- Home
- Stirile zilei
- (16.12.2016, 12:22)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cine sunt parlamentarii pe care românii i-au trimis acasă. Cristiana Anghel, Elena Udrea, Remus Cernea şi Daniel Barbu, printre cei care n-au mai prins un loc în legislativ
Mai mulţi parlamentari din actuala legislatură au candidat din nou la alegerile parlamentare din 2016 şi au reuşit să câştige noi mandate de deputaţi şi senatori. Alţii nu au reuşit să strângă suficiente voturi şi au rămas în afara noului Parlament.
Urmărește
9507 afișări
Cine sunt parlamentarii pe care românii i-au trimis acasă. Cristiana Anghel, Elena Udrea, Remus Cernea şi Daniel Barbu, printre cei care n-au mai prins un loc în legislativ
În Bucureşti, mai mulţi parlamentari şi-au păstrat locul, câştigând un nou mandat, însă unii au candidat din nou şi au pierdut. Fostul social-democrat Remus Cernea, care a candidat independent, nu a reuşit să strângă suficiente voturi. În schimb, de la PSD, rămân în Parlament deputaţii Carmen Moldovan, Georgian Pop (şeful Comisiei de Control al SRI), Diana Tuşa (migrată de la liberali), Dumitru Chiriţă (fost sindicalist) şi Ioan Vulpescu (fost ministru al Culturii, care devine senator), dar şi senatorii Ecaterina Andronescu şi Şerban Nicolae.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
De la PNL, rămân în noul Parlament deputaţii Eugen Nicolăescu şi Ovidiu Raeţchi, însă şi-au pierdut locul şi bătălia electorală Sulfina Barbu, Cristian Rădulescu sau Theodor Paleologu (care a candidat independent).
La ALDE, câştigă un nou mandat deputaţii Daniel Constantin şi Damian Florea, precum şi preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu. Fostul ministru al Culturii şi candidat la Primăria Capitalei Daniel Barbu nu a reuşit să intre în Parlament.
La PMP, Valeriu Steriu (fostul lider al UNPR) şi Eugen Tomac (preşedintele executiv al PMP) rămân deputaţi în noul Parlament. Elena Udrea, care a părăsit PMP şi a candidat independentă, nu a câştigat un nou mandat.
Alţi parlamentari care nu au reuşit să câştige destule voturi la Bucureşti şi au rămas pe dinafară sunt Bogdan Diaconu (liderul PRU, fost PSD), Dumitru Pelican (candidat din partea ecologiştilor, fost PC şi ALDE). Nici Marian Munteanu, liderul Partidului Alianţa Noastră, nu a trecut pragul electoral.
La Alba, deputatul PSD Ioan Dîrzu şi senatorul PSD Alexandru Pereş îşi câştigă câte un nou mandat. A pierdut lupta pentru un nou mandat Clement Negruţ (PMP).
La Arad, deputaţii Dorel Gheorghe Căprar (PSD), Eusebiu Manea Popa-Pistru (PNL) şi senatorii Mihai Fifor (PSD) şi Ioan Cristina (PNL) câştigă noi mandate. Nu au prins loc în noul Parlament liberalii Claudia Boghicevici şi Ovidiu Bîlcea, vicepreşedinţii CJ Arad sau primarul Gheorghe Falcă (şeful campaniei PNL) şi deputatul Ion Şcheau, care a candidat la Senat. De la ALDE, rămâne pe dinafară deputatul Mihăiţă Calimente.
În Argeş, câştigă noi mandate deputaţii PSD Mircea Drăghici (trezorierul PSD), Simona Oprescu-Bucura, Cătălin Rădulescu şi Gheorghe Marin (care devine senator), dar şi deputatul ALDE Andrei Gerea (fost ministru al Economiei). La Senat, îşi câştigă un nou mandat Şerban Valeca (PSD) şi Ion Popa (PNL). Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu nu a fost votat pentru un post de senator PMP. Din partea PRU, rămâne pe dinafară deputatul Marius Manolache (finul lui Victor Ponta), iar din partea ALDE, fostul primar al Piteştiului Tudor Pendiuc nu prinde nici el mandat.
La Bacău, PSD îşi păstrează deputaţii Petru Gabriel Vlase şi Lucian Şova, PNL pe Ionel Palăr, iar ALDE pe Constantin Avram. La Senat, intră deputatul PSD Miron Alexandru Smarandache şi deputatul PNL Cătălin Daniel Fenechiu. Rămân pe dinafară deputaţii PMP Valerian Vreme (fost ministru al Comunicaţiilor pus sub urmărire penală în dosarul Microsoft) şi Ion Melinte (plecat în octombrie de la PSD). Senatorul Marius Ovidiu Isăilă (condamnat la 5 ani şi patru luni de închisoare pentru trafic de influenţă) nu trece pragul cu PRU.
La Bihor, rămân cu un nou mandat deputaţii PSD Gheorghe Dănuţ Bogdan şi Ioan Sorin Roman, cei ai PNL Florica Cherecheş şi Ioan Cupşa, precum şi cei ai UDMR Odon Szabo şi Cseke Attila (care devine senator). De asemenea, senatorii Găvrilă Ghilea (PNL), Rozalia Biro (UDMR, devine deputat) şi Florian Dorel Bodog (PSD). Nu prinde loc în Parlament deputatul PMP Ioan Hulea.
În Bistriţa Năsăud, îşi câştigă un nou mandat deputaţii PSD Doina Pană (fost ministru al Muncii) şi Vasile Suciu, precum şi senatorul PSD Ioan Deneş. Nu intră senatorul PNL Dorin Mircea Dobra.
La Botoşani, deputatul PSD Tamara Ciofu şi senatorul PSD Doina Federovici câştigă un nou mandat, în timp ce deputatul PNL Costel Şoptică devine senator. Senatorul Corneliu Popescu nu prinde un nou mandat cu PMP. De asemenea, pe dinafară rămân şi deputaţii PNL Cristian Roman şi Verginel Gireadă, dar şi senatorul PNL Viorel Grigoraş. Deputatul Sorin Teju nu trece pragul cu PRU. De la ALDE, doi deputaţi pierd cursa pentru mandate noi – Liliana Mincă şi Ştefan Petru Dalca.
În Braşov, rămân în Parlament pentru un nou mandat senatorul PSD Viorel Chiriac, ca deputat în această nouă legislatură, Gabriel Andronache (PNL), precum şi deputatul Daniel Cătălin Zamfir, ca senator PNL. Rămân pe dinafară Ioan Ghişe (ALDE) şi senatorul Marius Coste.
La Brăila, câştigă noi mandate la PSD deputatul Mihai Tudose şi senatorul Ion Rotaru, precum şi deputatul PNL Vasile Varga.
La Buzău, PSD şi-i menţine pentru un nou mandat pe deputatul Marcel Ciolacu, iar PMP pe deputatul Adrian Mocanu. PNL îl pierde pe Teodor Atanasiu, care nu prinde loc în noul Parlament.
În Caraş Severin, rămân cu mandatul deputatul PSD Ion Mocioalcă şi cel PMP Ion Tabugan. Au pierdut lupta pentru un nou mandat senatorul ALDE Cristiana Anghel. Doina Frunzăverde, soţia fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş Severin Sorin Frunzăverde, nu prinde nici ea un mandat de parlamentar, aflându-se pentru prima oară în cursă.
La Călăraşi, deputatul PSD Eugen Nicolicea şi cel PMP Cristian George Sefer câştigă noi mandate. Deputatul PNL Raluca Surdu, soţia fostului şef al RA-APPS Georgian Surdu, nu mai prinde un nou mandat.
În Cluj, deputaţii Cornel Itu (PSD), Adrian Nechita Oros (PNL), Steluţa Cătăniciu (ALDE), dar şi senatorii Marius Nicoară (PNL) şi Laszlo Attila (UDMR) câştigă noi mandate. Senatorul Alexandru Cordoş, urmărit penal în două dosare de corupţie şi cu soţia condamnată la închisoare, nu a trecut pragul electoral cu PRU.
La Constanţa, nu mai puţin de 4 deputaţi PSD câştigă noi mandate – Iulian Iancu, Mircea Dobre, Ileana Dumitrache şi Radu Babuş. De asemenea senatorii Nicolae Moga (PSD) şi Mircea Banias (ALDE) câştigă noi mandate. Rămân fără mandat Lucia Varga de la PNL şi Gigi Chiru de la ALDE (condamnat în primă instanţă la şase luni de închisoare cu suspendare pentru mită electorală şi anchetat pentru o mită de 1,5 milioane de euro). De asemenea, pe listele PMP nu prind loc în Parlament Dorel Onaca, consilierul lui Traian Băsescu, şi Magda Bistriceanu, purtătoarea de cuvânt a PMP, care a lucrat anterior şi cu PSD.
În Covasna îşi câştigă noi mandate deputaţii UDMR Fejer Laszlo Odon, care devine senator, şi Marton Arpad.
La Dâmboviţa, de la PSD Rovana Plumb, Leonardo Badea şi Titus Corlăţean câştigă noi mandate, iar de la PNL Cezar Preda rămâne în Parlament.
În Dolj, primarul PSD al Craiovei Lia Olguţa Vasilescu revine în Parlament, de data aceasta ca deputat (a fost senator 2008-2012 şi este anchetată pentru corupţie). Ion Călin de la PSD câştigă un nou mandat de deputat, iar deputatul PSD Claudiu Manda devine senator. Noi mandate câştigă şi senatorul PNL Mario Oprea, deputatul PNL Ionuţ Marian Stroe şi deputatul ALDE Ion Cupă.
La Galaţi, deputaţii Viorel Ştefan şi Lucreţia Roşca de la PSD câştigă noi mandate, precum şi deputatul Victor Paul Dobre (PNL). Senatorii care câştigă noi mandate sunt Eugen Durbacă (ALDE) şi Ionel Daniel Butunoi şi Nicolae Marin de la PSD. Fostul primar al Galaţiului, Marius Stan, nu a prins mandat de parlamentar pe listele PMP.
La Giurgiu, doar senatorul PSD Niculae Bădălău câştigă un nou mandat. Pe listele PMP, omul de afaceri şi consultantul Dan Andronic, anchetat în dosarul Ferma Băneasa, nu prinde loc de parlamentar.
În Gorj, Victor Ponta şi Mihai Weber de la PSD prind noi mandate de deputaţi, la fel ca şi Scarlat Iriza de la ALDE. Primarul din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, devine senator PSD. Nu au prins noi mandate senatorii Dian Popescu (ALDE) şi Tudor Barbu (PNL).
În Harghita, UDMR îşi conservă mandatele a doi deputaţi – Kelemen Hunor şi Korodi Attila, precum şi a doi senatori – Verestoy Attila şi Tanczos Barna. Mircea Duşa de la PSD nu mai prinde Parlamentul.
La Hunedoara, Natalia Intotero de la PSD şi Eleonora Carmen Hărău de la PNL prind noi mandate de deputat, respectiv senator. Haralambie Vochiţoiu nu intră din nou, de pe listele PMP.
În Ialomiţa, deputaţii Mihăiţă Găină (PSD) şi Tinel Gheorghe (PNL), precum şi senatorul Marian Pavel (PSD) câştigă noi mandate. Cristina Pocora de la PNL ratează Parlamentul.
La Iaşi, deputaţii PSD Nicolae Bănicioiu şi Tudor Ciuhodaru, liberalul Costel Alexe şi Petru Movilă de la PMP prind noi mandate, precum şi senatorul Varujan Vosganian, care devine deputat. Fostul primar Gheorghe Nichita, judecat pentru corupţie, nu face pragul cu PRU.
În Ilfov, deputatul PNL Andrei Daniel Gheorghe câştigă un nou mandat.
În Maramureş, deputaţii Gheorghe Şimon şi Călin Vasile Matei de la PSD câştigă mandate noi. Trei parlamentari nu mai prind mandat şi în noul legislativ: Liviu Pop de la PSD şi liberalii Anca Boagiu şi Mircea Dolha.
La Mehedinţi, Gelu Vişan a încercat să redevină parlamentar după pauza 2012-2016, dar nu a reuşit de pe listele PMP.
În Mureş, deputatul PNL Ioan Cristian Chirteş devine senator, iar senatorul PMP Emil Paşcan devine deputat.
La Neamţ, deputaţii Ioan Munteanu (PSD), Corneliu Cozmanciuc (PNL) şi senatorul PNL Nazare Eugen Ţapu câştigă noi mandate. Nu mai reuşesc intrarea în Parlament Daniel Oajdea (PRU), Daniel Chiţoiu (ALDE) sau Cristian Petrescu (PMP).
La Olt, trei deputaţi PSD îşi păstrează mandatele – Florin Iordache, Dan Ciocan şi Alexandru Stănescu, precum şi Gigel Ştirbu (PNL). Senatorul ALDE Mihai Niţă devine deputat.
În Prahova, doi deputaţi PNL câştigă noi mandate – George Ionescu şi Roberta Anastase, precum şi deputatul ALDE Graţiela Gavrilescu. Senatorii care câştigă noi mandate sunt Iulian Dumitrescu (PNL), Teodor Meleşcanu (ALDE) şi Ştefan Oprea (PSD). Nu mai prind loc în Parlament Gheorghe Udrişte (PMP), Sebastian Ghiţă şi Daniel Savu de la PRU sau Andrei Volosevici (ALDE).
În Satu Mare, trei deputaţi îşi câştigă noi mandate: Octavian Petric (PSD), Romeo Florin Nicoară (PNL) şi Erdei Doloczki Istvan (UDMR). Ovidiu Silaghi (ALDE) nu mai prinde un nou mandat.
La Sălaj, trei deputaţi îşi reînnoiesc mandatele: Iuliu Nosa (PSD), Lucian Bode (PNL) şi Denes Seres (UDMR). De asemenea, senatorul Gheorghe Pop (PSD) câştigă un nou mandat.
În Sibiu, PNL îşi recâştigă trei mandate, prin deputatul Raluca Turcan, Mircea Vasile Cazan, care devine senator, şi senatorul Nicolae Neagu, care devine deputat. De la PSD, Viorel Arcaş câştigă un nou mandat de senator. Ion Ariton (fostul ministru al Economiei, trimis în judecată pentru corupţie, fost PNL) a pierdut cursa, cu ALDE.
În Suceava, deputatul PSD Eugen Bejinariu (anchetat pentru corupţie în dosarul Microsoft 2) câştigă un nou mandat, la fel ca şi deputatul PNL Ioan Bălan. Deputatul PSD Ioan Stan devine senator. Nu mai prind noul Parlament senatorul PNL Vasilica Steliana Miron sau senatorul PSD Ovidiu Donţu.
În Teleorman, deputaţii PSD Liviu Dragnea şi Valentin Boboc câştigă noi mandate, precum şi deputatul ALDE Florică Ică Calotă.
În Timiş, senatorul PNL Ben Oni Ardelean devine deputat, iar deputatul PMP Cornel Mircea Sămărtinean câştigă un nou mandat. Deputaţii Adrian Diaconu (PSD) şi Alina Gorghiu (PNL) devin senatori.
La Tulcea, deputatul PNL Vasile Gudu câştigă un nou mandat, la fel ca şi senatorul PSD Eugen Orlando Teodorovici. Fostul preşedinte al CJ Tulcea Victor Tarhon nu prinde loc de pe listele PMP, iar deputatul ALDE Octavian Popa, vicepreşedintele Comisiei de Control al SRI, nu reuşeşte să prindă un nou mandat.
În Vaslui, deputaţii PSD îşi reînnoiesc trei mandate – Adrian Solomon, Ana Birchall şi Irinel Stativă, iar senatorii PSD două – Gabriela Creţu şi Doina Silistru. De pe listele PRU, fostul social-democrat Cristian Rizea (trimis în judecată pentru corupţie) nu prinde un nou mandat.
La Vâlcea, deputatul PNL Cristian Buican câştigă un nou mandat.
În Vrancea, Angel Tîlvăr (PSD) prinde un nou mandat de deputat.
În Diaspora, deputatul Mihai Voicu şi senatorul Viorel Badea de la PNL câştigă noi mandate.
Citeşte şi: COOLTURA de WEEKEND. 1.Noua poveste Star Wars 2. Animaţia anului 2016 3. Andy Warhol la TNB
Citeşte şi: Arta tăierii jamonului iberico. Povestea omului care câştigă 4000 de dolari ca să felieze celebra şuncă spaniolă
Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis convoacă partidele la consultări pentru formarea Guvernului. Se decid șefii de la Senat și Camera Deputaților
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Suspectul atacului de la Târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania a fost arestat preventiv. Patru femei și un băiat au decedat iar peste 200 de persoane au fost rănite
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe