Articolele autorului Adelina Dragomir
-
Antonescu: Vom propune Curţii Constituţionale un termen de 24 de ore pentru avizul privind cererea de suspendare. Suspendarea continuă şi fără avizul CC
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că plenul comun va propune, joi, Curţii Constituţionale un termen pentru formularea unui aviz referitor la cererea de suspendare a preşedintelui, menţionând că acesta va fi de "circa 24 de ore". citeşte tot
-
USL: Preşedintele a încălcat în mod repetat drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor
USL susţine, în documentul prin care solicită suspendarea din funcţie a preşedintelui, că Traian Băsescu "a încălcat în mod repetat drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor prevăzute în Constituţie". citeşte tot
-
Băsescu invocă o situaţie similară cu cea generată de mineriada din 13-15 iunie 1990
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că prin "încălcarea gravă" a legilor ţării şi a Constituţiei, precum şi a Regulamentelor Parlamentului statul român şi românii sunt puşi "într-o situaţie extrem de dificilă", pe analiza sa "similară cu cea generată de mineriada din 13-15 iunie 1990". citeşte tot
-
Gheorghe Iancu, revocat din funcţia de Avocat al Poporului. Valer Dorneanu va asigura interimatul
Gheorghe Iancu a fost revocat, marţi, de plenul Parlamentului, din funcţia de Avocat al Poporului. citeşte tot
-
Vicepreşedintele Comisiei Europene, pe Twitter: Sunt foarte îngrijorată de atacurile recente la independenţa Curţii Constituţionale a României
Vicepreşedintele Comisiei Europene Viviane Reding, comisar pentru Justiţie şi Drepturi Fundamentale, scrie, pe contul său de Twitter, că este "foarte îngrijorată de atacurile recente la independenţa Curţii Constituţionale a României". citeşte tot
-
Blaga şi Anastase: Sesiuni extraordinare pot fi convocate doar de preşedinţii Camerelor
Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, au declarat că o sesiune extraordinară poate fi convocată doar de cei doi preşedinţi ai Camerelor şi că vor face contestaţie la Curtea Constituţională. citeşte tot
-
Revocarea Avocatului Poporului, APROBATĂ de comisiile juridice
Comisiile juridice reunite au aprobat, marţi, revocarea lui Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului, propunerea urmând să fie validată de plenul reunit. citeşte tot
-
Andreea Paul: Planul USL oscilează între impostură, prostie şi lovitură de stat
Vicepreşedintele PDL Andreea Paul susţine că planul USL privind înlocuirea Avocatului Poporului, modificarea Legii CC, înlocuirea judecătorilor de la CC, a şefilor Camerelor şi iniţierea procesului de suspendare a preşedintelui " oscilează între impostură, prostie şi lovitură de stat". citeşte tot
-
Băsescu: Sper să nu începem cu modificările la Legea educaţiei până când nu o vedem funcţionând
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la ceremonia de depunere a jurământului de către Ecaterina Andronescu, noul ministru al Educaţiei, că speră să nu se înceapă cu modificările la lege până când aceasta nu va fi văzută funcţionând. citeşte tot
-
Blaga: Nu am primit niciun telefon de la preşedintele Băsescu, probabil e ocupat în perioada aceasta
Liderul PDL Vasile Blaga, ales sâmbătă la Convenţia Extraordinară la şefia partidului, a declarat, într-o conferinţă de presă, că nu a primit până la acest moment niciun telefon din partea preşedintelui Traian Băsescu. citeşte tot
-
MAE: Agenda Consiliului European a fost adusă la cunoştinţa opiniei publice în repetate rânduri
MAE precizează că agenda Consiliului European din 28-29 iunie a fost adusă la cunoştinţa opiniei publice "în repetate rânduri, inclusiv de către ministrul afacerilor externe, cu prilejul intervenţiilor la emisuni de televiziune, ultima transmisă în ţară în prima zi a reuniunii Consiliului". citeşte tot
-
Vasile Blaga: Cerem demisia premierului Victor Ponta
Candidatul la funcţia de preşedinte al PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, la Convenţia Naţională, că democrat-liberalii îi cer demisia premierului Victor Ponta, invocând situaţia plagiatului care ar fi fost comis de acesta. citeşte tot
-
Alegerile locale din 24 iunie: Rezultatele din şase localităţi, anunţate de BEC
Biroul Electoral Central a comunicat, luni, rezultatele alegerilor desfăşurate duminică în şase localităţi - Mangalia (Constanţa), Tărnova (Arad), Moieciu (Braşov), Curcani (Călăraşi), Mireşu Mare (Maramureş) şi Răsmireşti (Teleorman). citeşte tot
-
Ştefan şi-a dat demisia şi a propus conducere interimară la PDL cu parlamentari de Bucureşti
Liderul organizaţiei PDL Neamţ, Gheorghe Ştefan, a anunţat, joi, în şedinţa Colegiului Director, că îşi dă demisia din funcţia de vicepreşedinte al partidului şi propune o conducere interimară a partidului care să fie asigurată de o echipă de parlamentari de Bucureşti, au precizat surse din PDL. citeşte tot
-
Băsescu şi Ponta au discutat la Cotroceni despre participarea la reuniunea CE. Ponta: Nu am stabilit nimic cu Băsescu
Premierul Victor Ponta a declarat agenţiei MEDIAFAX, la finalul discuţiei cu preşedintele Traian Băsescu, că singurul lucru stabilit cu şeful statului privind nivelul de reprezentare a României la Consiliul European este că vor avea o nouă întâlnire pentru a continua dialogul. citeşte tot
-
Băsescu: Am vorbit cu Ponta, ne întâlnim joi, nu vreau să anticipez rezultatul discuţiei
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că a discutat cu premierul Victor Ponta, menţionând că se va întâlni joi cu acesta şi că nu doreşte să anticipeze rezultatul acestei discuţii. citeşte tot
-
Mihai Atănăsoaei renunţă la funcţia de consilier local la Sectorul 5
Mihai Atănăsoaei, fostul candidat al PDL la Primăria Sectorului 5, a anunţat, miercuri, că renunţă la funcţia de consilier local pe care a obţinut-o în urma alegerilor din 10 iunie, el figurând pe locul I pe lista PDL Bucureşti pentru Consiliul Local Sector 5. citeşte tot
-
Poteraş, întrebat dacă Boc ar trebui să-şi dea demisia: Da, proiectul politic a eşuat
Cristian Poteraş a declarat, miercuri, că, din punctul său de vedere, Emil Boc ar trebui să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte al PDL, menţionând că îl felicită pe acesta pentru că a câştigat alegerile la Cluj-Napoca, însă "proiectul politic a eşuat" în 10 iunie. citeşte tot
-
Blaga: Îmi sfătuiesc şi rog colegii să se exprime în interiorul partidului
Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, că îşi sfătuieşte şi roagă colegii să-şi exprime punctele de vedere în interiorul partidului, menţionând că va face aceasta în ceea ce îl priveşte. citeşte tot
-
Rezultate parţiale ora 18:00: USL - 49,31%, PDL - 15,46%, PP-DD - 8,33% la preşedinţi de Consilii Judeţene
USL a obţinut 49,31% din voturile pentru preşedinţii de Consilii Judeţene, în timp ce PDL a obţinut 15,46%, iar PP-DD - 8,33%, arată rezultatele parţiale comunicate, luni, la ora 18.00, de BEC, care a centralizat voturile din 7.476 de secţii din totalul de 16.910. citeşte tot
-
Sondaj GeoPol Transilvania: Boc pierde alegerile la Cluj-Napoca, el obţine 40,90%, iar Nicoară - 42,80%
Emil Boc pierde alegerile pentru Primăria Cluj-Napoca în faţa lui Marius Nicoară, liderul PDL având 40,90%, iar liberalul 42,80%, potrivit unui sondaj GeoPol Transilvania aferent orei 21.00 difuzat de Realitatea TV, exit-poll-ul prezentat anterior, în baza datelor până la 19.00, indicând egalitate. citeşte tot
-
ALEGERI LOCALE 2012: Prezenţa la urne la nivel naţional a fost de 56,39%
Prezenţa la urne, la nivel naţional, pentru alegerile locale a fost la ora 21.00, când s-au închis urnele, de 56,39% din cetăţenii cu drept de vot, a anunţat, duminică, Biroul Electoral Central. citeşte tot
-
REZULTATE EXIT-POLL LOCALE 2012 - CURS: Boc şi Nicoară, la egalitate, cu 41%. Vasilescu, avans consistent faţă de Solomon la Craiova
Emil Boc (PDL) şi Marius Nicoară (USL) au câte 41% din voturi pentru primăria Cluj-Napoca, Olguţa Vasilescu are un avans de peste 10 procente în faţa lui Antonie Solomon la Craiova, iar Dorin Florea (PDL) rămâne primar al oraşului Târgu Mureş, potrivit exit-poll-ului CURS, difuzat de Realitatea TV. citeşte tot
-
REZULTATE EXIT-POLL ALEGERI LOCALE 2012 - CURS: Oprescu rămâne primarul Capitalei. USL câştigă 5 sectoare. Onţanu continuă la Sectorul 2
Sorin Oprescu a obţinut al doilea mandat de primar general al municipiului Bucureşti, cu 64,11%, iar candidaţii USL au câştigat cinci sectoare ale Capitalei, în timp ce Neculai Onţanu (UNPR) rămâne primarul Sectorului 2, potrivit exit-poll-ului CURS, difuzat de Realitatea TV. citeşte tot
-
Băsescu: Merg la cumpărături când au loc alegeri ca să treacă ziua mai repede
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, referitor la faptul că merge de obicei la cumpărături atunci când au loc alegeri, că face aceasta "ca să treacă ziua mai repede". citeşte tot