- Home
- Social
- PLOIEŞTI , (24.07.2019, 15:18)
- Laura Petrescu
Un viceprimar din Prahova a luat bacalaureatul la 47 de ani/ Ce notă a luat
Un viceprimar din judeţul Prahova a luat bacalaureatul la 47 de ani, după ce a luat meditaţii la matematică, ajutat şi de copiii săi. „Dacă Dumnezeu m-a adus în poziţia asta (viceprimar - n.r.), să fac şi eu ceva pentru funcţia aceasta”, declară Cristian Biton.

Un viceprimar din Prahova a luat bacalaureatul la 47 de ani/ Ce notă a luat
Viceprimarul comunei Păuleşti a dat examenul de bacalaureat în sesiunea care tocmai s-a încheiat şi a fost declarat admis cu o medie de 6.51, la 47 de ani.
Cristian Biton a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că s-a decis să dea bacalaureatul întrucât avea „un mare nod în gât”.
Biton a terminat Liceul Tehnologic „Constantin Cantacuzino” din Băicoi, a picat la bacalaureat, a mers în armată şi nu a mai făcut contestaţie, deşi spune că a picat cu 8 sutimi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
După ce a ajuns viceprimar a considerat că este normal să-şi completeze studiile, să dea examenul de bacalaureat şi apoi să se înscrie la facultate.
„Dacă Dumnezeu m-a adus în poziţia asta, să fac şi eu ceva pentru funcţia aceasta (viceprimar n.r). Eu am fost angajat la unei companii de gaz, am avut şcoala de maiştri. M-am pus pe învăţat. De trei ani mă pregătesc, dar în ultimele trei luni am învăţat mai intens. Am făcut meditaţie la matematică, m-au ajutat şi copiii mei. Bacalaureatul l-am dat la Câmpina. Pentru mine era un mare nod în gât de când am venit la Primărie”, a declarat Cristian Biton.
Acesta a reuşit să obţină la examenul maturităţii o medie generală de 6.51, având 6,3 la Limba şi Literatura Română, 7 la Matematică şi 6,25 la Biologie.
„Eu mă mulţumeam şi cu 6,01. A fost binişor, urmează altă etapă acum. Dar la 47 de ani este foarte greu”, a menţionat Biton.
Viceprimarul, care s-a înscris acum la Facultatea de Management din cadrul UPG Ploieşti, le transmite tuturor să nu amâne să dea acest examen: „Trebuie să faci lucrurile atunci când trebuie, când nu ai cine să te împingă de la spate e greu. Dacă pot să fiu un exemplu pentru alţii, Doamne ajută, le urez succes. Eu sunt un om simplu, din popor”, a afirmat viceprimarul din Păuleşti.
Cristian Biton este viceprimar al comunei Păuleşti de trei ani.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe