Articolele autorului Anna Primac
-
Un american, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru că a trimis scrisori cu ricină lui Obama
Un american a fost condamnat luni la 25 de ani de închisoare pentru că a trimis scrisori cu ricină preşedintelui Barack Obama, unui senator şi unui judecător, a anunţat ministerul american al Justiţiei, citat de AFP. citeşte tot
-
"Republica" autoproclamată Lugansk cere ONU recunoaşterea independenţei
Adunarea "republicii populare" Lugansk s-a adresat ONU cu rugămintea de a recunoaşte independenţa acestui "stat" autoproclamat, a anunţat într-un comunicat formaţiunea separatistă Armata Unită a Sud-Estului, citată de agenţia ucraineană UNIAN. citeşte tot
-
Statul Major rus: Rusia este preocupată de activităţile NATO la frontierele sale
Rusia îşi exprimă "preocuparea" în legătură cu intensificarea activităţilor NATO la frontierele sale, a declarat luni şeful Statului Major al forţelor ruse, Valeri Gherasimov, într-o conversaţie cu preşedintele comitetului militar al Alianţei, Knud Bartels. citeşte tot
-
Peste o sută de persoane arestate în întreaga lume, într-o operaţiune contra pirateriei informatice
Peste 100 de persoane au fost arestate în Europa şi Statele Unite, într-o operaţiune contra pirateriei informatice vizând programul de tip malware Blackshades, care permitea controlul calculatoarelor la distanţă şi spionarea proprietarilor lor. citeşte tot
-
NOU MESAJ al lui Rogozin la adresa României: Vicepremierul rus le propune lui Băsescu şi Ponta să sărbătorească eliberarea capitalei de "fasciştii români"
Vicepremierul rus Dmitri Rogozin le propune preşedintelui şi premierului român să sărbătorească, la 31 august, la Bucureşti, 70 de ani de la "eliberarea acestui oraş de fasciştii români", într-un nou mesaj postat luni în limba rusă pe contul său de Facebook. citeşte tot
-
Persoanele luate ostatice într-o închisoare din nord-estul Braziliei au fost eliberate
Deţinuţii de la o închisoare din nord-estul Braziliei au eliberat, duminică după-amiază, cele peste 120 de persoane luate ostatice sâmbătă, punând capăt revoltei din acest penitenciar, au anunţat autorităţile braziliene. citeşte tot
-
Mii de tătari din Crimeea au comemorat 70 de ani de la deportarea lor de către Stalin. Liderul tătarilor: "Vrem ca drepturile noastre să fie respectate" - FOTO
Mii de tătari din Crimeea au comemorat duminică, într-o atmosferă tensionată, 70 de ani de când au fost deportaţi de către Stalin, în pofida anulării adunării tradiţionale la Simferopol. citeşte tot
-
Turcinov: Alegerea lui Ianukovici în funcţia de preşedinte al Ucrainei, în 2010, a fost o "greşeală"
Preşedintele interimar al Ucrainei, Oleksandr Turcinov, a apreciat duminică că alegerea lui Viktor Ianukovici în fruntea statului, în februarie 2010, a fost o "greşeală" care a dus la "distrugerea armatei", relatează agenţia oficială ucraineană Ukrinform. citeşte tot
-
Silvio Berlusconi, "prieten" al lui Vladimir Putin, cere ca Rusia să nu fie izolată
Fostul premier italian Silvio Berlusconi, reafirmând că este un prieten al preşedintelui rus Vladimir Putin, a îndemnat sâmbătă statele europene să evite o izolare a Rusiei, în contextul crizei din Ucraina. citeşte tot
-
Kievul propune Moscovei să ia măsuri pentru stabilizarea situaţiei la frontiera ruso-ucraineană
Ministerul ucrainean de Externe i-a trimis Moscovei o notă de infomare cu propunerea de a iniţia "imediat" activităţi comune în scopul stabilizării situaţiei la frontiera ruso-ucraineană, relatează agenţia RIA Novosti. citeşte tot
-
Ucraina consideră "inadecvate" declaraţiile lui Orban privind o autonomie a minorităţii maghiare
Ministerul ucrainean de Externe a calificat drept "nedrepte şi inadecvate" declaraţiile recente ale premierul ungar, Viktor Orban, privind dreptul la autonomie a minorităţii maghiare care trăieşte în vestul Ucrainei, relatează agenţia oficială Ukrinform. citeşte tot
-
Partidul UKIP nu este rasist, ci "ultranaţionalist şi xenofob", afirmă un deputat conservator britanic - presă
Secretarul britanic de stat pentru colectivităţi locale, deputatul conservator Eric Pickles, a apreciat sâmbătă că partidul antieuropean UKIP nu este rasist, ci "ultranaţionalist şi xenofob", după ce Nigel Farage a dezvăluit că nu vrea să aibă vecini români. citeşte tot
-
Kievul afirmă că avionul lui Rogozin s-a întors din drum benevol şi denunţă "un truc politic"
