacul smuls de rafalele puternice de vânt, care au depăşit în această zonă viteza de 80 de kilometri pe oră, a rămas sprijinit pe firul de înaltă tensiune, fiind întreruptă alimentarea cu energie electrică.

Şapte trenuri de călători au fost oprite temporar în gări.


Potrivit IGPR, în judeţul Braşov, un copac a căzut pe firul II la intrare în halta Timişul de Sus dinspre Predeal, pe Magistrala 300.

Întrucât firul I este închis pentru lucrări, circulaţia feroviară este oprită pe ambele sensuri de mers, fiind afectate trenurile Regio 3023, 15138 şi 14034, arată IGPR.