Gandul
„Suntem cu toţii, membrii grupului PSD din Cameră, invitaţi alături de domnul preşedinte, la o întâlnire prilejuită de ziua domniei sale, fapt care ne dă posiblitatea să-i spunem direct «La Mulţi Ani!» dacă prin alte mijloace am făcut-o fiecare”, a declarat preşedintele Comisiei de Muncă din Cameră, deputatul PSD Adrian Solomon, înainte de a pleca la petrecere.
Întrebat de jurnalişti dacă apreciază că este o zi oportună, având în vedere că pe 30 octombrie se împlinesc doi ani de la tragedia din Colectiv, Solomon a spus: „Nu vom merge acolo să dănţuim în vreo horă. Putem să ne întâlnim şi cu sobrietatea necesară momentului respectiv”.