Ţucudean, împrumutat până la finalul sezonului la Dinamo: "Sunt foarte fericit, e cea mai bună alegere pentru cariera mea"

Atacantul echipei Standard Liege, George Ţucudean, a fost împrumutat de Dinamo până la finalul actualului sezon al Ligii I, gruparea bucureşteană având opţiune de cumpărare definitivă, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, preşedintele clubului, Constantin Anghelache.

Urmărește
210 afișări
Imaginea articolului Ţucudean, împrumutat până la finalul sezonului la Dinamo: "Sunt foarte fericit, e cea mai bună alegere pentru cariera mea"

Ţucudean, împrumutat până la finalul sezonului la Dinamo

Atacantul George Ţucudean, împrumutat până la sfârşitul sezonului de la Standard Liege, a declarat, miercuri, că întoarcerea la Dinamo reprezintă cea mai bună alegere pentru cariera sa, informează site-ul oficial al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare.

"Sunt foarte fericit că am revenit la Dinamo. Este o echipă la care se doreşte performanţă şi cred că este un mediu bun pentru mine. Sunt un fotbalist tânăr şi am nevoie de meciuri în picioare. Este cea mai bună alegere pentru cariera mea şi le promit tuturor celor care au încredere în mine că voi da tot ce am mai bun pentru echipă. Dinamo înseamnă pentru mine clubul la care m-am lansat, la care am devenit cunoscut ca fotbalist şi cred că o să fac performanţă. Nu e un pas înapoi pentru mine. Am venit la Dinamo datorită faptului că aici este o familie, deşi au plecat mulţi jucători. Este o echipă nouă şi eu cred că ea trebuie să crească şi să se dezvolte în timp", a declarat Ţucudean.

Atacantul afirmă că obiectivul echipei aflată în reconstrucţie este realizabil: "Obiectivul din acest an este realizabil şi cred că avem şanse mari să îl atingem. Le transmit fanilor dinamovişti să aibă răbdare cu echipa, cu toţi jucătorii. Cu puţină răbdare, Dinamo va fi sus, unde îi este locul. Am revenit şi cu gândul la suporterii dinamovişti deoarece fac o atmosferă senzaţională în tribune şi este o onoare să joc în faţa lor. Pentru echipă, fanii dinamovişti reprezintă al 12-lea jucător. Sper să înscriu cât mai multe goluri şi să îmi ajut echipa de suflet să îşi atingă obiectivele".

Preşedintele clubului Constantin Anghelache a ţinut să precizeze că Ţucudean nu a devenit o opţiune după ratarea achiziţionării atacantului macedonean al echipei Vardar Skopje, Jovan Kostovski. "Ţucudean a venit la Dinamo în locul lui, nu în locul altui atacant despre care s-a vorbit suficient de mult. Între Dinamo şi Ţucudean este o simbioză, în sensul în care ambele părţi au nevoie una de cealaltă. A revenit, de fapt, în Ştefan cel Mare, iar în timpul negocierilor cu clubul belgian mi-am dat seama că Ţucudean vrea doar la Dinamo, fiind convins că îşi va recăpăta forma care îi va reconfirma valoarea! Ambele părţi sunt convinse că, după revenirea la Dinamo, clubul belgian poate să devină mai degrabă interesat în a-l reîncorpora în echipă şi poate să regrete opţiunea de eliberare. Deocamdată facem în linişte ceea ce ne-am propus, iar cei care se grăbesc cu anticipările, din păcate, mai greşesc!", a declarat Constantin Anghelache pentru site-ul oficial al clubului.

Noul atacant al dinamoviştilor se va alătura lotului în cantonamentul de la Poiana Braşov şi ar putea evolua sâmbătă, la ora 11.00, în meciul amical cu CSM Rm. Vâlcea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici