Criza citostaticelor | Trei copii din Craiova, în pericol din cauza lipsei medicamentelor. Asociaţiile de bolnavi vorbesc despre "nesimţirea celor care conduc sistemul"

Trei copii, cu vârste cuprinse între şapte luni şi cinci ani, aşteaptă pe paturile Oncopediatriei din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Dolj să primească tratament pentru leucemie, părinţii şi medicii făcând eforturi pentru a găsi medicamentele care lipsesc, la diverse asociaţii.

Urmărește
800 afișări
Imaginea articolului Criza citostaticelor | Trei copii din Craiova, în pericol din cauza lipsei medicamentelor. Asociaţiile de bolnavi vorbesc despre "nesimţirea celor care conduc sistemul"

Criza citostaticelor | Trei copii din Craiova, în pericol din cauza lipsei medicamentelor. Asociaţiile de bolnavi vorbesc despre nesimţirea celor care conduc sistemul

Criza citostaticelor se răsfrânge asupra copiilor cu leucemie, la Spitalul de Urgenţă din Craiova, trei micuţi aşteptând la ora transmiterii acestei ştiri să primească tratament, iar în lipsa medicamentelor administrate gratuit prin programele naţionale, medicii caută ajutor la diverse asociaţii, iar părinţii pleacă în străinătate pentru a face rost de bani pentru a le putea cumpăra.

Situaţia a fost sesizată pe o reţea de socializare de către fiica doctorului Polixenia Stancu, singurul medic onocopediatru al spitalului.

„Când o sun pe mama nu vorbim nici despre noi, nici despre familia noastră, nici despre ce s-a mai întâmplat prin Craiova sau despre locurile în care am călătorit. Când o sun pe mama vorbim despre cei trei copii cu leucemie care s-ar putea să moară din cauză că în spital nu există citostatice. Mama mea, Polixenia Stancu, e oncopediatru la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi se confruntă anul acesta cu cea mai mare lipsă de medicamente de până acum. (...) Cei care suferă sunt mama şi cei trei copii cu leucemie pe care-i tratează: o fetiţă de şapte luni, un băiat de trei ani şi jumătate şi unul de cinci ani. (…) Ieri seară, mama mi-a spus că dacă o să-i vină cazuri noi de leucemie, situaţia e tragică. N-are cu ce să-i trateze”, a scris Elena Stancu.

Medicul Polixenia Stancu spune că medicamentele necesare copiilor lipsesc din spital, dar că problema este una generală, la nivel naţional.

„Este o situaţie generală pe ţară, pe medicamente care sunt pe programul naţional de sănătate. Firmele s-au retras din România şi n-au mai avut de unde să facă comenzi. Eu am mai făcut referate pe la spital să rezolve, să le achiziţioneze în afara programelor. Au lansat nişte licitaţii, dar nu ştiu când vine, ce vine. Am avut trei copii cu leucemie şi am avut nevoie de citostatice. Nu poţi să aştepţi şi să treacă termenul. M-au ajutat diverse asociaţii, am mai procurat medicamente de pe unde am putut, din Ungaria, din Germania, dar sunt mult mai scumpe. Cel mai mic are şapte luni. Este o fetiţă ai cărei părinţi au plecat din ţară şi acum ea se află în grija bunicilor. Mai este un băieţel de trei ani şi jumătate şi încă unul de cinci ani jumătate”, a precizat, vineri, pentru Mediafax, dr. Polixenia Stancu, şeful compartimentului de Oncopediatrie de la Spitalul de Urgenţă din Craiova.

Pentru a-şi trata copiii, părinţii fac împrumuturi şi cumpără medicamentele pe care ar trebui să le primească în spital, mai spune medicul oncopediatru.

„Se împrumută părinţii. Unii au dat 60 de milioane (6.000 RON – n.r.) pe un medicament şi acum trebuie să recupereze banii de la stat. Dar de peste o lună îi tot amână. Şi după ce vor primi banii, probabil cu ei vor cumpăra alt tratament. Au plecat şi ei din ţară să facă rost de bani”, a mai afirmat dr. Polixenia Stancu.

La rândul său, managerul Spitalului de Urgenţă Craiova, Bogdan Fănuţă, susţine că unele medicamente există în farmacia spitalului, iar pentru altele sunt licitaţii în derulare. Mai mult, acesta afirmă că unul dintre medicamente, respectiv Lanvis, nu ar fi fost cerut niciodată de medicul şef de la Oncopediatrie.

„Cel puţin de 10 ani nu a făcut necesarul, astfel încât să fie achiziţionat. Nu a fost cerut”, spune Fănuţă, managerul SJU Craiova, adăugând că „Metrotrexat, în momentul de faţă, există în farmacia spitalului, ultima aprovizionare a fost făcută în luna iunie. S-au adus 60 de seringi preumplute, la ora aceasta se găsesc în farmacia spitalului 48. Pentru Cytosar, firma distribuitoare de la care am achiziţionat ne-a dat negaţie de preţ, în sensul că nu-l mai poate susţine la preţul la care s-a câştigat pe licitaţie. S-a pornit o nouă licitaţie, care la momentul în care discutăm se află în faza de evaluare financiară. Probabil că în maxim o săptămână o să fie şi Cytosarul în farmacie”.

Patruzeci de copii sunt trataţi lunar în secţia de oncopediatrie a Spitalului de Urgenţă din Craiova.

Situaţia copiilor care aşteaptă tratamentul oncologic nu se întâlneşte doar în judeţul Dolj, a declarat, vineri, corespondentului Mediafax, Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) din Romania.

“Sunt două medicamente care au dispărut de pe piaţă. S-a anunţat că nu se vor mai aduce în România, sunt medicamente de baza. M-au sunat chiar medicii să mă avertizeze că vor dispărea aceste medicamente. Iar celelalte medicamente lipsesc în continuare. Ştiu că la Dolj, şeful comisiei de Oncologie, profesorul Bădulescu, a făcut multiple referate la managerul spitalului judeţean şi nu s-a rezolvat problema. Foarte multe lipsesc. Vreo 6-7 doar din oncopediatrie, unele lipsesc episodic, altele nu se mai găsesc deloc. Dar orice zi, pentru aceşti copii contează. Le poate periclita chiar viaţa. Problema nu este numai la Dolj, ci şi la Iaşi, la Spitalul „Sfânta Maria”, lucruri de bază. Nu vorbim de medicamente scumpe, vorbim de medicamente simple, indispensabile în schemele de tratament, atât la copii, cât şi la adulţi”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cezar Irimia, presedintele FABC din Romania.

Întrebat care este cauza lipsei de citostatice, preşedintele FABC România spune că ar trebui să se impună răspunderea ministerială în astfel de cazuri.

„Nesimţirea. Nesimţirea celor care conduc sistemul. Nu le pasă de noi. Şi dacă nu au o responsabilitate ministerială în ceea ce priveşte cele 130 de decese, zilnic, din oncologie, atunci înseamnă că e nesimţire. Dacă legea i-ar fi penalizat... În altă ţară civilizată ministrul şi-ar fi dat demisia”, a mai spus Irimia.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici