Gavrilescu: Peter Kovacs rămâne deocamdată, dar ar fi culmea să-l schimbăm tot cu un străin

Preşedintele clubului Oltchim Râmnicu Vâlcea, Ioan Gavrilescu, a declarat, luni, că antrenorul Peter Kovacs rămâne în funcţie deocamdată, precizând însă că în situaţia în care va fi demis ar fi culmea să fie instalat tot un tehnician străin.

Urmărește
14 afișări
Imaginea articolului Gavrilescu: Peter Kovacs rămâne deocamdată, dar ar fi culmea să-l schimbăm tot cu un străin

Gavrilescu: Peter Kovacs rămâne deocamdată, dar ar fi culmea să-l schimbăm tot cu un străin (Imagine: Cosmin Motei/Mediafax Foto)

"Deocamdată fetele care nu sunt convocate la lotul naţional şi cei doi tehnicieni au pauză o săptămână. Este posibil orice până în februarie când redebutează Liga Campionilor. Cel puţin deocamdată, Peter Kovacs rămâne. În acest moment nu avem un înlocuitor. Dacă va fi să intervină schimbarea nici nu se pune problema să aducem un alt tehnician din străinătate. Cum-necum, Kovacs tot a învăţat 50 de cuvinte în română şi ar fi culmea să-l schimbăm tot cu un străin. Şi vă mai spun ceva, eu sunt de principiul că nu are rost să-mi vând pantofii pentru că risc să rămân în picioarele goale sau în cel mai fericit caz să fiu nevoit să-mi cumpăr numai papuci pe timp de iarnă. Oricum, jocul echipei cu Larvik mi-a plăcut. Ritmul a fost unul foarte bun şi ratările noastre foarte puţine. Amintiţi-vă că în meciul cu Randers în primele 15 minute am primit numai un gol, pe fondul unei apărări excelente dar am marcat numai unul. Acum şi atacul a funcţionat bine", a spus Gavrilescu.

Oficialul grupării vâlcene a afirmat că la tragerea la sorţi a grupelor principale ale Ligii Campionilor, programată marţi, la Viena, şi-ar dori o serie din care să facă parte şi formaţia Buducnost Podgorica.

"Calculele mele sunt simple şi logice. Noi avem ca obiectiv accederea în finala Ligii Campionilor. Mă gândesc deja la o eventuală semifinală. Fază a competiţiei în care nu o vreau pe Buducnost Podgorica, care este în opinia mea principala favorită la titlu. În aceste condiţii, variantele pe care le doresc se reduc la două, ambele cu Buducnost în grupa noastră. O grupă cu Buducnost, Gyor şi Leipzig şi o alta cu Buducnost, Itxako şi Krim. Ambele sunt dificile, nu ştiu ce să aleg între ele. În orice caz, în grupele principale orice punct pierdut acasă este echivalent cu ratarea calificării. Poţi merge mai departe şi cu şase puncte, dar fără paşi greşiţi pe propriul teren", a afirmat el.

Ioan Gavrilescu a adăugat că trei au fost surprizele din faza grupelor.

"Cea mai mare dintre ele a fost ratarea calificării de către Viborg. A doua, Hypo Viena, echipă care avea nevoie de o victorie pe propriul teren cu Leipzig şi a pierdut în faţa unei formaţii imprevizibile. În fine, mă aşteptam ca Zvezda să se califice în dauna campioanei din Slovenia, Krim Ljubljana", a precizat Gavrilescu.

Handbalistele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea au învins, duminică, pe teren propriu, formaţia norvegiană Larvik HK, scor 33-28 (18-13), în ultimul meci din grupa preliminară C a Ligii Campionilor. Tragerea la sorţi a celor două grupe principale va avea loc marţi, la Viena, primele meciuri fiind programate în februarie 2011.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici