Articolele autorului Andreea Unturica
-
Un copil de trei ani a supravieţuit unei căderi de la etajul al patrulea
Un copil de trei ani a supravieţuit în mod miraculos unei căderi de la etajul al patrulea al unui bloc din Mangalia, căderea fiindu-i atenuată de o copertină din plastic, starea lui de sănătate fiind stabilă. citeşte tot
-
Herta Müller va fi prezentă la ediţia de anul viitor a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi
Scriitoarea Herta Müller, care urma să participe, vineri, la o dezbatere în cadrul Serilor FILIT, pe scena Naţionalului ieşean, supusă zilele trecute unei intervenţii chirurgicale în Germania, va fi prezentă la ediţia de anul viitor a festivalului, a anunţat managerul acestuia, Dan Lungu. citeşte tot
-
Predoiu: Unificarea dreptei să se facă în cel mai bun moment. Ar fi o greşeală să oprim PDL din drum
Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, vineri după-amiază, la Iaşi, că "trenul PDL nu poate fi oprit în prima haltă ca să discuţi de fuziune", pentru că pierzi timp în reconstrucţia partidului, adăugând că unificarea dreptei se poate discuta doar după ce PDL va creşte. citeşte tot
-
Predoiu îi îndeamnă pe democrat-liberalii din teritoriu să nu mai aştepte directive de la Bucureşti
Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu i-a îndemnat pe democrat-liberalii din teritoriu să nu mai aştepte directive de la Bucureşti, precizând că i se ţin teorii că liderii de la centru nu fac suficientă opoziţie, după ce un membru PDL Iaşi a invocat lipsa de combativitate la vârful partidului. citeşte tot
-
Stelian Tănase spune că a făcut televiziune ca să fie mai bine plătit decât un profesor universitar: "Un scriitor e mai prost plătit ca femeia de serviciu de la un minister"
Scriitorul Stelian Tănase a declarat, în cadrul serilor Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere, că a făcut televiziune ca să fie mai bine plătit decât un profesor universitar, adăugând că "un scriitor e mai prost plătit ca femeia de serviciu de la un minister". citeşte tot
-
INCENDIU la o fostă benzinărie din Complexul Studenţesc din Timişoara
Un incendiu a izbucnit, joi seară, la o fostă benzinărie aflată în Complexul Studenţesc din Timişoara, în apropierea sălii de sport Olimpia, focul fiind stins la scurt timp de către pompieri. citeşte tot
-
Şeful BCCO Alba, Traian Berbeceanu, a fost arestat preventiv
Şeful BCCO Alba, Traian Berbeceanu, a fost arestat preventiv, joi seară, pentru 29 de zile, în baza unei decizii a Curţii de Apel Alba Iulia, care a admis propunerea procurorilor DIICOT, acesta fiind acuzat că a sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere. citeşte tot
-
Cornel Penescu, fost finanţator FC Argeş, condamnat la patru ani de închisoare cu executare
Omul de afaceri Cornel Penescu, fost finanţator al FC Argeş, a fost condamnat, joi, la patru ani de închisoare cu executare, în dosarul ”Mită pentru arbitri 1”, dosar în care DNA a trimis în judecată, în anul 2009, 14 persoane, decizia Tribunalului Prahova nefiind însă definitivă. citeşte tot
-
Traficul rutier în Vama Albiţa, BLOCAT în totalitate în urma unor percheziţii ale DNA
Traficul rutier în Vama Albiţa a fost blocat în totalitate, marţi dimineaţă, în urma unor percheziţii desfăşurate de Direcţia Naţională Anticorupţie, care vizează traficul ilegal de mărfuri la frontiera de est a României, fiind desfăşurate şi 27 de percheziţii domiciliare. citeşte tot
-
Pricopie a cerut control la şcoala din Pungeşti după ce a primit informaţii că se fac presiuni pentru participarea la protest
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat, vineri, că a cerut un control la şcoala din comuna vasluiană Pungeşti, după ce a primit informaţii că se fac presiuni asupra conducerii şcolii pentru întreruperea cursurilor şi participarea la protestul faţă de explorarea gazelor de şist. citeşte tot
-
ACCIDENT GRAV în Vaslui: Cinci oameni au fost răniţi, printre care un pompier şi un bebeluş
Cinci persoane, printre care un bebeluş de opt luni şi un pompier de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, au fost rănite în urma unui grav accident rutier petrecut, vineri, pe un sector de drum european din judeţul Vaslui şi în care au fost implicate patru maşini. citeşte tot
-
Iaşi: Copil de şase ani, găsit pe câmp în stare de hipotermie şi cu alcoolemie de 2,7 grame la mie
Un copil dintr-o comună ieşenă, în vârstă de şase ani, a fost găsit pe câmp, în stare de hipotermie, cu o alcoolemie de 2,7 grame la mie, după ce a băut ţuică şi vin cu văcarul din sat, el fiind adus în stare gravă la Spitalul de Copii "Sfânta Maria" din Iaşi. citeşte tot
-
Un ofiţer de la Penitenciarul Bacău a murit electrocutat în timpul serviciului. Procurorii au demarat o anchetă
Un ofiţer din cadrul Penitenciarului de Minori şi Tineri Bacău a murit electrocutat în timpul serviciului, în incinta gospodăriei agrozootehnice a unităţii, procurorii declanşând o anchetă în acest caz pentru a stabili în ce condiţii a avut loc incidentul. citeşte tot
-
Mehedinţi: Liderul grupării specializate în fraude informatice şi alţi trei suspecţi au fost arestaţi
Liderul grupării specializate în fraude informatice şi alţi trei suspecţi în acelaşi dosar cu un prejudiciu de 2,5 milioane de dolari, din judeţele Mehedinţi şi Dolj, au fost arestaţi preventiv, joi seară, în baza unor mandate emise pe numele lor de Tribunalul Mehedinţi. citeşte tot
-
Luca: Există o fractură în comunicarea între autorităţile române şi funcţionarii români la foruri UE
Şeful PSD Bruxelles Dan Luca spune că există o fractură în privinţa comunicării între autorităţile de la Bucureşti şi funcţionarii români de la forurile UE, din cauza căreia funcţionarii europeni, care nu au informaţii instituţionale, iau din presă puncte de vedere ale României în domenii importante citeşte tot
-
Şeful PSD Bruxelles: UE nu se opune exploatării gazelor de şist, dar lasă deciziile fiecărei ţări
Preşedintele PSD Bruxelles, Dan Luca, afirmă că Uniunea Europeană nu se opune exploatării gazelor de şist, lăsând deciziile în acest sens la latitudinea fiecărei ţări, Luca spunând că "marea temă" o reprezintă, în acest moment, preţul energiei, care este de patru ori mai mare în UE decât în America. citeşte tot
-
Şef ISJ Vaslui: Directorul din Pungeşti, presat să închidă şcoala şi să meargă cu elevii la proteste
Directorul şcolii generale din Pungeşti este supus zilnic unor presiuni prin care i se solicită să închidă şcoala şi să meargă cu profesorii şi elevii la mitingul împotriva explorării gazelor de şist la Siliştea, susţine şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui, Gabriela Plăcintă. citeşte tot
-
Cum au fost pedepsite trei eleve care au dansat pe bănci, în şcoală
Trei eleve de la un liceu din municipiul Vaslui care au dansat pe băncile dintr-o sală de curs au fost sancţionate de conducerea şcolii cu câte zece ore de muncă în folosul comunităţii la un centru de zi şi noapte pentru copiii străzii. citeşte tot
-
Turistul al cărui cadavru a fost găsit în timp ce era cărat de un urs nu a fost ucis de animal
Turistul de 64 de ani din Brăila al cărui cadavru a fost descoperit, miercuri, în Masivul Bucegi, în timp ce era cărat de un urs, nu a fost ucis de animal, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Un senator PNL cere demiterea prefectului de Vaslui pentru modul cum a abordat situaţia la Pungeşti
Senatorul PNL Mihaela Popa cere demiterea prefectului de Vaslui, Radu Renga, pentru modul defectuos în care acesta a gestionat situaţia din localitatea vasluiană Pungeşti, adăugând că se comportă ca un prim-secretar care refuză să discute cu protestatarii. citeşte tot
-
Aproximativ 220.000 de persoane au trecut pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva
Aproximativ 220.000 de persoane au trecut pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva, în cele cinci zile ale pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, racla urmând să fie reintrodusă în lăcaşul de cult în noaptea de marţi spre miercuri. citeşte tot
-
Vaslui: Femeie în stare gravă la spital, după ce a fost bătută de soţ cu ciocanul
O femeie în vârstă de 59 de ani, din localitatea vasluiană Fereşti, a ajuns în stare gravă la spital, cu mai multe coaste rupte şi cu fractură de maxilar, după ce a fost bătută cu ciocanul de soţul său, în prezent cercetat de către procurori pentru tentativă de omor calificat. citeşte tot
-
Cinci pelerini care se întorceau de la Iaşi s-au răsturnat cu maşina
Cinci persoane care se întorceau de la Iaşi, din pelerinajul la Cuvioasa Parascheva, s-au răsturnat cu maşina, luni, în faţa unei şcoli din localitatea vasluiană Văleni, după ce şoferul a adormit la volan pe fondul oboselii, o persoană fiind rănită în urma accidentului. citeşte tot
-
PROTEST al localnicilor în zona unde Chevron începe amplasarea primei sonde de explorare
Aproximativ 150 de localnici din Siliştea au protestat, pe toată durata zilei de luni, în faţa perimetrului din comuna Pungeşti, unde compania Chevron şi-a adus primii specialişti cu care să înceapă lucrările de amenajare a platformei unde va fi amplasată prima sondă de explorare a gazelor de şist. citeşte tot
-
Ponta, la Iaşi: Uneori e mai mare coada celor care se bagă în faţă decât a celor ce stau la coadă
Premierul Victor Ponta a spus, luni seară, la Iaşi, în cadrul Serii Valorilor, unde sunt premiate personalităţile municipiului, că el nu se aşează niciodată în faţă la moaşte, dar că problema României este că "uneori e mai mare coada celor care se bagă în faţă decât a celor ce stau la coadă". citeşte tot