Anunţul despre concedierea jurnaliştilor a fost făcut chiar de jurnaliştii concediaţi, printre care şi Anatol Ursu, moderatorul emisiunii „Sfatul Ţării”.
Potrivit acestuia, întreaga redacţie de ştiri a fost concediată din cauza unei ştiri care reflecta declaraţia unui europarlamentar german care a criticat dur regimul Plahotniuc-Dodon, în contextul expulzării a şapte cetăţeni turci, angajaţi ai reţelei de licee Orizont.
Ştirea respectivă este că deputatul Parlamentului European din partea Grupului Stânga Europeană, Helmut Scholz, declară că Uniunea Europeană îşi pierderea încrederea în posibilităţile Republicii Moldova de a îndeplini angajamentele asumate în Acordul de Asociere.
În articolul „Tot mai departe de valorile europene” pentru portalul Vocal Europe, oficialul european a menţionat că posibilităţile de cooperare şi apropiere a Republicii Moldova şi UE se află „sub un mare semn de întrebare, după ce şapte cetăţeni turci, profesori la reţeaua de licee „Orizont”, doi dintre care au ocupat funcţia de director, iar trei locuiau în Republica Moldova de peste 20 de ani şi erau căsătoriţi cu cetăţene ale RM, pe 6 septembrie au fost reţinuţi pe neaşteptate, duşi de ofiţerii SIS la aeroport şi, din informaţiile din presă, transportaţi cu o cursă charter pe un aerodrom militar în apropiere de Istanbul”.