Articolele autorului Andrei Jipa
-
Detalii noi în cazul misterios al mezzosopranei Maria Macsim Nicoară. Ce alcoolemie avea artista aflată în comă la Iaşi
Noi detalii ies la iveală în cazul artistei Maria Macsim Nicoară, internată în comă la Iaşi. citeşte tot
-
Plan roşu de intervenţie: Explozie la o centrală chimică. Localnicii, sfătuiţi să rămână în case. VIDEO
O explozie a avut loc la o centrală chimică din zona Malcontenta, de lângă Veneţia. citeşte tot
-
"Pandemia carierei mele". Sfaturile unui fost mare fotbalist român pentru viaţa după carantină. Narcis Răducan, despre momentul în care "nu mai e nimic de pierdut"
Fostul fotbalist Narcis Răducan, internaţional român şi jucător la Steaua şi Rapid, vorbeşte despre într-o postare pe blogul său despre lecţiile pe care sportul i le-a dat şi care se transpun situaţiei cu care cu toţii ne-am confruntat în ultimele două luni. "Întâmplător sau nu, accidentarea, ca şi virusul, vine exact când nu te aştepţi", spune el. citeşte tot
-
Cum stau germanii la terase după redeschidere. Ideea inedită pentru a unor patroni pentru păstrarea distanţei între clienţi. FOTO
Germania îşi redeschide gradual economia, iar unele terase au scos deja mesele în aer liber şi îi primesc pe oameni. citeşte tot
-
"Înainte ca lumea să se termine". Ricky Martin, Messi şi Ben Affleck, protagonişti într-un videoclip cu 2.5 milioane vizualizări în câteva ore
Artistul portorican Residente a lansat un videoclip intitulat "Înainte ca lumea să se termine". În acesta apar 113 cupluri din lumea întreagă care îşi arată dragostae în vremea pandemiei de coronavirus. citeşte tot
-
Miliardarul Elon Musk îşi vinde casele pentru a se muta cu chirie. Suma pe care vrea să o obţină omul cu avere de 36.5 miliarde $
Elon Musk, CEO-ul Tesla, care are o avere estimată la 36.5 miliarde dolari americani. El intenţionează să îşi vândă proprietăţile din California pentru a se muta cu chirie. citeşte tot
-
Pandemia trece, depresia rămâne. Experţi: "Ne putem confrunta cu o criză mondială a sănătăţii mintale"
Pandemia de coronavirus poate lăsa în urma sa nu doar traumele bolii fizice şi o criză economică, ci şi o criză a sănătăţii psihice a oamenilor. citeşte tot
-
Medicul român care a vindecat cei mai mulţi pacienţi de coronavirus, mesaj de 15 mai: "Marea responsabilizare, nu marea relaxare"
Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş din Timişoara, le cere oamenilor să fie responsabili şi să nu trăiască cu impresia că pericolul coronavirusului a trecut. citeşte tot
-
Motivul pentru care Rusia a încadrat 60% dintre decesele de la Moscova la alte cauze decât coronavirusul. Explicaţia oficialilor
Departamentul pentru sănătate de la Moscova a răspuns acuzaţiilor potrivit cărora nu declară numărul real al deceselor cauzate de COVID-19. citeşte tot
-
Cum s-au vindecat peste noapte 1.000 de români diagnosticaţi cu coronavirus. 600 dintre ei sunt din Suceava
Autorităţile au raportat astăzi o creştere a numărului de îmbolnăviri de COVID-19 cu 245 cazuri. Pe de altă parte, numărul vindecărilor a fost de câteva ori mai mare - 1.092. citeşte tot
-
Cum să porţi corect şi să speli masca de protecţie. Cele 7 reguli deosebit de importante şi avertismentul medicilor: "Masca nu înlocuieşte o igienă corespunzătoare"
Din data de 15 mai, odată cu ridicarea stării de urgenţă şi înlocuirea ei cu starea de alertă, românii vor putea ieşi din case fără declaraţii. Unii vor putea reveni la locurile de muncă. citeşte tot
-
Când anunţă Agenţia Europeană a Medicamentului că vom avea vaccinul anti-coronavirus: "Este cel mai optimist scenariu posibil"
Un vaccin împotriva coronavirusului care provoacă COVID-19 ar putea fi disponibil abia la începutul lui 2021. Şi asta în cel mai optimist scenariu, notează Agenţia Europeană a Medicamentului. citeşte tot
-
Cum vom circula în autobuz şi metrou de mâine. Modelul francezilor şi ce amendă riscă parizienii care nu poartă mască
Francezii încearcă să revină timid la normalitate, după două luni de luptă cu epidemia de coronavirus. citeşte tot
