Prima pagină » Știri externe » Adolescentă în vârstă de 16 ani, condamnată la şase ani de închisoare pentru terorism

Adolescentă în vârstă de 16 ani, condamnată la şase ani de închisoare pentru terorism

Un tribunal din Germania a condamnat o adolescentă în vârstă de 16 ani la şase ani de închisoare, după ce aceasta a rănit grav un poliţist în cursul unui atac despre care se crede că a fost comandat de reţeaua teroristă Stat Islamic, relatează agenţia de ştiri Dpa.
Adolescentă în vârstă de 16 ani, condamnată la şase ani de închisoare pentru terorism

Adolescenta, identificată drept Safia S., pe atunci în vârstă de 15 ani, a încercat să taie gâtul unui ofiţer de poliţie în zona gării principale din Hanovra, în luna februarie 2016.

Poliţistul a fost grav rănit, însă a supravieţuit atacului.

În luna aprilie, procurorii federali germani au comunicat că tânăra de origine germano-marocană „a adoptat ideologia radicală jihadistă” a reţelei teroriste Stat Islamic din noiembrie 2015 şi că a avut contact online cu membrii grupării din Siria.

Potrivit procurorilor federali germani, fata ar fi călătorit spre Istanbul, sperând să ajungă în Siria, dar a fost adusă înapoi în Germania de mama sa, în timp ce membrii reţelei Stat Islamic din Turcia ar fi convins-o să comită atacuri sinucigaşe în Germania.