„Ce îl leagă pe premierul ungar Viktor Orban, un înverşunat opozant faţă de imigraţie, de preşedintele României Klaus Johannis, o personalitate-model de etnie germană din multiculturala Transilvanie? (…) Ce au în comun liderii social-democraţi şi naţionalişti din Cehia şi Slovacia cu creştin-democraţii şi naţionaliştii conservatori din Polonia? Ce temă este suficient de puternică pentru a uni societăţile profund divizate politic din statele central şi sud-est europene? Un singur lucru: respingerea imigraţiei extracomunitare masive şi a cotelor privind primirea imigranţilor propuse la nivelul UE”, scrie cotidianul conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung într-un editorial intitulat „Europa de Est are dreptate”.
„Cu ocazia celui mai recent summit al Grupului Vişegrad, pe tema opoziţiei faţă de sistemul cotelor obligatorii, premierii din Polonia, Slovacia, Cehia şi Ungaria au enunţat o serie de argumente comune, subliniind că dezbaterea pe tema imigraţiei trebuie să se bazeze mai mult pe raţiune decât pe sentimente”, subliniază FAZ.
„Principalul argument al acestor ţări a fost că sistmul cotelor fixe obligatorii în materie de imigraţie nu rezolvă nicio problemă atât timp cât frontierele externe ale Spaţiului Schengen sunt deschise. Practic, ţările care acceptă cote obligatorii semnează un cec în alb, dat fiind că imigranţii pot trece în mod liber frontierele”, explică publicaţia germană.
Reprezentanţii statelor membre UE vor dezbate luni în Consiliul pentru Justiţie şi Afaceri Interne, propunerile Comisiei Europene privind imigraţia. România va fi reprezentată de vicepremierul Gabriel Oprea, care va anunţa că ţara noastră poate primi 1.785 de refugiaţi, respingând cotele obligatorii.
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a prezentat un sistem pentru distribuirea refugiaţilor în state UE în funcţie de cote obligatorii stabilite pe baza unor criterii precum mărimea teritoriului, numărul de locuitori, starea economiei şi situaţia socială. Potrivit propunerii Comisiei Europene, România ar urma să primească 6.351 de refugiaţi, Germania, 31.443, iar Franţa 24.031. Pentru Spania, propunerea este de 14.931 de extracomunitari, în Polonia ar urma să ajungă 9.278, iar în Olanda 7.214. Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia au exprimat opoziţie faţă de propunerea cotelor obligatorii, avertizând că un sistem „obligatoriu şi permanent” de acest tip ar fi „inacceptabil”.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că mandatul României va fi să nu accepte cote obligatorii de refugiaţi, adăugând că nu este oportun şi nu este o soluţie să fie stabilite astfel de cote şi că este nemulţumit de anunţul Comisiei Europene. „Referitor la cotele care au fost prezentate de preşedintele Comisiei Europene, vreau să fac doar câteva remarci. Nu este cazul încă să fac o declaraţie exhaustivă în legătură cu acest subiect, dar pot să vă spun că am luat act cu oarece nemulţumire de acest proiect prezentat în Parlamentul European”, a declarat Iohannis.
Preşedintele a afirmat că România poate primi aproximativ 1.700 de refugiaţi pe bază voluntară şi a respins cota obligatorie, stabilită de Comisia Europeană la 6.351 de imigranţi. Premierul Victor Ponta nu susţine nici el cotele obligatorii, dar a indicat indirect că acest lucru va fi discutat la reuniunea ministerială europeană de luni. La rândul său, ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, în Comisia parlamentară pentru Afaceri Europene, că anunţul Comisiei Europene privind cotele de refugiaţi reprezintă o propunere care va fi negociată în Consiliul Justiţie Afaceri Interne, adăugând că nu sunt prevăzute sancţiuni pentru statele care nu pot primi imigranţi conform cotelor. Vicepremierul şi ministrul de Interne Gabriel Oprea, cel care va reprezenta România la reuniunea Consiliului JAI, a spus că va transmite că ţara noastră îşi va respecta angajamentele iniţiale de a primi 1.785 de imigranţi, iar „cu modestie, dar şi cu demnitate” va vota împotriva cotelor obligatorii.