-
Cum a ajuns Ghimbav nr. 1 în România, peste Bucureşti şi Cluj în clasamentul "bogaţiei". Topul oraşelor după PIB-ul per cap de locuitor
Un clasament întocmit de start up-ul UrbanizeHub, întocmit după analiza cifrelor veniturilor firmelor locale şi a impozitelor pe venit din oraşele României, plasează Ghimbav pe primul loc în ţară când vine vorba despre indicele bunăstării. citeşte tot
-
Primul om cu o avere de 1.000 MILIARDE: Jeff Bezos trece primul pragul. Când l-ar putea urma Zuckerberg şi Jack Ma
Jeff Bezos ar putea fi primul om din lume care ajunge la o avere de 1.000 miliarde dolari. Estimările arată că 2026 ar putea fi anul în care şeful Amazon ar trece acest prag. citeşte tot
-
Cum vom merge la filme şi concerte. Grindeanu, ANCOM: "Am primit multe solicitări pentru evenimentele drive-in, cu preluarea sunetului în maşină"
Autoritatea de reglementare în comunicaţii (ANCOM) notează că a primit mai multe solicitări cu privire la organizarea unor evenimente de tip drive-in. citeşte tot
-
Mai mulţi români pe străzi, mai puţine îmbolnăviri de COVID-19. Alexandru Rafila: "Sunt surprins de evoluţie; sunt curios ce va fi"
Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie şi reprezentantul României la OMS, a evidenţiat "un fenomen". Acesta spune că este oarecum surprins de evoluţia răspândirii bolii în ţara noastră. citeşte tot
-
Acestea sunt locurile pe care trebuie să le eviţi şi după 15 mai. Biolog: "Vorbirea înseamnă eliminarea de aerosoli cu potenţial viral"
Ridicarea restricţiilor şi revenirea la viaţa socială vine la pachet cu pericolul reapariţiei răspândirii comunitare a coronavirusului. citeşte tot
-
Bărbaţi care au refuzat să poarte maştile de protecţie, arestaţi după o bătaie cu agenţii de securitate ai unui magazin. VIDEO
Doi bărbaţi au fost arestaţi la Los Angeles după o bătaie cu angajaţii unui supermarket. Scandalul a pornit de la faptul că aceştia au refuzat să poarte măşti de protecţie. citeşte tot
-
Prietenul lui Putin, interzis de internet. Motivul pentru care liderul cecen Kadyrov a rămas fără contul de Instagram cu 1.4 milioane urmăritori
Controversatul lider cecen Ramzan Kadyrov, conducător al regiunii Cecenia, a fost interzis de Facebook şi Instagram. citeşte tot
-
Liber la vacanţă. Comisar UE: "Vom avea sezon estival vara asta, fie şi cu limitări". Cele trei ţări care au încheiat deja un acord pentru deschiderea graniţelor în scop turistic
Paolo Gentiloni, comisar european pe economie, a declarat că europenii se vor bucura de sezonul turistic şi anul acesta, în ciuda pandemiei de coronavirus. citeşte tot
-
Ţi-ai făcut planuri pentru weekend? Imagini inedite: zapadă de 6 metri pe Transfăgărăşan, la jumătatea lunii Mai. VIDEO
CCR a hotărât astăzi că ordonanţa de urgenţă care reglementează starea de alertă este contituţională, cu condiţia ca ea să nu îngrădească drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Practic, în weekend, există posibilitatea ca românii să nu mai aibă parte de restricţii de circulaţie, motiv pentru care mulţi ar putea alege să circule între localităţi ori să se îndrepte către munte ori mare. citeşte tot
-
Lumini "extraterestre" deasupra unor oraşe din Ucraina. Povestea şi semnificaţia din spatele acestora
Lumini parcă din SF-urile cu extratereştri au fost observate deasupra mai multor oraşe ale Ucrainei. Locuitorii din Kiev, Lviv şi Uzhgorod le-au fotografiat înainte de a afla semnificaţia lor. citeşte tot
-
Cum vom călători în Europa după ridicarea carantinei. Proiectul european pentru turism şi propunerea Greciei către UE
Guvernele ţărilor de pe continentul european, precum şi conducerea UE, caută soluţii pentru revenirea la viaţa dinaintea pandemiei. Turismul este "în aer" în acest moment. citeşte tot
-
Dunărea se micşorează din cauza oamenilor: minus 134 kilometri lungime în 200 de ani. Care este motivul
Un studiu citat de Agenţia Germană de Presă (DPA) notează că Dunărea şi-a micşorat lungimea cu 134 kilometri în ultimele două secole. citeşte tot