Ministerul ucrainean de Externe a declarat că avionul vicepremierului rus Dmitri Rogozin s-a întors din drum în mod benevol şi a calificat declaraţiile oficialului rus drept "provocare şi truc politic", relatează agenţia ucraineană oficială Ukrinform. citeşte tot
-
Rogozin: "Acum, aşteptăm cu nerăbdare la Moscova delegaţii guvernamentale ale României şi R.Moldova"
Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a afirmat sâmbătă seara, într-un mesaj postat pe contul său oficial de Twitter, că ruşii aşteaptă "acum cu nerăbdare, la Moscova, delegaţii guvernamentale ale României şi Republicii Moldova. citeşte tot
-
Armata ucraineană mobilizează tancuri în Lugansk, cu o zi înaintea referendumului din regiune
Armata ucraineană a început să mobilizeze tancuri în regiunea Lugansk (est), în contextul refendumului care urmează să se desfăşoare duminică, a anunţat "guvernatorul" autoproclamat al regiunii Lugansk, Valeri Bolotov, citat de agenţia RIA Novosti. citeşte tot
-
Unsprezece persoane, puse sub acuzare în Spania în cazul accidentului feroviar din iulie 2013. 79 de morţi, bilanţul tragediei de atunci
Justiţia spaniolă a pus sub acuzare, vineri, 11 oficiali ai companiei ADIF, o entitate de administrare a infrastructurii feroviare spaniole, pentru implicare în accidentul de tren din 24 iulie 2014, soldat cu 79 de morţi. citeşte tot
-
Un avion de pasageri al US Airways şi un avion fără pilot au evitat la limită o coliziune în Florida
O coliziune între un avion de linie aparţinând companiei US Airways şi un avion fără pilot a fost evitată la limită în martie, în sud-estul Statelor Unite, a anunţat vineri Agenţia Federală a Aviaţiei (FAA), citată de AFP. citeşte tot
-
Rogozin: Semnarea Acordului de Asociere cu UE ar putea avea consecinţe foarte grave asupra Republicii Moldova
Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a avertizat vineri, la Tiraspol, că semnarea unui Acord de Asociere cu Uniunea Europeană ar putea avea consecinţe foarte grave asupra Republicii Moldova, subliniind că Transnistria este "sub patronajul Rusiei şi nu vom permite nimănui să o supere". citeşte tot
-
ONU îndeamnă China şi Vietnamul la calm, în contextul unor tensiuni în Marea Chinei de Sud
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a îndemnat vineri China şi Vietnamul să dea dovadă de reţinere în conflictul din Marea Chinei de Sud. citeşte tot
-
Separatiştii proruşi din regiunea Harkov renunţă la organizarea unui referendum pe 11 mai
Separatiştii din regiunea Harkov, în estul Ucrainei, au renunţat la organizarea unui referendum pe 11 mai, din cauza divergenţelor de opinie cu insurgenţii din Doneţk şi Lugansk, anunţă un activist rus, citat de RIA Novosti. citeşte tot
-
Un bărbat a vrut să detoneze o bombă artizanală în metroul din Kiev
Un bărbat a vrut să detoneze, vineri seara, o bombă artizanală la o staţie de metrou din Kiev, suspectul fiind reţinut de forţele de ordine, relatează agenţia UNIAN. citeşte tot
-
Dmitri Rogozin: Recunoaşterea Transnistriei va depinde de evoluţia evenimentelor
Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a declarat, vineri, la Tiraspol că recunoaşterea independenţei Transnistriei este o "problemă complicată", dar acest lucru "va depinde de evoluţia evenimentelor" în această regiune, relatează agenţia Novosti PRM, în pagina electronică. citeşte tot
-
Kievul propune organizarea unor mese rotunde la nivel naţional pentru a soluţiona criza din Ucraina
Kievul a propus joi seara organizarea unor "mese rotunde naţionale" cu participarea forţelor politice din toate regiunile Ucrainei, pentru a soluţiona criza din ţară, potrivit unei declaraţii comune a preşedintelui ucrainean Oleksandr Turcinov şi a premierului Arseni Iaţeniuk, citaţi de RIA Novosti. citeşte tot
-
Şaptesprezece ONG-uri presează Autoritatea Palestiniană să adere la Curtea Penală Internaţională
Şaptesprezece organizaţii neguvernamentale pentru apărarea drepturilor omului, inclusiv Amnesty International, au cerut joi palestinienilor să adere la Curtea Penală Internaţională (CPI). citeşte tot
-
John Kerry îşi exprimă susţinerea faţă de opoziţia siriană, însă refuză să-i ofere armament
Secretarul de Stat american John Kerry l-a primit joi pe liderul Consiliului Naţional Sirian, Ahmad Jarba, însă nu a aprobat cererea acestuia de a-i oferi armament pentru a lupta contra regimului Bashar al-Assad. citeşte tot