Articolele autorului Aurelia Alexa
-
Salariaţii RATB, nemulţumiţi de condiţiile de muncă, vor picheta, miercuri, sediul instituţiei
Salariaţi ai Regiei Autonome de Transport Bucureşti, nemulţumiţi de condiţiile de muncă şi de managementul defectuos din ultimii ani, vor picheta miercuri, timp de două ore, sediul instituţiei, informează Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti. citeşte tot
-
ANOFM: Peste 4.300 de şomeri, incluşi în programe de formare profesională în luna aprilie
Peste 4.300 de şomeri vor urma, în luna aprilie, cursuri de formare profesională, cele mai multe urmând să fie organizate în Bihor, Hunedoara, Covasna, Vaslui şi Neamţ, informează, luni, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). citeşte tot
-
VREMEA de Paşti şi 1 Mai ar putea fi mai rece decât temperatura perioadei. 2015 ar putea fi an călduros
Vremea de Paşti şi de 1 Mai ar putea fi mai rece decât în mod obişnuit pentru data din calendar, având în vedere că estimările Centrului European indică un regim termic mai rece şi cu precipitaţii mai bogate pentru lunile aprilie şi mai, a anunţat, luni, directorul executiv al ANM, Elena Mateescu. citeşte tot
-
Ministrul Mediului: 2014 a fost cel mai cald an din istoria măsurătorilor meteorologice
România a avut cei mai calzi ani după 2000, iar în 2014 au fost înregistrate cele mai mari temperaturi din istoria măsurătorilor meteorologice, ceea ce înseamnă că schimbările climatice şi efectele lor se resimt tot mai puternic, a declarat, luni, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu. citeşte tot
-
Posibilitatea acordării concediului de odihnă asistenţilor maternali, analizată de ANPDCA
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie analizează posibilitatea de a acorda concediu şi asistenţilor maternali, dar şi de a-i remunera suplimentar pe cei care au grijă de copii cu dizabilităţi, a declarat pentru MEDIAFAX, preşedintele instituţiei, Gabriela Coman. citeşte tot
-
Restricţii de circulaţie pe Kiseleff, pentru montarea ultimelor tronsoane ale pasajului pietonal
Circulaţia pe Şoseaua Kiseleff, pe tronsonul cuprins între Piaţa Presei Libere şi Arcul de Triumf, va fi restricţionată în perioada 20 - 24 martie, când este programată montarea ultimelor două tronsoane ale pasajului pietonal de la Piaţa Presei Libere, informează, vineri, Primăria Capitalei. citeşte tot
-
Cele mai căutate meserii în ţările UE
Angajatori din Bulgaria, Norvegia, Belgia, Spania şi Cehia angajează, prin reţeaua europeană de ocupare Eures, ingineri, mecanici, şoferi, fierari şi vopsitori, tuturor candidaţilor cerându-li-se studii de specialitate, experienţă şi cunoaşterea cel puţin a limbii engleze. citeşte tot
-
Peste 820 de copii au fost adoptaţi naţional în 2014, alţi 13 au fost adoptaţi internaţional
Peste 820 de copii au fost adoptaţi naţional în 2014 şi alţi 13 au fost adoptaţi internaţional, aceste cifre putând să mai crească, întrucât instanţele nu au transmis încă toate procedurile încheiate anul trecut, arată Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA). citeşte tot
-
Mazăre: M-am săturat să duc viaţa asta, cu geanta la uşă în fiecare dimineaţă. Renunţ la Primărie
Primarul Radu Mazăre a spus, miercuri, că s-a săturat să fie hăituit şi să aştepte în fiecare dimineaţă cu geanta la uşă, în eventualitatea că ar putea fi reţinut, precizând că este hotărât să renunţe la conducerea Primăriei Constanţa cât mai curând, pentru că nu îşi mai poate desfăşura activitatea. citeşte tot
-
Grevă la Lufthansa. Ce curse au fost anulate de pe aeroportul Otopeni
Opt curse aeriene Lufthansa de la Bucureşti spre Munchen şi Frankfurt, precum şi cele retur au fost anulate, miercuri, din cauza grevei piloţilor, compania anunţând că acţiunea de protest va afecta 80.000 de pasageri pe toate rutele unde zborurile vor fi anulate. citeşte tot
-
Medici de familie: Vaccinăm fără probleme, dar sunt probleme de mobilizare a copiilor la vaccinare
Medicii de familie vaccinează fără probleme copiii, dar atrag atenţia că ar trebui să existe precizări clare privind vaccinurile la care se face referire şi ar trebui să se ţină cont că vaccinarea în rândul copiilor mari ar putea să scadă pentru că ei sunt greu de mobilizat. citeşte tot
-
Ţucmeanu: Pentru Institutul Cantacuzino ar trebui o discuţie la nivel de CSAT
Problemele Institutului Cantacuzino ar trebui să fie discutate în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), pentru că institutul este o marcă a României, a declarat secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Alin Ţucmeanu, în Comisia de sănătate din Camera Deputaţilor. citeşte tot
-
Secretar de stat: MFP nu are nicio reţinere pentru ştergerea datoriilor Institutului Cantacuzino
Institutul Cantacuzino a intrat într-un proces de auditare şi, dacă în urma acestui raport, Consiliul Concurenţei îşi dă avizul, Ministerul Finanţelor Publice nu are nicio reţinere pentru ştergerea tuturor datoriilor, a declarat marţi, la Camera Deputaţilor, secretarul de stat Attila Gyorgy. citeşte tot
