Articolele autorului Alexandra Stroe
-
Horodniceanu (DIICOT): Părinţii din reportajul "The Sun" nu au exercitat niciun abuz asupra copiilor care asamblau jucării
Procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că părinţii copiilor care ar fi fost obligaţi să asambleze jucării pe sume derizorii nu au exercitat niciun abuz asupra acestora, aşa cum reieşea dintr-un reportaj al jurnaliştilor britanici de la "The Sun". citeşte tot
-
După Ministerul Public, şi DNA consideră oportun proiectul de modificare a codurilor penale elaborat de MJ. "Dar se impun observaţii tehnice". Răspunsul DNA
Propunerile formulate în cadrul proiectului de modificare a codurilor penale sunt, în mare, oportune, însă se impun unele observaţii tehnice, ce au fost trimise către Ministerul Justiţiei, a precizat DNA, pentru agenţia de presă MEDIAFAX. citeşte tot
-
PAŞTE 2017. Pompierii verifică dacă bisericile respectă normele de apărare la incendiu. Amenzile pot ajunge până la 10.000 de lei
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov verifică dacă lăcaşele de cult respectă normele de apărare la incendiu, reprezentanţii bisericilor riscând amenzi de până la 10.000 de lei, anunţă instituţia. citeşte tot
-
Marian Vanghelie, despre alegerile din 2009: Ştiam de implicarea lui Gabriel Oprea şi a lui Florian Coldea
Fostul primar al sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat, joi, la Curtea de Apel Bucureşti, că avea informaţii despre implicarea lui Gabriel Oprea şi a lui Florian Coldea în alegerile prezidenţiale din anul 2009, acesta precizând că sunt mai multe persoane care nu au curaj să vorbească. citeşte tot
-
PAŞTE 2017. Traficul rutier pe Calea Victoriei va fi închis de vineri seară, în perioada sărbătorilor pascale
Între 14 şi 18 aprilie, traficul rutier va fi restricţionat pe Calea Victoriei, între orele 10 şi 20, pentru manifestările organizate de Primăria Capitalei cu ocazia Paştelui, anunţă Poliţia Rutieră. citeşte tot
-
FOTO Avarie Apa Nova la intersecţia Calea Victoriei cu Bulevardul Elisabeta
O ţeavă de apă s-a spart la intersecţia Bulevardului Elisabeta cu Calea Victoriei, carosabilul fiind denivelat din cauza apei. La momentul transmiterii ştirii, circulaţia rutieră nu este restricţionată, echipe ale Apa Nova intervenind pentru remedierea defecţiunii. citeşte tot
-
Poliţiştii anunţă dublarea valorilor de trafic la graniţele ţării în perioada Paştelui
În perioada Paştelui, poliţiştii de frontieră se aşteaptă la valori aproape duble ale traficului la intrarea şi ieşirea din ţară, după ce, de Florii, traficul la frontieră a fost cu 32% mai mare decât în mod normal, informează Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF). citeşte tot
-
Instanţa supremă sesizează Curtea Constituţională cu o EXCEPŢIE pe abuzul în serviciu în cazul Şova
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au admis, miercuri, cererea fostului senator Dan Şova de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate a unui articol din Codul Penal care se referă la abuzul în serviciu, decizia fiind definitivă. citeşte tot
-
Florin Iordache, despre eliminarea articolului privind confiscarea banilor ilegali din campanie: Partidul nu poate plăti o sumă pe care nu a avut-o
Fostul ministru al Justiţiei ,Florin Iordache, a declarat, pentru MEDIAFAX, că sumele obţinute în campania electorală care nu respectă prevederile legale nu pot fi confiscate de la partid, pentru că nu sunt depuse în contul acestuia. citeşte tot
-
Călin Popescu Tăriceanu, la ÎCCJ: Procurorii fac ceea ce se numeşte vânătoare. DNA e un fel de poliţie politică
Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi, la sediul instanţei supreme, unde a fost prezent pentru un nou termen în dosarul în care este judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului, că procurorii încearcă să obţină denunţuri care îl vizează. citeşte tot
-
Constantin Niţă, fost ministru al Energiei: Urdăreanu m-a suspectat de prostie. E imposibil ca un om inteligent să ia bani unde sunt zeci de camere de luat vederi
Fostul ministru al Energiei Constantin Niţă a fost audiat, marţi, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, acesta declarând că nu a luat bani de la denunţătorul din dosar. Niţă le-a spus la ÎCCJ că Tiberiu Urdăreanu l-a suspectat de prostie când a spus că ar fi primit bani la un hotel. citeşte tot
-
Asociaţia Procurorilor: Diferenţierea procurori-judecători din proiectul legii salarizării aduce atingere independenţei sistemului
Reprezentanţii Asociaţiei Procurorilor din România susţin, pentru MEDIAFAX, că proiectul legii salarizării face o diferenţiere între veniturile procurorilor şi cele ale judecătorilor, în ciuda statutului magistraţilor şi nu exclude varianta contestării acesteia la Curtea Constituţională (CCR). citeşte tot
-
PROIECTUL LEGII SALARIZĂRII: Indemnizaţiile pentru judecători, procurori - între 6.500-26.200 de lei
Potrivit proiectului legii salarizării pus în dezbatere publică, indemnizaţiile lunare ale judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi vor ajunge, până în 2022, la sume cuprinse între 6.582 de lei şi 26.250 de lei, în funcţie de grad şi de vechimea în muncă. citeşte tot
-
Avocaţii lui Liviu Dragnea au cerut sesizarea Curţii Europene de Justiţie în dosarul "Referendumul", considerând că li se refuză accesul la probe. Ce a decis instanţa supremă
Avocaţii lui Liviu Dragnea au cerut sesizarea Curţii Europene de Justiţie după ce instanţa supremă le-a respins solicitarea efectuării unei expertize informatice pe sistemul ECRIS de pe care a fost redactată motivarea în dosarul "Referendumul", considerând că li se refuză accesul la probe. citeşte tot
-
Dan Şova: Când am fost la permise, am intrat pe uşa principală şi m-am dus la un ghişeu gol
Fostul senator Dan Şova a declarat, luni dimineaţă, referitor la acuzaţiile potrivit cărora ar fi fost ajutat să intre în faţă la coada de la permise, că şi-a făcut dosarul cu o săptămână înainte şi că s-a dus la un ghişeu gol. citeşte tot
-
Dragnea a contestat la ÎCCJ condamnarea primită în dosarul Referendumului: Sper ca judecătorii să îmi dea dreptate cu ceea ce am cerut
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a stabilit un nou termen pe 24 aprilie în cazul contestaţiei la executare depuse de Liviu Dragnea în dosarul "Referendumul", astfel încât avocaţii liderului PSD să aibă timp pentru a depune concluzii scrise. citeşte tot
-
Munkaügyi miniszter: voltak olyan helyzetek is, hogy egy tanácsadó 12 000 lejt keresett
Lia Olguţa Vasilescu munkaügyi miniszter vasárnap este az egységes bérezési törvény kapcsán arról beszélt, hogy csökkenni fog azoknak a tanácsadóknak a fizetése, akik csaknem annyit keresnek, mint a miniszter. Példaként az egészségügyi tárca egyik tanácsadóját említette, akinek a fizetése 12000 lej. citeşte tot
-
Ministrul Muncii: Am avut situaţii, la Ministerul Sănătăţii, când un consilier câştiga 12.000 lei
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat că, potrivit legii salarizării, vor scădea salariile consilierilor care câştigă aproape cât ministrul, dând exemplul unui consilier din Ministerul Sănătăţii care are un salariu de 12.000 de lei. citeşte tot
-
Două mii de oameni participă la o procesiune catolică de Florii în Capitală
Aproximativ două mii de oameni participă, duminică, la procesiunea catolică de Florii în Capitală, traficul fiind restricţionat între Biserica franceză „Sacré Cœur"' şi Catedrala Sfântul Iosif în Capitală. citeşte tot
-
160 de dosare de trafic de migranţi, înregistrate în România în ultimii doi ani
Aproape 1.500 de cetăţeni străini au fost depistaţi, în perioada 2016-2017, de poliţiştii de frontieră când încercau să treacă ilegal graniţa în România, majoritatea fiind organizaţi în grupuri de migranţi, transmite, pentru MEDIAFAX, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF). citeşte tot
-
Vremea de Paşte va fi caldă în majoritatea regiunilor. Ploi slabe
În prima şi a doua zi de Paşte, vremea va fi caldă, cu temperaturi normale pentru această perioadă, însă şansele de ploaie sunt mai mari în prima zi de Paşte, transmite Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru MEDIAFAX. citeşte tot
-
Mii de oameni participă la procesiunea ortodoxă de Florii din Capitală
Mii de oameni participă, sâmbătă, la procesiunea ortodoxă de Florii, care are loc între Mânăstirea Radu Vodă şi Catedrala Patriarhală. citeşte tot
-
Restricţii de circulaţie pe DN1A Braşov-Ploieşti din cauza ninsorii
Traficul pe DN1A Braşov-Ploieşti este restricţionat pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone din cauza ninsorii abundente, informează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române. citeşte tot
-
Cadre medicale agresate în spitale. De ce aleg doctorii să nu depună plângeri
Două cazuri de agresiuni fizice asupra cadrelor medicale au avut loc, în această săptămână, în Capitală, iar, deşi numărul acestora este în continuă creştere, multe victime nu depun plângeri împotriva agresorilor, arată un studiu efectuat de Fundaţia Colegiului Medicilor Bucureşti. citeşte tot
-
Vreme caldă de Florii în Bucureşti şi în restul ţării
Vremea se va încălzi de Florii, comparativ cu ultimele zile, temperaturile ajungând până la 19 grade Celsius în majoritatea regiunilor ţării, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). citeşte tot
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:45
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
-
ieri, 22:36