Tribunalul Bucureşti a admis intrarea în insolvenţă a FC Rapid

Tribunalul Bucureşti a admis cererea SC FC Rapid SA şi a deschis procedura de insolvenţă a clubului condus de George Copos, numind ca administrator judiciar pe Cristina Andronache, potrivit just.ro, site-ul oficial al Ministerului Justiţiei din România.

Urmărește
348 afișări
Imaginea articolului Tribunalul Bucureşti a admis intrarea în insolvenţă a FC Rapid

Tribunalul Bucureşti a admis intrarea în insolvenţă a FC Rapid (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)

"Numeşte administrator judiciar pe CII (n.r. - Cabinet Individual de Insolvenţă) Andronache Cristina care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.20 din lege, cu o remuneraţie de 2500 lei din averea debitorului. Pune în vedere administratorului judiciar îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi", se menţionează în soluţia Tribunalului Bucureşti.

Instanţa a fixat ca termen limită de definitivare a tabelului creanţelor data de 28 februarie 2013. De asemenea, următorul termen pentru continuarea procedurii de insolvenţă a fost programat la 8 martie 2013, de la ora ora 09.00.

Tribunalul Bucureşti a înregistrat, la 3 decembrie, dosarul privind cererea de intrare în procedura de insolvenţă a SC Fotbal Club Rapid SA, societatea care administrează gruparea giuleşteană.

Rapid se confruntă cu mari probleme financiare, jucătorii şi angajaţii clubului fiind neplătiţi de mai multe luni. De asemenea, FC Rapid are datorii şi faţă de alte societăţi. Conform anunţului făcut, la 5 decembrie, de preşedintele CA, Ion Taban, gruparea giuleşteană a acumulat datorii de 29,4 milioane de euro, dintre care 21 de milioane sunt către acţionarul majoritar George Copos şi către firmele acestuia. Copos a anunţat că este dispus să renunţe la o mare parte din suma pe care o are de încasat pentru a scoate clubul din criză.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici