Pentru persoanele cu vârste cuprinse între 12 şi 20 ani, suma investită în accesorii de telefonie mobilă poate ajunge la 200 de lei, o dată la două-trei luni, susţine Barbu.
„Tinerii cu vârste între 12 şi 20 de ani îşi schimbă husele şi căştile foarte des, le asortează cu vestimentaţia. Cumpărându-le o dată la două luni, este clar nu vor investi foarte mult. În medie, o husă în România se vinde cu 30-40 de lei. Dacă adăugăm un cablu, nişte căşti, ajungem la 150-200 de lei, la două-trei luni. Se ştie că cine cumpără produse Apple investeşte şi mai mult în accesorii”, precizează directorul comercial al ANB Systems.
De la persoanele cu vârste de peste 20 de ani se aşteaptă, însă, să investească mai mult în accesoriile de telefonie mobilă, dar să le cumpere mai rar, căutând produse de calitate mai mare.
„Depăşind categoria de vârstă, consumatorii îşi schimbă mai rar accesoriile, dar caută produse de calitate mai bună, deci investesc mai mult. Estimativ, într-un an, persoanele care vor produse de calitate pot investi şi peste 100 de euro. Dacă adaugă şi o husă de piele, investiţia trece de 150 de euro”, spune Barbu.
ABN Systems International este unul dintre principalii furnizori de echipamente telecom, soluţii de comunicare mobilă si accesorii, cu venituri de 17,5 milioane de euro în 2016 (respectiv 9,6 milioane euro în 2015 şi 8,5 milioane euro în 2014).
Compania, fondată în 2002, are în prezent peste 50 de angajaţi.