Cele trei persoane au fost arestate marţi dimineaţa de către o echipă de intervenţie la Alsdorf, la nord-est de Aachen, în apropiere de frontiera cu Belgia, a precizat Werner Schneider, un purtător de cuvânt al poliţiei germane.
Două femei şi un bărbat au fost arestaţi în timp ce părăseau un centru pentru locuri de muncă, în jurul orei locale 9.30 (10.30, ora României), potrivit presei locale.
Schneider a declarat pentru postul german n-tv că este „prea devreme să intrăm în detalii” cu privire la identitatea persoanelor arestate, dar a precizat că este vorba despre cetăţeni străini.
El a anunţat că poliţia efectua percheziţii în zonă.
Arestările au fost operate în contextul în care poliţia din întreaga Europă îl caută pe Salah Abdeslam, în vârstă de 26 de ani, fratele unuia dintre atacatorii sinucigaşi de la Paris.
Abdeslam a petrecut cel puţin câteva zile în Germania, în septembrie, potrivit Deutsche Welle.
Aachen este un oraş universitar, la frontiera germană cu Olanda şi Belgia. Oraşul se află la 160 de kilometri est de Bruxelles, de unde par că au fost organizate cel puţin o parte dintre atacurile de la Paris, soldate, vineri seara, cu 129 de morţi.