Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, nu a fost singur când a creat de la zero cea mai mare companie de retail online, pe care analiştii o estimează ca fiind prima companie din lume cu potenţialul de a atinge valoarea de o mie de miliarde de dolari, potrivit Business Insider.
Soţia sa, MacKenzie, a fost alături de acesta pe parcursul întregii sale călătorii în lumea antreprenoriatului.
În cadrul unui interviu acordat CBS, ea a descris perioada în care îşi urmărea soţul construind Amazon de la zero: „Pentru mine, să îţi urmăreşti soţul, acela pe care îl iubeşti, având o astfel de aventură, mă face să mă gândesc – ce este mai bine de atât?”.
Astăzi, Bloomberg estimează valoarea lui Bezos ca fiind de 105 miliarde de dolari – devenind astfel cel mai bogat om din istorie, potrivit CNN.
MacKenzie şi Jeff s-au cunoscut pentru prima dată în cadrul firmei de investiţii D.E. Shaw. MacKenzie era cercetător asociat iar Jeff era vicepreşedinte al firmei. Jeff a fost prima persoană care a intervievat-o pe MacKenzie, amândoi fiind absolvenţi ai Princeton.
„Cred că soţia mea este pregătită, deşteaptă, inteligentă şi frumoasă, dar am avut norocul de a-i vedea CV-ul înainte de a o cunoaşte personal, deci am ştiut exact cât e de inteligentă”, a glumit acesta în cadrul unei discuţii cu publicaţia Vogue.