Articolele autorului Alina Mihai
-
CSID: Alimentaţia sănătoasă pentru copiii şcolari - sfatul medicului nutriţionist
Începe şcoala şi odată cu ea pregătirile. Părinţii încercă să le ofere ce este mai bun copiilor. Creşterea şi performanţa lor depinde de educaţie, dar un rol important îl are nutriţia, iar într-o ţară în care la fiecare colţ de şcoală se găseşte un chioşc cu alimente, care nu ar trebui să facă parte din meniul copiilor noştri, nu este uşor să alegem mâncarea. citeşte tot
-
Unde să NU te duci dacă îţi place să mănânci, bei şi să fumezi
Compania de cercetare IEA (Institute of Economic Affairs) a publicat indexul The Nanny-State Index pentru anul 2017; acesta compară statele membre UE în ceea ce priveşte restricţiile existente în cadrul acestora pentru consumul de alcool, nicotină, mâncare şi băuturi carbogazoase. citeşte tot
-
Femeia din zodiac care se îndrăgosteşte mereu de persoana nepotrivită
Nu toţi se întâmplă să avem noroc în dragoste. Din păcate, există femei care aleg să rămână în relaţii toxice, chiar dacă acestea nu funcţionează doar pentru că se îndrăgostesc prea uşor de parteneri, văzându-i perfecţi şi sperând că va primi ceea ce merită din partea persoanei de lângă ele. citeşte tot
-
ANM anunţă SECETĂ pedologică, în cea mai mare parte a ţării. Vremea va fi mai caldă decât în mod normal
Conţinutul de apă în stratul de sol 0-20 cm, se situează, miercuri, în limite scăzute şi deosebit de scăzute, în cea mai mare parte a ţării, potrivit unei informări a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). citeşte tot
-
Bilete pentru returul FCSB cu Sporting de pe National Arena. Unde se mai găsesc şi câte au fost vândute până acum
Rezultatul de egalitate obţinut la Lisabona le dă speranţe suporterilor. Biletele pentru FCSB - Sporting Lisabona se vând ca pâinea caldă. Conducerea vicecampioanei susţine că s-ar fi vândut deja aproape 40.000 de tichete. FCSB şi Sporting s-a terminat 0-0, în prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor. Sunt şanse ca returul cu Sporting să se joace cu 'casa închisă'. Becali a anunţat că după meciul de marţi seară s-au vândut alte 7.000 de bilete. citeşte tot
-
Ce spunea Dragnea despre Grindeanu în urmă cu doar două zile şi nu se mai confirmă azi: "Oricine e calm în aceste zile e un om deştept"
Liviu Dragnea i-ar fi cerut demisia premierului, însă Sorin Grindeanu ar fi refuzat. În urmă cu doar două zile, şeful PSD excludea un astfel de scenariu. Dragnea declara că nu crede că premierul Sorin Grindeanu va proceda ca Radu Vasile în cazul în care i se va retrage sprijinul politic de către partid, scrie Gândul. citeşte tot
-
Mai poate rămâne Theresa May prim-ministru al Marii Britanii?
In ultimele ore, premierul Marii Britanii a declarat clar că va rămâne în funcţie şi va încerca să formeze un guvern. Este dreptul ei să facă acest lucru şi, în calitate de partid cu cel mai mare număr de voturi, conservatorii vor forma aproape sigur guvernul următor. Există deja o presiune asupra ei să meargă mai departe, scrie BBC. citeşte tot
-
SONDAJ: Nouă din 10 alegători resping tema alegerilor anticipate din Marea Britanie respectiv Brexit-ul şi anunţă că-şi vor da votul pe alt subiect: serviciile publice
Nouă din zece persoane resping ideea premierului consevator Theresa May că alegerile anticipate din 8 Iunie ar fi strict despre o "alegere în privinţa Brexit" şi insistă că ar trebui să fie şi despre serviciile publice, potrivit unui sondaj publicat de The Independent. citeşte tot
-
Top 10 invenţii care au revoluţionat lumea. Una aparţine unui român
Carla Hayden, bibliotecara Congresului din Statele Unite ale Americii, a întocmit o listă a inovaţiilor care au schimbat lumea, informează National Geographic. citeşte tot
-
De ce cămăşile bărbăteşti au nasturi pe dreapta şi cele femeieşti, invers. MOTIVUL ESTE UIMITOR
Aţi observat vreodată că, la bărbaţi, cămăşile au nasturii pe partea dreaptă, în timp ce la femei aceştia sunt pe partea stângă? Explicaţia este, de fapt, una foarte simplă. citeşte tot
-
Cum arată logourile cu oi folosite în România şi cine sunt cei care le deţin. Simbolul, ales de producători de siropuri de plante şi o stână de pe Transalpina. Brandurile de ţară care conţin animale
Cel puţin trei firme din România folosesc ca ilustraţie o oaie pentru a reprezenta activitatea pe care o desfăşoară, aşa cum este cazul unei stâne sau, tot din raţiuni comerciale, utilizează această imagine pentru produsul lor. Ministrul Turismului Mircea Dobre a menţionat ieri că nu înţelege de ce este luată în derâdere propunerea sa, deoarece şi alte ţări folosesc astfel de simboluri. „Franţa are cocoşul galic, avem Olanda cu vaca şi Spania care are taurul. Eu nu pot să vorbesc despre un simbol cum este Mioriţa?” se întreabă ministrul. citeşte tot
-
Eveniment interactiv la Cinema Pro cu copiii, în care actriţa Daniela Nane le citeşte celor mici
Eveniment interactiv cu copiii în care actriţa Daniela Nane le citeşte micuţilor, duminică, ora 11:00, la Cinema Pro. citeşte tot
-
Madrid, imagine 360. Ce înseamnă victoria Simonei Halep în Spania: plus la fizic, mental şi la capitolul "plan B"
Simona Halep a ajuns la cota 15 turnee câştigate. Succesele ei au venit în 13 oraşe diferite, iar Madrid-ul este cu adevărat "cutiuţa magică" din cariera Simonei. Exceptând concursul de la Bucureşti, pe care Simo l-a câştigat în 2014 şi 2016, Mutua Madrid Open este singurul turneu în care constănţeanca a reuşit să se impună de două ori. Ce înseamnă succesul româncei la Caja Magică?, scrie ProSport. citeşte tot
-
Care este situaţia în Europa în privinţa concediului de creştere a copilului şi cum se calculează indemnizaţia. Primele 10 ţări ce oferă condiţii favorabile pentru a avea copii
Ţările care oferă cele mai bune condiţii pentru familiile care aduc pe lume copii sunt ţările nordice, cu cel mai înalt grad de dezvoltare economică, însă surprize oferă şi Serbia sau Ungaria. Într-un clasament întocmit anul trecut în august, de Business Insider, România, care schimbase legislaţia în martie, nu este menţionată în top 10 al condiţiilor favorabile aducerii pe lume a copiilor, însă locul ei este unul destul de sus, având în vedere întinderea concediului şi valoarea indemnizaţiei comparativ cu cele mai bune condiţii asigurate în Europa. citeşte tot
-
Go4It: Contribuţia pe care pornografia a avut-o la dezvoltarea internetului şi a tehnologiilor populare astăzi
Pornografia este o afacere de miliarde de dolari, iar în ziua de astăzi oricine are acces la internet poate consuma gratuit acest tip de conţinut. Sunt şi persoane care cred că pornografia este dăunătoare. citeşte tot
-
IMAGINILE ZILEI Doi bărbaţi s-au luat la pumni într-un avion care pleca din Tokyo
IMAGINILE ZILEI Doi bărbaţi s-au luat la pumni într-un avion care pleca din Tokyo cu destinaţia Los Angeles. citeşte tot
-
SCANDAL uriaş în Fed Cup: ITF i-a retras acreditarea lui Ilie Năstase, care nu va mai putea participa la meciurile din Fed Cup, după incidentele de la meciul Sorana Cîrstea - Johanna Konta
Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) a emis, sâmbătă, pe site-ul oficial, un comunicat în legătură cu incidentele ce au avut loc la meciul Sorana Cîrstea - Johanna Konta din Fed Cup, în urma cărora Ilie Năstase a fost evacuat din arenă. Oficialii forului i-au retras acreditarea lui Năstase. citeşte tot
-
ALEGERILE din Franţa, în umbra atacului terorist de joi din Paris. Cine sunt candidaţii care ar putea intra în turul doi şi pe cine dau învingător sondajele
Atacul de noaptea trecută, în care un poliţist a fost omorât de un islamist, trece într-un con de umbră ultima zi de campanie electorală, care teoretic ar fi trebuit să fie cea mai importantă pentru fixarea intenţiei de vot, în special a celor indecişilor. Final imprevizibil astfel al unei campanii şi aşa impredictibile, deşi favorit înaintea atentatului era candidatul de centru Emmanuel Macron, însă la o distanţă foarte mică de ceilalţi competitori. citeşte tot
-
Tot ce trebuie să ştii VINERI despre săptămâna care tocmai se încheie. Brexit înseamnă Brexit, raportul lui Tudorel Toader după dosarul OUG 13 şi un nou ministru RETRAS
Articolul 50 a fost declanşat. La aproape un an de la referendum, premierul britanic Theresa May a informat oficial Consiliul European asupra intenţiei unilaterale a Marii Britanii de a ieşi din UE. Urmează negocieri dure pentru a stabili noi raporturi între Uniune şi Regatul Unit şi o marjă de aproape doi ani pentru ieşirea propriu-zisă. În România, ministrul Justiţiei a încheiat o evaluare de două săptămâni a şefilor DNA şi Parchetului General, pe fondul anchetării de către parchete a emiterii OUG 13. În coaliţia de guvernare, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a ales să se despartă de fostul său partener de la Partidul Conservator, Daniel Constantin, căruia i-a fost retras sprijinul politic. citeşte tot
-
GALERIE FOTO Damian & Brothers, premiaţi pentru vânzările albumului “Gypsy Rock (Change Or Die)”
Casa de discuri Universal Music Romania a acordat, joi, 23 martie, Discul de Aur lui Damian Draghici & Brothers pentru albumul aniversar “Gypsy Rock (Change Or Die)”, material discografic cu peste 20 de colaborari, printre care se află artisti ca Smiley, Delia, Loredana, Dan Bittman, Alina Eremia, Lora. citeşte tot
-
Tot ce trebuie să ştii VINERI despre săptămâna care tocmai se încheie: greva de la CFR, blocajul din SĂNĂTATE şi ATACUL terorist de pe podul Westminster
Blocajul din sănătate pentru transplanturile pulmonare a fost subiectul care a marcat întreaga săptămână, după ce o mare clinică din Viena a anunţat că nu va mai primi români pentru astfel de operaţii. Atacul terorist de la Londra, în care patru persoane au fost ucise, iar o româncă se zbate încă între viaţă şi moarte după ce a căzut de pe pod, a generat un val de reacţii în toată lumea. Nu lipsită de importanţă a fost criza de la CFR, în care sindicaliştii au decis să declanşeze spontan o grevă care a afectat circulaţia trenurilor din toată ţara şi a bulversat sute de călători. citeşte tot
-
Atunci când maşinile sunt folosite drept arme. Ce pot face autorităţile pentru a preveni pătrunderea cu vehicule în locurile publice
De-a lungul timpului, sute de persoane au decedat şi alte mii au fost rănite în urma unor atacuri în care au fost utilizate maşini drept arme letale, informează The Wall Street Journal. Întrebarea este pot fi prevenite atacuri de genul celui din Londra de ieri seară sau celui din Nisa de anul trecut? citeşte tot
-
Cum se dezvoltă rezidenţial în România: Ansamblul de locuinţe din Nordul Capitalei care se baza pe un drum de pământ pentru acces. După închiderea sa, locatarii stau la coadă cu maşina şi două ore pentru a ieşi din „cartier”
Complexul Greenfield din Băneasa, în care sunt în prezent, potrivit Primăriei Capitalei 5.000 de locuitori, iar conform companiei dezvoltatoare un total de 6.000 de locuinţe pe un teren cu o suprafaţă de 60 de hectare, depinde acum integral de un drum cu o bandă pe sens care se intersectează cu o bretea de acces din DN1 spre Centura Capitalei, după ce Primăria Bucureştiului a blocat accesul maşinilor pe drumul forestier, neasfaltat, dintre str. Erou Iancu Nicolae şi Greenfield, care străbătea Pădurea Băneasa. citeşte tot
-
Editorial: Cum şi-au compromis “creatorii” ordonanţei 13 propria temă construită minuţios în ultimii trei ani de zile
Subiectul anti-corupţie devenise de mai mulţi ani unul desuet, neinspirat, lipsit de credibilitate şi de vitalitate, de aceea opoziţia de centru-dreapta a înţeles în cele din urmă şi l-a abandonat. În campania electorală de la alegerile din 11 decembrie, PNL şi USR au încercat să-l reactiveze însă nu au reuşit să capteze atenţia, de aceea au şi renunţat repede la el. citeşte tot
-
Iohannis sesizează Curtea Constituţională cu privire la ordonanţă şi cere MAI lămuriri "scrise şi clare", cum au fost lăsate "elemente violente să distrugă o manifestaţie paşnică"
Preşedintele Iohannis a anunţat că a sesizat Curtea Constituţională cu privire la ordonanţa de modificare a Codurilor penale şi cere MAI lămuriri "scrise şi clare", cum au fost lăsate "elemente violente să distrugă o manifestaţie paşnică". citeşte tot