Radu Voina a refuzat să antreneze Oltchim

Antrenorul echipei naţionale de handbal feminin, Radu Voina, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că a refuzat oferta de a prelua conducerea tehnică a formaţiei Oltchim, primită după demiterea danezei Anja Andersen.

Urmărește
15 afișări
Imaginea articolului Radu Voina a refuzat să antreneze Oltchim

Radu Voina a refuzat să antreneze Oltchim (Imagine: Viorel Dudau/Mediafax Foto)

"Am avut o discuţie lungă dimineaţă şi încă una după prânz, cu conducerea de la Oltchim, destul de protocoloră, chiar cu rugăminţi. Acum, dintr-odată sunt rugat, sunt bun şi frumos! Nu cred că este momentul de aşa ceva, am refuzat oferta. Situaţia este foarte grea pentru echipă, dar după ce se termină meciurile din Liga Campionilor pot merge să antrenez de trei ori pe săptămână, în interes naţional, doar acolo sunt majoritatea jucătoarelor din echipa naţională. Trebuie să-şi ducă crucea fiecare, inclusiv jucătoarele, care erau mulţumite cu două antrenamente pe săptămână", a spus Voina.

Tehnicianul a afirmat că Anja Andersen ar fi trebuit lăsată să îşi ducă până la sfârşit mandatul la Oltchim.

"Nu vreau să comentez despre Anja Andersen, dar acum ea poate spune că înfrângerea cu Itxako a însemnat pregătirea ultimelor două meciuri din grupă, pentru victorii, cu Buducnost şi Krim. Cine o poate contrazice? Vorba aia, trebuia lăsată să-şi rupă gâtul până la capăt, dacă tot s-a ajuns aici. Cine ar accepta acum să preia echipa?", a adăugat antrenorul echipei naţionale a României.

Radu Voina a părăsit Oltchim în vara anului trecut, după ce aflase încă din primăvară că i se caută înlocuitor pe banca tehnică. Voina a jucat finala Ligii Campionilor, după care a continuat doar cu echipa naţională, cu care a obţinut în luna decembrie a anului trecut medalia de bronz la CE din Danemarca şi Norvegia.

Potrivit presei daneze de luni, care îl citează pe managerul Anjei Andersen, daneza a fost concediată, la 32 de zile de la instalarea pe banca Oltchimului. Surse din cadrul clubului au confirmat că antrenoarea şi-a luat "la revedere", luni, de la jucătoarele echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici