Articolele autorului Alexandru Stanila
-
Liverpool, 40 de victorii consecutive în Premier League. Câte puncte a acumulat echipa sezonul acesta
Liverpool a câştigat meciul cu Wolverhampton Wanderers, de joi, scor 2-1, şi a ajuns la 40 de meciuri consecutive fără eşec în Premier League. Campioana Europei are un avans de 16 puncte faţă de locul secund, ocupat de Manchester City. citeşte tot
-
Final de carieră pentru Caroline Wozniacki după ce a fost eliminată de la Australian Open. Sportiva daneză se retrage la doar 29 de ani
Tenismena daneză Caroline Wozniacki (36 WTA), fostă ocupantă a primului loc mondial şi câştigătoare a 30 de titluri WTA, şi-a încheiat cariera, vineri, după ce a fost eliminată în turul al treilea de la Australian Open de tunisiana Ons Jabeur (78 WTA), scor 5-7, 6-3, 5-7. citeşte tot
-
Surpriză la Australian Open. Serena Williams, eliminată în turul al treilea
Tenismena americană Serena Williams (9 WTA) a fost eliminată în turul al treilea de la Australian Open, vineri, după ce a cedat contra chinezoaicei Qiang Wang (29 WTA), scor 4-6, 7-6 (2), 5-7. citeşte tot
-
Organizatorii au anunţat ora de start a meciului Simonei Halep cu Yulia Putintseva. E prima întâlnire dintre cele două sportive
Organizatorii de la Australian Open au anunţat că partida dintre Simona Halep (3 WTA) şi Yulia Putintseva (38 WTA), din turul al treilea, va avea loc sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 04:00, pe Rod Lover Arena. citeşte tot
-
Simona Halep, 90 de victorii în turneele de Mare Şlem după meciul de azi. Cu cine va juca în turul al treilea
Simona Halep a ajuns la 90 de victorii înregistrate în turneele de Mare Şlem, joi, după ce s-a calificat în turul al treilea de la Australian Open, învingând-o pe britanica Harriet Dart, scor 6-2, 6-4. citeşte tot
-
Simona Halep: Sper să câştig al treilea Mare Şlem aici, la Australian Open
Simona Halep (3 WTA) s-a calificat în turul al treilea de la Australian Open, joi, după ce a învins-o pe britanica Harriet Dart (173 WTA), iar sportiva din România şi-a reiterat dorinţa de a câştiga turneul de Mare Şlem de la Melbourne pentru prima dată în carieră. citeşte tot
-
Surprize la Australian Open. Catherine Bellis, locul 600 WTA, s-a calificat în turul al treilea
Americanca Catherine Bellis, ocupanta locului 600 WTA, s-a calificat în turul al treilea de la Australian Open. Sportiva de 20 de ani, fostă ocupantă a poziţiei 35, este surpriza din turneul feminin, reuşind să se recupereze după numeroasele accidentări suferite. citeşte tot
-
Irina Begu, eliminată în primul tur al probei de dublu de la Australian Open
Cuplul format din Irina Begu şi Kristyna Pliskova (România/Cehia) a părăsit Australian Open în primul tur al probei de dublu, joi, după ce a cedat contra americancelor Desirae Krawczyk şi Jessica Pegula, scor 3-6, 2-6. citeşte tot
-
Obiectivele camerelor de filmat de la Australian Open, aburite. Jucătorii s-au distins cu greu
Probleme tehnice în ziua de marţi de la Australian Open. Din cauza condensului, mai multe obiective ale camerelor de filmat nu au putut capta corespunzător imaginile de pe terenurile de tenis. Fanii au reclamat pe reţelele de socializare faptul că nu pot distinge jucătorii. citeşte tot
-
Roger Federer s-a calificat în turul al treilea la Australian Open
Elveţianul Roger Federer (3 ATP) s-a calificat în turul al treilea la Australian Open, miercuri, după ce l-a învins în trei seturi pe sârbul Filip Krajinovic (41 ATP), în vârstă de 27 de ani, scor 6-1, 6-4, 6-1. citeşte tot
-
Serena Williams s-a calificat în turul al treilea la Australian Open. A câştigat fără emoţii în faţa unei sportive de doar 22 de ani
Tenismena americană Serena Williams (9 WTA) s-a calificat în turul al treilea de la Australian Open, miercuri, după ce a învins-o pe slovena Tamara Zidansek (70 WTA), scor 6-2, 6-3. citeşte tot
-
Moment crunt la conferinţa de presă: „Chiar trebuie să vorbim despre asta?” Jurnalistul ar putea fi interzis pentru că a adresat o întrebare mult prea intimă unei fete de 18 ani
Amanda Anisimova (24 WTA), tenismena din SUA de origine rusă, a fost eliminată în primul tur de la Australian Open, marţi, iar sportiva de 18 ani a izbucnit în lacrimi când a fost întrebată de un jurnalist despre moartea tatălui său, care i-a fost şi antrenor. citeşte tot
-
Monica Niculescu şi Misaki Doi s-au calificat în turul secund de la Australian Open
Monica Niculescu şi japoneza Misaki Doi s-au calificat în turul secund al probei de dublu de la Australian Open, miercuri, după ce au învins cuplul format din Anna Kalinskaya (Rusia) şi Yulia Putintseva (Kazahstan), scor 6-7 (5), 6-4, 6-2. citeşte tot
-
Cel mai bătrân fotbalist profesionist din lume, legitimat de o echipă din Egipt. Câţi ani are bărbatul
Federaţia Egipteană de Fotbal a anunţat, marţi, că formaţia 6 Octombrie, din liga a treia, a legitimat un fotbalist în vârstă de 74 de ani. Potrivit BBC, se crede că acesta este cel mai bătrân jucător profesionist din lume. citeşte tot
-
Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer s-au calificat în turul secund de la Australian Open
Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer s-au calificat în turul secund al probei de dublu de la Australian Open, miercuri, după ce au trecut de cuplul format din Dominic Inglot (Marea Britanie) şi Aisam-Ul-Haq Qureshi (Pakistan), scor 6-1, 3-6, 6-2. citeşte tot
-
Simona Halep - Harriet Dart, joi, de la ora 10:00, în turul secund de la Australian Open. Va fi prima întâlnire dintre cele două
Organizatorii de la Australian Open au anunţat că partida dintre Simona Halep (3 WTA) şi britanica Harriet Dart (173 WTA), din turul secund, va avea loc joi, de la ora 10:00, pe Rod Laver Arena. citeşte tot
-
Sorana Cîrstea, eliminată dramatic de Cori Gauff, în turul secund de la Australian Open
Sorana Cîrstea (74 WTA) a fost eliminată dramatic de americanca de 15 ani Cori Gauff (67 WTA), miercuri dimineaţă, în turul secund de la Australian Open. România a rămas cu o singură reprezentantă pe tabloul principal feminin de simplu, Simona Halep. citeşte tot
-
Simona Halep, despre căzătura puternică din timpul meciului cu Brady: Încheietura e puţin inflamată - FOTO
Simona Halep a vorbit despre căzătura suferită în timpul meciului cu Jennifer Brady, de marţi, spunând că nu crede că îi va pune probleme pentru restul turneului de la Australian Open. citeşte tot
-
Mama lui Emiliano Sala, la un an după sfârşitul tragic al fiului său: Practic, mă simt şi eu moartă
Mercedes, mama lui Emiliano Sala, a oferit un interviu celor de la BBC, la un an după sfârşitul tragic al fostului fotbalist de la Nantes, care a decedat în urma unui accident aviatic. "Practic, mă simt şi eu moartă, deşi sunt în viaţă", a mărturisit femeia. citeşte tot
-
Confruntarea Sorana Cîrstea - Cori Gauff are loc miercuri, în turul doi de la Australian Open. Ora meciului
Sorana Cîrstea (74 WTA) o va întâlni pe americanca de 15 ani Cori Gauff (67 WTA), miercuri, nu mai devreme de ora 03:50, în turul secund de la Australian Open. citeşte tot
-
Justine Henin: Sunt o mare fană a Simonei Halep, a felului în care joacă
Fostul lider mondial Justine Henin, câştigătoare a şapte titluri de Mare Şlem, a vorbit în termeni laudativi despre Simona Halep înainte de Australian Open, declarându-se drept o fană a sportivei din România. citeşte tot
-
Un fost „galactic” neagă implicarea în atacul armat asupra unui fotbalist
Raul Bravo, fostul fotbalist de la Real Madrid, a negat ipoteza lansată de presa din Serbia, conform căreia el ar fi fost cel care a ordonat asasinarea fostului coechipier de la Olympiacos, Darko Kovacevic. citeşte tot
-
Duelul Simona Halep - Jennifer Brady are loc marţi, în primul tur de la Australian Open. Organizatorii au anunţat ora meciului
Organizatorii Australian Open au anunţat programul de pe principalele două arene de la Melbourne, iar duelul dintre Simona Halep şi americanca Jennifer Brady, din primul tur, este programat marţi, de la ora 10:00, pe Margaret Court Arena. citeşte tot
-
Naomi Osaka, Serena Williams şi Petra Kvitova, victorii lejere în primul tur de la Australian Open
Naomi Osaka, Serena Williams şi Petra Kvitova, favoritele 3, 8, respectiv 7 la Australian Open, au obţinut victorii lejere în prima rundă a turneului de Mare Şlem de la Melbourne. citeşte tot
-
Adversara Soranei Cîrstea în turul al doilea de la Australian Open. Când va avea loc meciul
Tenismena americană Cori Gauff (67 WTA), în vârstă de 15 ani, a învins-o pe conaţionala Venus Williams (55 WTA), fost lider mondial, luni, şi s-a calificat în turul secund de la Australian Open, acolo unde o va întâlni pe Sorana Cîrstea. citeşte tot
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 15:53
Jucătorul de tenis Max Purcell, suspendare voluntară provizorie pentru dopaj
-
astăzi, 15:40
Live text Audieri pe bandă rulantă în Parlament ale noilor miniştri/ Propunerea PSD pentru Ministerul Justiţiei a fost aprobată de parlamentari/ Sorin Grindeanu, avizat favorabil la Ministerul Transporturilor/ Tanczos Barna a fost audiat la Parlament şi a fost avizat favorabil pentru Ministerul Finaţelor