Alegeri prezidenţiale 2019. A doua zi de vot în diaspora: peste 285.000 de români au votat până la ora 21.00. Secţia în care nu s-a prezentat nici măcar o persoană

A doua zi de vot în diaspora. Românii din străinătate pot vota la alegerile prezidenţiale pe parcursul a trei zile: 8, 9 şi 10 noiembrie. Secţiile de vot vor fi deschise până la ora 21:00, cu posibilitatea de prelungire până la ora 23:59, dacă vor mai exista alegători la coadă, care nu şi-au exercitat dreptul de vot.

Urmărește
29097 afișări
Imaginea articolului Alegeri prezidenţiale 2019. A doua zi de vot în diaspora: peste 285.000 de români au votat până la ora 21.00. Secţia în care nu s-a prezentat nici măcar o persoană

Ambasada României în Franţa / Facebook

UPDATE Până la ora 21.00 au votat 285.078 de alegători în străinătate

Peste 285.000 de alegători au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale până la ora 21.00, din care 259.889 de alegători au votat pe liste suplimentare, iar 25.189 sunt votanţi pe listă corespondenţă, potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central.

Cea mai mare prezenţă la vot a fost la o secţie din Londra, 2.227 alegători prezentându-se pentru a îşi exercita votul. Prezenţă mare a fost şi la secţiile din Chişinău şi Bruxelles.

La polul opus, o secţie de votare din Phenian (Republica Populară Democrată Coreeană) nu s-a înregistrat niciun vot, în timp ce la o secţie din Solotvino (Ucraina) au votat trei români.

UPDATE Până la ora 17.00 au votat 213.155 de alegători în străinătate

Pste 200.000 de alegători au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale până la ora 17.00, din care 187.966 de alegători au votat pe liste suplimentare, iar 25.189 sunt votanţi pe listă corespondenţă, potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central.

Până la ora 17.00 au votat 213.155 de alegători în străinătate.

Un număr de 838 de secţii de votare au fost organizate în străinătate, potrivit BEC.

Cea mai mare prezenţă la vot a fost la o secţie din Chişinău, 1.760 alegători prezentându-se pentru a îşi exercita votul. Prezenţă mare a fost şi la secţiile din Londra şi Bruxelles.

UPDATE Peste 178.765 de români au votat până sâmbătă la ora 15:00

Numărul românilor care au votat până sâmbătă la ora 15:00 în diaspora l-a depăşit pe cel din turul 1 al prezidenţialelor din 2014.  În turul I al alegerilor prezidenţiale din 2014 au votat 161.262 de români din străinătate

UPDATE Până la ora 13.00 au votat 147.852 de alegători în străinătate

Aproape 148.000 de alegători au votat în străinătate, până la ora 13.00, din care 122.663 de alegători au votat pe liste suplimentare, iar 25.189 sunt votanţi pe listă corespondenţă, potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central.

UPDATE 12.30 Peste 140.000 de români au votat

Un număr de 140.028 de români au votat până la această oră în diaspora: 115.099 - pe listele suplimentare şi 25.189 - prin corespondeţă. Italia a trecut pe primul loc în topul ţărilor cu cea mai ridicată prezenţă la vot cu 20479 de votanţi, urmată de Marea Britanie cu 19307, Germania cu 16939 şi Spania 14388.
 

UPDATE 10.00: 113.625 de alegători au votat în străinătate

Un număr de 110.703 de alegători au votat în străinătate, până la ora 10.00, din care 88.302 de alegători au votat pe liste suplimentare, iar 25.189 sunt votanţi pe listă corespondenţă.  838 de secţii de votare au fost organizate în străinătate, potrivit BEC. Harta interactivă a secţiilor de votare din străinătate poate fi consultată AICI!

Cea mai mare prezenţă la vot este la o secţie din Chişinău, 832 alegători prezentându-se pentru a îşi exercita votul. Prezenţă mare a fost şi la secţiile din Bruxelles şi Londra.

La polul opus, la două secţii de votare, una din Phenian (Republica Populară Democrată Coreeană) şi una din Khartoum (Sudan), nu s-a înregistrat niciun vot, în timp ce la o secţie din Ashabat (Turkmenistan) a votat un singur român.

UPDATE 09.00 Cei mai mulţi români din diaspora au votat în Marea Britanie

Topul ţărilor unde au votat cei mai mulţi români din diaspora în prima zi de alegeri: Marea Britanie (14.800), Italia (13.500), Germania (11.500), Spania (10.100), Republica Moldova (6930). Câţi români au votat în fiecare ţară, cifrele în timp real pot fi consultate AICI!

 

Un număr de 102.338 de alegători au votat în Diaspora, până la ora 23.00, vineri, 8 noiembrie 2018, dintre care 77.149 de alegători au votat pe liste suplimentare, iar 25.189 sunt votanţi pe listă corespondenţă. Prezenţa la vot în timp real poate fi consultată AICI.

Cea mai mare prezenţă la vot este la o secţie din Londra, 664 alegători prezentându-se pentru a îşi exercita votul.

Prezenţă mare a fost şi la secţiile din Chişinău şi Bruxelles în prima de vot în diaspora, în cadrul alegerilor prezidenţiale, în comparaţie cu Italia sau Spania la alegerile anterioare.

Prima secţie de votare a fost deschisă în Auckland din Noua Zeelandă, vineri, 01.00 ora României, echivalentul orei locale 12.00. La alegerile prezidenţiale din acest an au fost organizate 835 de secţii de votare pentru românii din străinătate.

Tot vineri noaptea au fost deschise şase secţii de votare în Australia, în oraşele Sidney, Melbourne, Brisbane, Canberra, Adelaide şi Perth.

În străinătate au fost organizate 835 de secţii de votare.

La primul tur de scrutin românii de peste hotare vor vota între 8 şi 10 noiembrie, iar la al doilea tur între 22 şi 24 noiembrie.

Prin urmare, votul în diaspora se va desfăşura vineri, 8 / 22 noiembrie, între orele 12.00 - 21.00, sâmbătă, 9 / 23 noiembrie, între orele 7.00 - 21.00 şi duminică, 10 / 24 noiembrie, între orele 7.00 - 21.00.

Potrivit AEP, numărul total de cetăţeni români cu domiciliul în străinătate care figurează cu drept de vot la acest scrutin este 715.752 de persoane.

De asemenea, numărul total al alegătorilor români din străinătate care au optat pentru votul la secţia de votare, prin înregistrarea pe site-ul votstrainatate.ro, este de 33.802 de cetăţeni.

În schimb, un număr de 35.917 români din străinătate au optat pentru votul prin corespondenţă, conform sursei citate.

Sursă foto: Facebook/Ministerul Afacerilor Externe

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici