- Home
- Social
- ROŞIA MONTANĂ, JUD. ALBA, (15.09.2013, 19:55)
- Andreea Unturica , Dan Lungu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Victor Ponta se află la Roşia Montană. Minerii au ieşit din subteran împreună cu premierul
Minerii de la Roşia Montană, care s-au blocat în subteran de cinci, respectiv trei zile, au ieşit din mină, duminică seară, după aproape o oră de la momentul în care premierul Victor Ponta a coborât la ei, primul-ministru spunându-le acestora că le va aduce Comisia parlamentară.
Urmărește
1516 afișări
Victor Ponta se află la Roşia Montană. Minerii au ieşit din subteran împreună cu premierul (Imagine: Vlad Stan/Mediafax Foto)
Premierul a ieşit din subteran alături de minerii care protestau acolo de miercuri, respectiv de vineri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Le-am promis că se face comisie şi aducem aici comisia, să se decidă aici", a afirmat premierul Victor Ponta, la ieşirea din galerie.
Totodată, primul-ministru a declarat că nimeni nu se poate antepronunţa în privinţa situaţiei minerilor de la Roşia Montană, pentru că "nu ştiu ce viaţă au oamenii aceştia".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moș Crăciun, eroul sărbătorii, are o fișă medicală impresionantă: obezitate, diabet și jet lag extrem
-
Trupele germane trebuie să fie „apte” pentru război dacă Putin atacă, afirmă Boris Pistorius. Ministrul spune că Berlinul trebuie să aloce mai mulţi bani pentru apărare
-
Dinamo-Rapid, un derby clasic al fotbalului românesc, duminică, în etapa a 21-a Superligii / Anii 60 au oferit confruntări memorabile între cele două echipe
-
Avion de vânătoare american, doborât într-un „caz aparent de foc aliat” deasupra Mării Roşii
Premierul i-a trimis pe mineri acasă, "la neveste şi copii", deoarece luni începe şcoala, iar micuţii "trebuie să meargă cu taţii lor la şcoală".
"Eu le-am promis că o să facem comisia şi o să-i aducem pe toţi din comisie aici să vorbească cu ei. Şi să vadă aici, să se decidă dacă susţin sau nu proiectul, dar nimeni nu are voie, când nu ştie ce viaţă au oamenii ăştia, să zică "Nu". Trebuie să-i aducem aici, le-am promis şi o să mă ţin de cuvânt (...) Le-am promis că ne întoarcem aici cu comisia specială şi că fiecare parlamentar îi va asculta şi pe ei. Să ne gândim că oamenii ăştia au dreptul la viaţă", a afirmat Victor Ponta la ieşirea din mina de la Roşia Montană.
"Mâine începe şcoala şi copiii lor trebuie să meargă cu taţii la şcoală", a mai susţinut premierul, explicând de ce a venit, duminică, la Roşia Montană pentru a discuta cu minerii.
Unul dintre mineri, întrebat dacă are încredere în promisiunea premierului, a răspuns afirmativ, dar a spus că în cazul în care se va înşela totuşi, minerii vor trece la măsuri extreme.
Cei care s-au aflat la suprafaţă în semn de solidaritate cu minerii aflaţi în subteran au scandat, la ieşirea ortacilor din mină: "Cinste lor/Cinste lor, cinste lor, minerilor".
Comisia parlamentară specială pentru Legea privind Roşia Montană urmează să fie constituită săptămâna viitoare, cel mai devreme marţi.
La ora transmiterii acestei ştiri, în Capitală şi în mai multe oraşe din ţară, printre care Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Suceava, Buzău, Constanţa, Timişoara, Sibiu, Târgu Mureş şi Braşov, au loc proteste faţă de proiectul minier de la Roşia Montană. De asemenea, sunt anunţate proteste şi la Budapesta, Londra, New York, Berlin, Amsterdam, Milano, Praga, Paris, Toronto, Viena, Barcelona.
Protestele în ţară faţă de proiectul minier de la Roşia Montană au început la 1 septembrie, după ce Guvernul a aprobat, în 27 august, un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul fiind transmis Parlamentului spre adoptare.
Marţi, Comisia juridică din Senat a adoptat, în unanimitate, un aviz negativ la proiectul de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România.
Proiectul de lege a primit aviz negativ şi din partea Comisiei pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului din Senat.
Pe de altă parte, duminică după-amiază, la Roşia Montană au ajuns aproape două mii de persoane din ţară pentru a-şi manifesta solidaritatea cu cei 33 de mineri care protestează, de cinci, respectiv trei zile, în subteran, fiind aşteptaţi şi alţi oameni.
Premierul Victor Ponta se află la Roşia Montană, unde a sosit duminică după-amiază pentru a discuta cu minerii care s-au blocat de miercuri în galeria Cătălina - Monuleşti.
Întrebat, înainte de a coborî în mină, dacă speră să îi convingă pe minerii blocaţi în subteran să renunţe la protest, Ponta a răspuns: "Sper că da, de aia am venit aici".
Minerii care aşteaptă ieşirea premierului Victor Ponta din mină au cântat Imnul Minerului. Ei au mai multe pancarte, pe una diintre acestea putându-se citi:" Victor Ponta să trăieşti/Mineritul să-l porneşti".
Victor Ponta a coborât în mină însoţit de liderul Sindicatului "Viitorul Mineritului" din Roşia Montană, Cristian Albu.
În timp ce premierul se îndrepta spre mină, cele circa două mii de persoane aflate la suprafaţă scandau "Vrem să muncim, nu să cerşim".
Preşedintele Traian Băsescu declara, duminică după-amiază, după ce a participat la Serbările naţionale de la Ţebea, că ar trebui să meargă la Roşia Montană.
