Potrivit anchetatorilor, bărbatul, în vârstă de 33 de ani, a fost reţinut sub acuzaţiile de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţare şi sustragere de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. El a fost prezentat, joi seară, în faţa instanţei, care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
O fetiţă de trei ani, mama ei, de 31 de ani şi bunica copilei, de 61 de ani, au murit, miercuri seară, într-un accident rutier produs, miercuri seară, la ieşirea din oraşul Ovidiu către localitatea Mihail Kogălniceanu, în zona podului care traversează Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari. În acelaşi accident a fost rănită grav şi mătuşa copilei, în vârstă de 44 de ani, internată în prezent la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa.
Potrivit poliţiştilor, şoferul vinovat, se deplasa dinspre Mihail Kogălniceanu către Constanţa, iar pe podul rutier din zona localităţii Ovidiu a pătruns pe contrasens şi a acroşat autoturismul în care se aflau cele trei femei şi fetiţa de trei ani, ce se deplasa din sens opus. În urma impactului, maşina bărbatului s-a răsturnat pe pod, iar el a încercat să fugă, fiind prins însă în scurt timp de poliţişti.
Tânărul, care este din Negresti-Oaş, judeţul Satu Mare, a refuzat să fie testat pentru stabilirea alcoolemiei, precum şi prelevarea de probe biologice, dar surse din rândul anchetatorilor spun că în momentul reţinerii acesta avea halenă alcoolică.