Prima pagină » Știri externe » Un grup paramilitar ameninţă cu atacarea trupelor SUA din Irak după decizia privind Ierusalimul

Un grup paramilitar ameninţă cu atacarea trupelor SUA din Irak după decizia privind Ierusalimul

Un grup paramilitar şiit susţinut de Iran a ameninţat că va ataca trupele americane din Irak ca reacţie la decizia preşedintelui american, Donald Trump, de a recunoaşte oraşul Ierusalim drept capitală a Israelului, informează cotidianul Times of Israel.
Un grup paramilitar ameninţă cu atacarea trupelor SUA din Irak după decizia privind Ierusalimul

„Decizia preşedintelui Donald Trump privind oraşul Al-Quds (denumirea arabă a Ierusalimului – n.red.) transformă trupele americane din Irak într-o ţintă legitimă”, a avertizat Akram al-Kaabi, liderul grupului paramilitar Al-Nojaba.

Grupul paramilitar, creat în anul 2013 şi susţinut de Gardienii Revoluţiei iraniene, are aproximativ 1.500 de membri şi face parte din forţa auxiliară irakiană Mobilizarea Populară (Hashed al-Shaabi), implicată în operaţiunile împotriva reţelei teroriste Stat Islamic.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat miercuri seară decizia de recunoaştere a Ierusalimului drept capitală a Israelului.