Potrivit unui comunicat transmis joi de DIICOT, percheziţiile au fost efectuate într-un dosar de destructurare a unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, tâlhărie calificată şi şantaj, întocmit după ce pe rolul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală s-a înregistrat un denunţ în care a fost descris modul în care a fost ucis un bărbat, în luna aprilie 2014, în localitatea Navan, Irlanda.
„În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat faptul că la data de 10.04.2014, în jurul orei 01.45 – 02.00, la ordinul liderului grupării, membrii acesteia au acţionat în mod concertat pentru uciderea unui bărbat care ar fi încercat să-şi impună autoritatea în zona de acţiune a grupării infracţionale, pe teritoriul Irlandei. De asemenea, la aceeaşi dată, suspecţii au exercitat acte de violenţă (cu răngi şi cuţite) asupra a două persoane vătămate, lovindu-le pe acestea în zone vitale (în zona capului). Membrii grupării au acţionat în mod premeditat în vederea uciderii victimei în sensul că au procedat la urmărirea şi supravegherea acesteia dintr-o locuinţă situată la parterul imobilului unde persoana vătămată îşi avea reşedinţa”, se arată în comunicatul DIICOT.
Potrivit procurorilor, membrii grupării s-au dus la reşedinţa victimei înarmaţi cu arme albe, au pătruns în interior prin efracţie, spărgând uşa de acces în apartament şi au lovit cu cruzime toate persoanele din locuinţă, sustrăgând mai multe bunuri în special aparatură electronică.
„Deşi victima a încercat să se salveze sărind de la balconul apartamentului situat la etajul 1 al clădirii, membrii grupării au continuat urmărirea acesteia şi aplicarea în continuare a mai multor lovituri, în special la nivelul capului, ce au condus ulterior la decesul său”, mai spun procurorii.
De asemenea, procurorii DIICOT arată că anterior comiterii omorului, în 7 aprilie 2014, liderul grupului a ameninţat-o cu moartea atât pe victima în cauză, cât şi pe o altă persoană vătămată, pentru a obţine taxă de protecţie, respectiv suma de 7000 de euro.
DIICOT arată că în prezent liderul grupării este arestat la domiciliu pe teritoriul Irlandei de Nord pentru atacarea unor bancomate prin folosirea unor substanţe explozive.
În urma percheziţiilor domiciliare au fost identificate şi ridicate sume importante de bani, un laptop, 5 smartphone-uri, 47 de comprimate cu efect anabolizant, înscrisuri şi obiecte cu valoare probatorie, urmând să fie duse la audieri un număr de 5 persoane.