-
ONG-uri cer sesizarea CC şi demisia lui Ponta, după ce premierul a modificat 26 de acte normative
APADOR-CH şi alte 11 organizaţii neguvernamentale cer Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la OUG nr. 2/2015, prin care Guvernul face modificări la 26 de acte normative din diverse domenii de activitate, iar premierului Victor Ponta îi cer să-şi dea demisia din funcţie. citeşte tot
-
Muscalu (CSM): "Mica corupţie" este, de fapt, mai mare decât "marea corupţie"
Societatea românească nu este măcinată numai de "marea corupţie", ci şi de "mica corupţie", iar aceasta este, de fapt, mai mare decât marea corupţie, a declarat luni, la o conferinţă a Transparency International, procurorul Gheorghe Muscalu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). citeşte tot
-
Transparency International România: Încurajăm un mecanism antifraudă la nivelul companiilor
Transparency International România a lansat o campanie privind raportarea cazurilor de corupţie, adresată în special mediului privat, care este încurajat să adopte un mecanism antifraudă la nivelul companiilor, o asemenea măsură urmând să fie adoptată în premieră de o companie de utilităţi publice. citeşte tot
-
Inspecţia Muncii: Aproape 500.000 de angajatori şi 5,8 milioane de contracte active, la sfârşitul lunii februarie
Aproape 500.000 de angajatori erau activi, la sfârşitul lunii ianuarie, cu peste 3.000 mai mulţi decât în ultima lună a anului trecut, iar numărul de contracte active a ajuns la peste 5,8 milioane, cu peste 23.000 mai multe decât în decembrie 2014, precizează Inspecţia Muncii, la solicitarea MEDIAFAX. citeşte tot
-
Amenzi de peste 62 milioane lei pentru munca la negru, în 2014. Circa 14.000 de persoane, depistate
Peste 14.000 de persoane care munceau la negru au fost identificate, în 2014, iar valoarea totală a amenzilor aplicate de inspectorii de muncă a depăşit 62 de milioane de lei, informează Inspecţia Muncii, la solicitarea agenţiei MEDIAFAX. citeşte tot
-
IPP: Reticenţa mare pentru integrarea copiilor cu dizabilităţi în şcolile de masă vine din societate
Cea mai mare reticenţă privind integrarea copiilor cu dizabilităţi în şcolile de masă vine din societate, 62 la sută dintre părinţi considerând că elevii cu dizabilităţi ar trebui să meargă în şcoli speciale, rezultă dintr-o cercetare prezentată, joi, de Institutul pentru Politici Publice (IPP). citeşte tot
-
FSLI: Autorităţile locale refuză executarea hotărârilor judecătoreşti pentru salariile din educaţie
Autorităţile publice locale refuză executarea hotărârilor judecătoreşti care prevăd plata salariilor pentru personalul din unităţile de învăţământ preuniversitar, pe motiv că sumele alocate sunt insuficiente, arată FSLI într-o scrisoare trimisă, miercuri, premierului Victor Ponta. citeşte tot
-
CONFERINŢA MEDIAFAX - Expert: Greutatea mică la naştere şi creşterea în înălţime, influenţate de alimentaţia din sarcină
O conduită alimentară greşită în sarcină duce la o greutate mică la naştere, dar şi la creşterea insuficientă în înălţime, problemă cu care România deja se confruntă, având în vedere că 30 la sută din populaţie nu ajunge la înălţimea normală, a declarat, miercuri, profesorul danez, Aileen Robertson. citeşte tot
-
CONFERINŢA MEDIAFAX - Alimentaţia copilului la sân ar trebui să înceapă din prima oră de viaţă. 12% dintre femei respectă recomandarea
Alimentaţia copilului la sân ar trebui să înceapă în prima oră de viaţă, însă doar 12% dintre femei respectă această recomandare, iar numărul celor care alăptează exclusiv până la şase luni este şi mai mic, a declarat Aileen Robertson, profesor la Metropolitan University Copenhagen. citeşte tot
-
CONFERINŢA MEDIAFAX - Expert OMS: Publicitatea nu trebuie să ajungă la copii, pentru a nu influenţa obiceiurile alimentare
Publicitatea nu trebuie să ajungă la copii, pentru a nu le influenţa obiceiurile alimentare, iar în şcoli să existe alimente sănătoase, pentru că nu se schimbă nimic dacă merg la cantină şi pot cumpăra ciocolată sau băuturi carbogazoase, a declarat expertul OMS Joao Breda. citeşte tot
-
CONFERINŢA MEDIAFAX - Expert OMS: România merge în aceeaşi direcţie cu alte ţări, are un consum mare de zaharuri şi grăsimi
Situaţia României privind comportamentele alimentare nesănătoase este asemănătoare cu cazurile altor ţări europene, înregistrându-se un consum mare de zaharuri şi de grăsimi, a declarat, miercuri, expertul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii Joao Breda, la conferinţa MEDIAFAX. citeşte tot
-
Sindicaliştii din transporturi feroviare pichetează, miercuri şi joi, Ministerul Finanţelor Publice
Sindicaliştii din transporturi feroviare informează, marţi, că vor picheta, timp de două zile, sediul Ministerului Finanţelor Publice, nemulţumiţi de faptul că sunt în imposibilitatea încheierii contractelor colective de muncă, dar şi de reducerea nejustificată a numărului de trenuri de călători. citeşte tot