Prima pagină » Știri externe » Donald Trump susţine că Rex Tillerson îşi pierde timpul încercând să negocieze cu ”micul om rachetă”

Donald Trump susţine că Rex Tillerson îşi pierde timpul încercând să negocieze cu ”micul om rachetă”

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a postat, duminică, mai multe mesaje pe Twitter, afirmând că secretarul american de Stat Rex Tillerson îşi pierde timpul încercând să negocieze cu ”micul om rachetă” privind denuclearizarea Peninsulei Coreea, relatează CNN.
Donald Trump susţine că Rex Tillerson îşi pierde timpul încercând să negocieze cu ”micul om rachetă”

”I-am spus lui Rex Tillerson, minunatul nostru secretar de Stat, că îşi pierde timpul încercând să negocieze cu micul om rachetă”, a scris Trump pe Twitter.

”Salvează-ţi energia, Rex, vom face ceea ce trebuie făcut”, a adăugat preşedintele american.

Mesajele de duminică ale lui Donald Trump vin la o zi după ce Tillerson a declarat că Washingtonul are canale de comunicare cu Phenianul şi că încearcă să calmeze spiritele din Peninsula Coreea. Tillerson a mai spus că SUA vor urmări dacă nord-coreeni sunt interesaţi să înceapă discuţiile pe marginea programului nuclear.