Întrebat ce va face după ce pleacă de la Ţebea, Traian Băsescu a răspuns: "Cred că ar trebui să merg la Roşia Montană".
Un număr de 22 de mineri aflaţi în galeria Cătălina-Monuleşti de la Roşia Montană se află în a cincea zi de proteste, iar alţi 11 în a treia zi, ei declarându-se şi duminică decişi să nu renunţe până când nu vor discuta cu liderii grupurilor parlamentare sau cu reprezentanţi ai Guvernului.
Liderul Sindicatului "Viitorul Mineritului" din Roşia Montană, Cristian Albu, declara, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că a coborât, în aceeaşi zi, în subteran, pentru a încerca din nou să-i convingă pe minerii aflaţi în galeria Cătălina-Monuleşti de la Roşia Montană să renunţe la protest, dar nu a reuşit.
Albu a spus că minerii sunt decişi să nu iasă la suprafaţă până când nu vor discuta cu liderii grupurilor parlamentare sau cu reprezentanţi ai Guvernului.
Un număr de 22 de mineri se află în subteran de miercuri, blocându-se acolo şi cerând să vină preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi liderii grupurilor parlamentare pentru a discuta despre situaţia economică a zonei şi despre proiectul minier. Vineri, alţi unsprezece mineri au coborât în mină şi s-au solidarizat cu primii 22.
Preşedintele Sindicatului "Viitorului Mineritului Roşia Montană, Cristian Albu, declara că minerii blocaţi în subteran îl consideră pe preşedintele Senatului "principalul vinovat de tergiversarea luării unei decizii în privinţa proiectului minier".
Potrivit lui Albu, oamenii sunt disperaţi deoarece le expiră contractele de muncă la 1 octombrie şi, în lipsa unei decizii privind începerea proiectului minier, se aşteaptă să îşi piardă slujbele. El adăuga că aproximativ 350 de angajaţi ai companiei miniere au contracte de muncă pe perioadă determinată, care expiră la 1 octombrie.
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că a convenit cu liderul PNL Crin Antonescu constituirea unei comisii parlamentare care să fie o platformă democratică de dezbatere a proiectului privind Roşia Montană şi în care să fie prezentate toate datele despre acesta.
În acest context, premierul a spus că, din discuţiile cu PDL, liderii acestui partid doresc ca Guvernul să facă proiectul, dar fără o dezbatere parlamentară, ceea ce, în opinia premierului, nu este admisibil.
Premierul Victor Ponta declara, marţi, că în situaţia respingerii proiectului privind Roşia Montană consecinţa negativă este "ştergerea judeţului Alba de pe harta economică", menţionând că doreşte ca toţi parlamentarii PSD să voteze în cunoştinţă de cauză, şi nu pe "criterii politice".
Compania Gabriel Resources a transmis, luni, într-un comunicat, că va analiza toate opţiunile posibile în cazul respingerii propunerii legislative privind dezvoltarea proiectului Roşia Montană, inclusiv transmiterea unei notificări formale referitoare la intenţia de a iniţia o acţiune în instanţă.
Gabriel Resources va cere despăgubiri de până la 4 miliarde de dolari americani dacă Parlamentul va respinge săptămâna viitoare proiectul de exploatare a aurului la Roşia Montana, declara miercuri directorul general al companiei, Jonathan Henry, într-un interviu pentru The Globe and Mail.
Potrivit proiectului de lege aprobat de Guvern, exploatarea minieră de la Roşia Montană propusă de compania Roşia Montană Gold Corporation "este de utilitate publică şi de interes public naţional deosebit".
Exploatarea minieră ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an, iar participaţia statului ar creşte cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni, dar condiţionat de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor, potrivit unui draft al Acordului între Guvern, Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation pentru începerea exploatării.
Compania Roşia Montană Gold Corporation deţine la Roşia Montană (judeţul Alba), prin concesionare în vederea exploatării, cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint.
Investiţia Roşia Montană, blocată de mai mulţi ani din cauza disputelor privind protecţia mediului, a fost inclusă în Planul naţional de investiţii şi locuri de muncă lansat, în urmă cu o lună, de Guvern şi prezentată ca proiect de "exploatare cu noi standarde de mediu" de unde statul estimează beneficii de 78% din ceea ce generează proiectul.
Compania Gabriel Resources deţine în prezent 80,69% din proiectul Roşia Montană, restul fiind în posesia statului prin compania Minvest.
Citește pe alephnews.ro: Care sunt cele 16 povești care influențează fizica și astronomia în 2024
Citește pe www.zf.ro: Fabrica de milionari: Revolut a creat averi pe bandă după ce angajaţii şi primii investitori ai fintech-ului au vândut acţiuni în valoare de aproape 1 miliard de dolari de la începutul lunii august
Citește pe www.zf.ro: Cum poate Bucureştiul să decoleze în topul capitalelor europene. Adevărul din spatele cifrelor, care ar putea răsturna situaţia
Citește și: PROTESTUL faţă de proiectul Roşia Montană, la a 15-a zi: 10.000 de oameni au ieşit în stradă la Bucureşti - FOTO şi VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Moment istoric pentru NASA: Sonda Parker va ajunge la o distanță record de 6,2 milioane kilometri, chiar în Ajunul Crăciunului
Decizie fără precedent: Săptămâna de lucru scade la numai 4 zile, pentru a da posibilitatea oamenilor să se întâlnească, să fie relaxaţi şi să crească natalitatea
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Care sunt cele mai SĂNĂTOASE alimente de pe masa de Crăciun. Specialist în nutriție: „PIFTIA și șoriciul nu au multe calorii”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:43
-
astăzi, 08:39