Studiu - De ce pisicile miaună şi câinii latră? Impactul evoluţiei asupra corzilor vocale

De ce miaună pisicile 

În fiecare zi, pisica ta intră în biroul tău, se uită indignată la tine şi rosteşte un miaaaauuuu.  Poate că pisica nu vorbeşte, dar îşi exprimă nevoia: „Nu m-ai hrănit încă, monstruuule!”, scrie LiveScience. 

Pe baza ADN-ului mitocondrial, pisicile de casă şi tigrii cu dinţi de sabie din Paleolitic aveau un strămoş comun care a trăit acum aproximativ 20 de milioane de ani, cu mult timp înainte de apariţia primului hominid. Cele mai vechi pisici au apărut probabil cu aproximativ 35 până la 28,5 milioane de ani în urmă .

Proailurus este cea mai veche pisică cunoscută care a trăit după evenimentul de extincţie din Eocen-Oligocen, în urmă cu aproximativ 33,9  milioane de ani. Rămăşiţele sale fosile au fost excavate în Franţa şi în Mongolia de azi. 

Pisicile de casă au grade de rudenie cu leii, cu tigrii, cu leoparzii, cu gheparzii, cu panterele şi cu pumele de azi, toate având un strămoş felin comun care este demult dispărut.

Dovezile filogenetice sugerează că din familia Felidae,  subfamilia pisicilor mari, Pantherinae (de exemplu, lei, tigri, leoparzi), a împărtăşit un strămoş comun cu verii lor evolutivi, Felinae (de exemplu, pume, gheparzi, pisici domestice), până acum aproximativ 10,8 milioane de ani, când cele două linii au devenit divergente. Felinae este linia din care a evoluat pisica noastră modernă, ghepardul, râsul şi leopardul, în timp ce din  Pantherinae au evoluat tigrii (Panthera tigris), panterele (Panthera pardus) şi leii (Panthera leo). 

Este hilar însă că felinele mari, ca leii şi tigrii, pot să scoată răgete, dar nu miaună. Pisicile torc şi miaună. 

Înainte ca pisicile să se stabilească în casele şi oraşele oamenilor în urmă cu aproape 10.000 de ani, strămoşii lor preistorici erau animale singuratice, au scris John Bradshaw şi Charlotte Cameron-Beaumont în cartea „The Domestic Cat: The Biology of Its Behaviour” (Cambridge University Press 2000).

Aceste feline preistorice şi sălbatice nu aveau nevoie să-şi folosească corzile vocale pentru a comunica. Se frecau de copaci, urinau pe ei, comunicând astfel prin miros de la distanţă, transmiţând că şi-au marcat teritoriul. Nu trebuiau să se întâlnească faţă în faţă. 

O specie de feline mai mici a fost uşor de domesticit de către oameni acum 12.000 ani, în Semiluna Fertilă, în zorii agriculturii şi civilizaţiei urbane. Aceste feline mici se hrăneau cu resturi de carne aruncată de oameni, ori vânau şoareci şi păsări mici, neavând aptitudinile de vânătoare ca cele ale unui tigru. 

Noi oamenii am domesticit practic o felină ce părea o ratată a naturii în a se adapta la legile junglei, dar care a ajuns să domine jungla urbană.  

Numai că spre deosebire de feline, oamenii nu deţin un simţ al mirosului foarte dezvoltat, iar pisicile domesticite la sfârşitul mezoliticului trebuiau să comunice cumva pentru a-şi exprima nevoile şi sentimentele faţă de mamele lor, dar şi faţă de oameni. Pisicile domestice şi-au adaptat vocalizarea în câteva milenii pentru a fi mai plăcute faţă de îngrijitorii lor umani. O modalitate de comunicare vocală plăcută întăreşte capacitatea pisicilor de a-şi convinge îngrijitorii să le ofere ceea ce îşi doresc, şi astfel a apărut termenul de miau manipulator. 

Atât de adorate au fost pisicile încât că au fost venerate în Egiptul Antic, sub ocrotirea zeiţei cu chip de pisică, Bastet. 

De ce latră câinii? 

Câinele domestic face parte din subfamilia Caninae şi din marea familie  Caniformia din ordinul Carnivora, în care sunt incluşi lupul, ursul, vulpea, hiena, şacalul, foca, morsa, ratonul şi orice alt animal mamifer care are bot cu dinţi ascuţiţi şi nasul umed. Toţi au avut un strămoş comun.  

O specie derivată din lupii cenuşii a fost domesticită de oamenii vânător-culegători în timpul ultimei epoci glaciare, acum 30.000 - 40.000 ani. La fel ca şi în cazul pisicilor sălbatice, lupii se hrăneau cu resturi de carne animală aruncată de oameni.

Aşa cum a încercat filmul Alpha să redea acest proces magnific, oamenii şi lupii au devenit ataşaţi având un scop comun -căutarea de hrană, şi astfel, a debutat o îndelungată perioadă de colaborare între primate şi canini la vânăt mistreţi şi cerbi. 

Lătratul câinelui a fost moştenit de la strămoşul său comun, la fel ca şi în cazul lupilor. 

Dar de ce latră câinii?

Motivele sunt variate - latră de emoţie, din entuziasm, pentru a capta atenţie şi a cere hrană, de plictiseală, de frică, din apărarea teritorială sau de durere, sau pentru a anunţa că există un pericol.

Câinele a reuşit prin lătrat să creeze o modalitate de comunicare cu oamenii, dar strămoşii şi rudele sale (lupii) lătrau pentru a comunica cu haitele atunci când anunţau că este un pericol sau urlau pentru a transmite că a găsit hrană, să mârâie împotriva altor prăduitori sau chiar împotriva altor lupi când erau lupte pentru partenerele sexuale şi să se reunească haita într-un loc. 

De-a lungul mileniilor, rasele de câini s-au diversificat, la fel şi lătratul în funcţie de dimensiune.