Articolele autorului Alina-Elena Vasiliu
-
Circa 100 de lucrări ale lui Constantin Brâncuşi au fost reunite într-o expoziţie la Timişoara
Cea mai importantă expoziţie dedicată lui Constantin Brâncuşi în ultima jumătate de secol îşi deschide porţile sâmbătă la Muzeul Naţional de Artă din Timişoara. citeşte tot
-
Bucureştiul rămâne oraş „de categoria a doua“ când vine vorba de calitatea aerului
Bucureştiul, Braşovul, Iaşiul şi Craiova sunt oraşele din România care au fost clasate în anii trecuţi ca oraşe de categoria a doua din punctul de vedere al calităţii aerului, ceea ce înseamnă că nivelul maxim admis de poluare a fost depăşit de mai mult de 35 de ori pe an, potrivit Gărzii de Mediu. citeşte tot
-
Tendinţe în livrările de locuinţe: ritmul de creştere la 4 camere s-a temperat
Apartamentele cu patru camere au devenit tot mai rare în noile proiecte rezidenţiale, pe fondul bugetelor mai reduse şi al precauţiei cumpărătorilor, scrie Ziarul Financiar. citeşte tot
-
S-ar putea naşte lista neagră a firmelor de construcţii. Un oficial lansează propunerea
„Ar trebui creată o listă neagră a dezvoltatorilor, a firmelor de construcţii, a diriginţilor de şantier, astfel încât să nu-şi mai permită să nu facă lucrurile bine“, spune Paul Racoviţă, inspectorul general al Inspectoratului de Stat în Construcţii, relatează Ziarul Financiar. citeşte tot
- Peste 20.000 de oameni au dispărut din bilanţurile firmelor de construcţii în 2022
-
Deşi România are cea mai mare viteză din UE, 9% dintre români nu-şi permit accesul la internet
Deşi are cea mai mare pondere din UE a populaţiei aflate în risc de sărăcie care nu-şi permite accesul la internet, România ocupă primul loc în UE şi al treilea la nivel mondial în ceea ce priveşte viteza internetului, scrie Ziarul Financiar. citeşte tot
-
Piaţa rezidenţială a trecut de borna de 73.000 de locuinţe finalizate în 2022 la nivel naţional
Record după record: piaţa rezidenţială a trecut de borna de 73.000 de locuinţe finalizate în 2022 la nivel naţional. În Bucureşti, a fost al doilea an de scădere, anunţă Ziarul Financiar. citeşte tot
-
Avertisment dat de Ionuţ Negoiţă: Dacă se elimină facilităţile, preţul de construcţie pe metru pătrat la locuinţe va creşte 8-10%
Costurile de construcţie s-ar putea majora cu până la 10%, iar contextul din piaţa rezidenţială s-ar putea înrăutăţi în perioada următoare dacă Guvernul va decide eliminarea facilităţilor din domeniul construcţiilor, o propunere care se discută în aceste zile, este de părere dezvoltatorul imobiliar Ionuţ Negoiţă. citeşte tot
-
Românii, campionii deţinerilor de locuinţe, trec printr-o schimbare de paradigmă
Statutul de proprietar de locuinţă, eventual la vârste cât mai mici, nu mai este atât de râvnit de tinerii Generaţiei Z, cei născuţi după 1997, cel puţin în rândul celor cu studii superioare, scrie Ziarul Financiar. citeşte tot
-
Analiză ZF. O treime din deşeurile generate în UE vin din construcţii. 70% trebuie reciclate
Hârtia, plasticul, aluminiul sunt deşeuri pe care oamenii s-au obişnuit deja să le colecteze separat. Ce se întâmplă însă atunci când, în situaţia unei renovări masive sau a unei construcţii, un cetăţean se vede pus în faţa unui morman de moloz cu care nu ştie ce are de făcut? citeşte tot
-
Cifrele din spatele mitei de la aeroportul Otopeni: un mall de 10.000 de metri pătraţi
Aproape 10.000 de metri pătraţi – atât ocupă toate spaţiile comerciale din aeroportul Otopeni, cele care au fost „mărul discordiei“ într-un scandal care a luat naştere recent, odată cu descoperirea unei mite-record, de peste 22 de milioane de euro. citeşte tot
-
Clujul a luat faţa Capitalei la ponderea clădirilor de birouri şi de retail cu certificări verzi
Cluj-Napoca a depăşit Bucureştiul în ceea ce priveşte ponderea clădirilor de birouri cu certificări verzi în totalul stocului disponibil, scrie Ziarul Financiar. citeşte tot
-
Olanda este ţara cel mai bine conectată din punct de vedere comercial - studiu
DHL a realizat un clasament al ţărilor care sunt cel mai bine conectate din punct de vedere global, primul loc fiind adjudecat de Olanda, care este astfel cea mai globalizată ţară din lume. citeşte tot
-
Un brand de lux deschide al patrulea magazin din România la Iaşi
Brandul de modă Hugo Boss va inaugura în mallul Palas Iaşi primul său magazin în afara Bucureştiului şi al patrulea de pe piaţa locală, iar spaţiul de vânzare va avea o suprafaţă de peste 200 de metri pătraţi. citeşte tot
-
România se pune pe colectat PET-uri. Cifrele vizate până în 2026
România se aşteaptă să ajungă la o rată de colectare de 75-85% a recipientelor de băuturi din PET până în 2026, în urma implementării Sistemului Garanţie-Returnare (SGR), care va intra în vigoare în acest an. citeşte tot
-
Cei mai mulţi muncitori străini, marea majoritate asiatici, vin în România pe poziţia de demolator
În 2022, la nivelul structurilor teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) au fost acordate 108.930 de avize de angajare pentru lucrători străini. citeşte tot
-
Nivelul de trai şi ofertele din piaţa rezidenţială transformă locuitul la demisol în normalitate. Cât de sigure sunt astfel de apartamente?
Nivelul de trai şi ofertele din piaţa rezidenţială transformă locuitul la demisol în normalitate, dar cât de sigure sunt astfel de apartamente? Inginer proiectant: „Din punctul nostru de vedere, un demisol nu este pentru locuit“. Analiză ZF. citeşte tot
-
Agenţii imobiliari şi cumpărătorii se aşteaptă la scăderi de preţuri şi creşteri de dobânzi
Anul 2022 a fost perceput ca un an al scumpirilor pe piaţa rezidenţială, iar printre dificultăţile imobiliare întâlnite de cei aflaţi în căutarea unei locuinţe, pe lângă creşterile de preţ, s-au regăsit şi ratele dobânzilor şi tarifele la utilităţi, scrie Ziarul Financiar. citeşte tot
-
Tot mai scumpe. Din 2010 în 2022, preţul unei locuinţe în România a crescut cu 20% - Eurostat
Preţul mediu al unei locuinţe în România a crescut, între primul trimestru din 2010 şi al treilea trimestru din 2022, cu 20%, potrivit unei analize realizate de Eurostat. citeşte tot
-
Imaginea pieţei rezidenţiale la începutul lui 2023
Anul 2023 începe cu o reticenţă în rândul celor interesaţi de achiziţia unei locuinţe, însă consultanţii imobiliari estimează că al doilea semestru va aduce o stabilizare pe piaţa rezidenţială, potrivit Ziarului Financiar. citeşte tot
-
Previziuni 2023 – Cum va evolua preţul locuinţelor?
Anul 2023 începe cu o reticenţă în rândul celor interesaţi de achiziţia unei locuinţe, însă consultanţii imobiliari estimează că al doilea semestru va aduce o stabilizare pe piaţa rezidenţială. citeşte tot
-
Retrospectivă 2022. Noi recorduri bifate de piaţa rezidenţială. Industria construcţiilor rămâne cel mai dinamic sector din România
Piaţa construcţiilor nu a fost în stand-by în 2022, un an care a adus de toate pentru acest sector: de la tranzacţii la schimbări de management, de la insolvenţe la investiţii de amploare, de la scumpiri la progrese în proiectele publice. citeşte tot
-
Preţul sticlei s-a triplat. Situaţia e mai bună în cazul oţelului
Companiile din construcţii şi imobiliare au resimţit, în trimestrul al treilea din 2022, o scădere a apetitului şi a vânzărilor de proprietăţi rezidenţiale, pe fondul dobânzilor ridicate şi al preţurilor în creştere, iar din cauza acestor factori, beneficiarii se arată tot mai restrictivi. citeşte tot
-
Domeniul construcţiilor: proiecte amânate, investiţii diminuate pe fondul nesiguranţei, dezvoltatori precauţi
„Reticenţă“ este cuvântul de ordine în rândul companiilor din domeniul construcţiilor, care, pe fondul atâtor transformări, scumpiri, schimbări pe repede înainte, au început să fie mai degrabă precaute atunci când vine vorba de bugete şi planuri. citeşte tot
-
Construcţiile rămân mai atractive în străinătate decât în România - analiză ZF
Analiză ZF. Raluca Pârvu, BPI Group: Întrucât lucrătorii din construcţii au o mobilitate redusă, puţini se deplasează din zonele cu şomaj ridicat, adică mediul rural din estul şi sudul ţării. Cât câştigă un muncitor în construcţii. citeşte tot
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 22:45
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
-
astăzi, 22:36