Directorul de licenţiere: Rapid poate primi licenţă şi cu datorii către jucători dacă se aprobă planul de reorganizare

Directorul de licenţiere, Viorel Duru, a declarat, joi, că FC Rapid, club care a intrat în insolvenţă la 7 decembrie, poate primi licenţă de participare în Liga I chiar şi în situaţia în care are datorii către jucători sau alte cluburi, dar cu condiţia ca planul de reorganizarte să fie aprobat .

Urmărește
214 afișări
Imaginea articolului Directorul de licenţiere: Rapid poate primi licenţă şi cu datorii către jucători dacă se aprobă planul de reorganizare

Viorel Duru (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Depinde de ce natură sunt datoriile care au dus la insolvenţă. S-ar putea să existe datorii legate de alte cluburi sau către stat şi atunci acestea au legătură cu acordarea licenţelor de participare în competiţiile interne. Dacă datoriile respective nu sunt eşalonate prin aprobarea planului de reorganizare a activităţii, aşa cum prevede lega insolvenţei, atunci nu va primi licenţă nici pentru Liga I sau a II-a. Însă e posibil să nu aibă datorii către alte cluburi, către angajaţi sau către stat şi atunci datoriile clubului Rapid nu ar avea relevanţă pentru acordarea licenţei pentru competiţiile interne. Dacă are datorii către cluburi şi jucători nu poate obţine licenţă decât dacă face dovada că s-a aprobat planul de reorganizare până la 31 martie 2013. Dacă are datorii către stat poate obţine licenţă de Liga a II-a, dar nu poate obţine pentru Liga I", a spus Duru într-o conferinţă de presă.

Oficialul a menţionat că singurul lucru cert după intrarea în insolvenţă este faptul că Rapid nu poate primi licenţă pentru participarea în ediţia 2013-2014 a cupelor europene. "Ieri am primit de la FC Rapid înştiinţarea oficială că începând cu 7 decembrie clubul a intrat în procedura generală a insolvenţei. Acest fapt are ca şi consecinţă refuzarea licenţei pentru participarea în cupele europene în sezonul 2013-2014. Dar, conform, regulamentul UEFA, dacă FC Rapid iese din insolvenţă până în 31 decembrie 2013 va putea juca în sezonul 2014-2015 în competiţiile europene. Legat de participarea în Liga I şi a II-a nu evaluăm starea de insolvenţă pentru a refuza acordarea licenţei clublui. Până la data de 31 martie 2013, trebuie ca toate datoriile înregistrate din obligaţiile legale şi contractuale să fie achitate. În caz contrar nu are dreptul să participe nici în Liga a II-a", a adăugat directorul de licenţiere.

Tribunalul Bucureşti a admis cererea SC FC Rapid SA şi a deschis procedura de insolvenţă a clubului condus de George Copos. Instanţa a numit-o ca administrator judiciar pe Cristina Andronache, iar termenul limită pentru definitivarea tabelului creanţelor a fost fixat pentru 28 februarie 2013.

FC Rapid se confruntă cu mari probleme financiare, jucătorii şi angajaţii clubului fiind neplătiţi de mai multe luni. De asemenea, FC Rapid are datorii şi faţă de alte societăţi. Conform anunţului făcut, la 5 decembrie, de preşedintele CA, Ion Taban, gruparea giuleşteană a acumulat datorii de 29,4 milioane de euro, dintre care 21 de milioane sunt către acţionarul majoritar George Copos şi către firmele acestuia. Copos a anunţat că este dispus să renunţe la o mare parte din suma pe care o are de încasat pentru a scoate clubul din criză.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici