Articolele autorului Andrei Dumitrescu
-
PROTEST ÎN CAPITALĂ: Aproximativ 2.000 de persoane au manifestat împotriva proiectului de la Roşia Montană - GALERIE FOTO
Aproximativ 2.000 de persoane au protestat în Capitală, la Universitate, duminică, faţă de proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană, promovat de Guvern într-un proiect de lege aprobat în această săptămână. Manifestanţii şi-au încheiat protestul după un marş până la Guvern, luni după ora 2.30, ocupând o parte din stradă timp de câteva ore. citeşte tot
-
Holender, în deschiderea Fest. Enescu: România este dominată de ce e mai bun, artă şi cultură
Ioan Holender, directorul artistic al Festivalului Internaţional "George Enescu", a declarat duminică, la conferinţa care a marcat deschiderea prestigiosului eveniment, că "România este dominată de ce e mai bun, artă şi cultură". citeşte tot
-
Iliescu, la ceremonia de beatificare a lui Vladimir Ghika: Eram prim-secretar PCR şi am avut relaţii bune cu biserica
Fostul preşedinte al României Ion Iliescu, prezent sâmbătă la ceremonia de beatificare a monseniorului Vladimir Ghika, la Romexpo, a declarat că a avut relaţii bune cu biserica şi pe când era prim-secretar al Partidului Comunist Român (PCR). citeşte tot
-
REPORTAJ: Beatificarea lui Vladimir Ghika a adus împreună peste 8.000 de oameni - FOTO
Beatificarea monseniorului Vladimir Ghika a adus împreună, la Bucureşti, în spaţiul Romexpo, ce a a luat înfăţişarea unei biserici, peste 8.000 de oameni, printre care înalţi prelaţi, credincioşi veniţi inclusiv din SUA şi Liban, politicieni şi oameni de cultură din România. citeşte tot
-
Casa actorului Mihai Bobonete, spartă în timp ce soţia şi copilul artistului se aflau în locuinţă
Casa actorului Mihai Bobonete, care interpretează rolul personajului Bobiţă din serialul Las Fierbinţi, difuzat de Pro TV, a fost spartă în noaptea de marţi spre miercuri, în timp ce soţia şi copilul artistului se aflau în locuinţă, potrivit unor surse din Poliţia Capitalei. citeşte tot
-
Concertul lui Roger Waters: Aproape 200 de poliţişti asigură ordinea
Aproape 200 de poliţişti bucureşteni asigură ordinea la concertul artistului Roger Waters, "The Wall", care va avea loc miercuri, în Piaţa Constituţiei. citeşte tot
-
Poliţiştii rutieri au dat peste 26.000 de amenzi şi au reţinut 1.017 permise, în trei zile
Poliţiştii rutieri au dat în trei zile peste 26.000 de amenzi, dintre care 16.300 şoferilor care au condus cu viteză, şi au reţinut 1.017 permise de conducere, în urma unei acţiuni pentru prevenirea accidentelor, care se desfăşoară la nivel european, informează, luni, Poliţia Română. citeşte tot
-
Un agent de la Poliţia Rutieră Ilfov, rănit grav după ce a fost lovit de un microbuz
Un agent de la Poliţia Rutieră Ilfov a fost internat cu fracturi, vineri, după ce motocicleta cu care mergea a fost lovită de un microbuz, poliţistul fiind proiectat într-un tramvai, în zona staţiei de metrou Pipera, a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Andrei Codău. citeşte tot
-
Dispozitiv de urmărire găsit în maşina preşedintelui Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie. Iulian Surugiu a sesizat DGIPI şi SRI
Preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, Iulian Surugiu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că a sesizat DGIPI şi SRI, după ce şoferul lui a descoperit un dispozitiv de urmărire în maşina pusă la dispoziţia organizaţiei sindicale de Ministerul de Interne. citeşte tot
-
O femeie a fost lovită de un tramvai în Capitală
O femeie a fost lovită de un tramvai al liniei 1, miercuri la prânz, după ce i s-ar fi făcut rău în staţia aflată la intersecţia bulevardelor Gheorghe Şincai şi Tineretului din Capitală şi a căzut pe linie, aceasta fiind scoasă de echipajele ISU şi transportată la spital. citeşte tot
-
Costică Ştefănescu s-a SINUCIS. Cazul a fost preluat de Parchetul Militar
Fostul fotbalist Costică Ştefănescu a încetat din viaţă, marţi seară, la vârsta de 62 de ani, după ce s-a aruncat de la etajul 5 al Spitalului Militar din Capitală, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie. citeşte tot
-
Peste 1.200 de angajaţi MAI, cercetaţi de DNA în primele şase luni
Peste 1.200 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au fost cercetaţi, în primele şase luni ale anului, de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, număr cu cinci la sută mai mare faţă de cel din perioada similară a lui 2012, potrivit informaţiilor furnizate MEDIAFAX. citeşte tot
-
O femeie a murit după ce s-a aruncat în faţa metroului, la staţia Piaţa Unirii 1 din Capitală
O femeie în vârstă de aproximativ 40 de ani a murit, luni seară, după ce s-a aruncat în faţa metroului, la staţia Piaţa Unirii 1 din Bucureşti, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţi ai Poliţiei Capitalei. citeşte tot
-
Bilanţul mini-vacanţei de „Sf. Maria”: Peste 370 de şoferi au rămas fără permis
Peste 370 de permise de conducere au fost reţinute şi aproximativ 14.000 de amenzi au fost date de poliţiştii rutieri, în mini-vacanţa de Sfânta Maria, la nivel naţional, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR). citeşte tot
-
Penitenciarul Rahova a sesizat procurorii în cazul lui Sandu Geamănu, pentru contul de Facebook
Conducerea Penitenciarului Rahova a sesizat Parchetul Judecătoriei Sectorului 5, în urma anchetei interne privind folosirea de către Ilie Alexandru, zis Sandu Geamănu, din închisoare, a unui cont de Facebook, au declarat luni, pentru MEDIAFAX, oficiali din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. citeşte tot
-
Vitalie Proca, audiat la Moscova de un departament subordonat preşedintelui Putin
Vitalie Proca a fost audiat la Moscova, în prezenţa unei echipe de anchetatori români, de către reprezentanţii Departamentului Anchetă, subordonat preşedintelui Vladimir Putin, care i-au adus la cunoştinţă inclusiv drepturile şi acuzaţiile formulate pe numele său, potrivit unor surse judiciare. citeşte tot
-
Complicele lui Passaris, dat în urmărire la o lună după ce a fost eliberat pentru bună purtare
Paul Popa, complicele lui Konstantinos Passaris, care l-ar fi ajutat să evadeze dintr-o închisoare din Grecia, a fost eliberat din Penitenciarul Aiud pentru bună purtare, iar la scurt timp a fost dat din nou în urmărire, în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile elene. citeşte tot
-
Explozie într-un apartament din Capitală: Trei femei au fost rănite
Trei femei au fost rănite în urma unei explozii care a avut loc joi, în apartamentul unui bloc de pe strada Hrisovului din Capitală, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile. citeşte tot
-
Un nou accident în lanţ pe A2: Cinci autoturisme şi un autocar au fost implicate. Mai multe persoane au fost rănite
Cinci autoturisme şi un autocar au fost implicate într-un accident rutier produs joi, pe Autostrada Soarelui, la kilometrul 212, în care au fost rănite mai multe persoane, un copil de doi ani şi o fată de 18 ani fiind transportaţi la spital în Constanţa cu o ambulanţă şi un elicopter SMURD. citeşte tot
-
Tânăr de 24 de ani, prins cu 220 de kilometri pe oră pe Autostrada Transilvania
Un tânăr de 24 de ani din Miercurea Ciuc a fost surprins, miercuri, de poliţiştii Biroul de Poliţie al Autostrăzii Transilvania în timp ce conducea cu 220 de kilometri pe oră, informează Poliţia Română. citeşte tot
-
Magazin care vinde en-gros etnobotanice şi manuale pentru creşterea marijuanei, deschis pe internet
Un adevărat magazin pentru vânzarea en-gros de etnobotanice către dealerii de droguri din România, seminţe pentru cultivarea canabisului şi a ciupercilor cu efect halucinogen, precum şi manuale pentru creşterea marijuanei, a fost deschis online şi îşi face reclamă de site-uri de socializare. citeşte tot
-
Câţi români îşi serbează onomastica de Sfânta Maria
Peste 2,2 milioane de români îşi serbează onomastica joi, de sărbătoarea Sfintei Maria, aproximativ 1,8 milioane dintre aceştia fiind femei, informează Ministerul Afacerilor Interne (MAI). citeşte tot
-
Administraţia Naţională a Penitenciarelor a clasat ancheta în cazul banilor găsiţi de Gigi Becali în buzunarul unei perechi de pantaloni
Administraţia Naţională a Penitenciarelor a clasat ancheta în cazul celor 1.000 de euro pe care Gigi Becali i-a predat gardienilor spunându-le că a găsit banii într-o pereche de pantaloni, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Jilava, Cristian Micu. citeşte tot
-
Copiii sub 12 ani nu mai sunt amprentaţi pentru obţinerea paşapoartelor electronice
Copiii care nu au împlinit încă 12 nu mai sunt amprentaţi, începând de luni, pentru obţinerea paşapoartelor electronice, în condiţiile în care, până acum, amprentarea minorilor era obligatorie începând de la vârsta de şase ani, informează Direcţia Generală de Paşapoarte. citeşte tot
-
Fostul şef al CNAS Lucian Duţă, prins cu 167 km/h pe autostrada A2: "Mă grăbeam să ajung la tatăl meu. M-a sunat să-mi spună că nu se simte bine"
Fostul şef al CNAS Lucian Duţă a fost amendat cu 960 de lei, sâmbătă, după ce a fost prins conducând cu 167 de kilometri pe oră pe autostrada Bucureşti-Constanţa, poliţiştii de la Rutieră constatând, în plus, că acesta nu avea la el toate actele, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Poliţie. citeşte tot