„Este pentru prima oară când premierul Japoniei şi preşedintele Chinei au vorbit la telefon. Acest lucru înseamnă că relaţiile între Japonia şi China se îmbunătăţesc”, a declarat Shinzo Abe.
Liderul japonez a declarat că este de acord cu Xi Jinping privind importanţa includerii „denuclearizării complete” în declaraţia de la Panmunjom, pe care liderii celor două Corei au semnat-o săptămâna trecută.
Într-o altă convorbire telefonică, preşedintele sud-coreean Moon Jae-in i-a mulţumit liderului chinez pentru „susţinerea şi încurajarea” discuţiilor inter-coreene.
Xi Jinping şi Moon Jae-in au declarat vineri că vor „comunica îndeaproape şi vor coopera activ pe perioada procesului de încheiere a războiului”.
Liderii Coreei de Sud, Chinei şi Japoniei se vor întâlni miercuri pentru a ţine primele discuţii trilaterale încă din 2015.