Articolele autorului Bogdan Stanescu
-
Cum poate poliţia să vă găsească mesajele şterse de pe telefon
Experţii pot găsi orice mesaj trimis de pe un telefon mobil, chiar dacă acesta a fost şters. Nici distrugerea telefonului nu îi asigură pe posesori că mesajele trimise nu pot fi descoperite. citeşte tot
-
Câştigătorii unor licitaţii de autostrăzi de 900 milioane euro, ţinuţi la secret
De peste nouă luni, licitaţiile pentru construcţia a 100 de kilometri de autostrăzi îşi aşteaptă câştigătorii. Deşi ministrul Dan Şova susţine că proiectele au fost deja atribuite, numele constructorilor sunt ţinute „la sertar“, nefiind făcute încă publice. citeşte tot
-
VREMEA se strică în toată ţara: Ploi torenţiale de astăzi după-amiază până vineri
VREMEA se strică în toată ţara. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de vreme rea. Astfel, de miercuri de la ora 15:00 până vineri la ora 09:00 se vor semnala ploi torenţiale, căderi de grindină, descărcări electrice şi intensificări ale vântului în toată ţara. citeşte tot
-
Factura la întreţinere a statului în 2013 pentru casele de protocol. Cât plăteşte fiecare român pentru facturile locuinţelor RA-APPS
Doar întreţinerea pentru vilele statului rămase neînchiriate, multe dintre acestea case de protocol în care nu a mai intrat niciun demnitar de ani buni, depăşeşte anual 40 de milioane de euro. citeşte tot
-
România e aproape să depăşească Italia la producţia de autoturisme în 2013
România ar putea produce în 2013 aproape 450.000 de maşini, în timp ce Italia va scădea spre 360.000 de maşini, conform evoluţiilor din T1, când producţia locală a crescut cu 32%. citeşte tot
-
EDITORIAL CTP: Justiţia şi simpatia. Puşcăria sfinţeşte România
Scriu, că poate aşa vor pricepe şi cei care ieri îmi replicau că simpatia declarată de premierul Ponta pentru G. Becali n-avea cum să influenţeze hotărârea Înaltei Curţi. citeşte tot
-
Proiect de construire a unei insule în stil Dubai în Barcelona. Investiţia de 1,5 miliarde euro cuprinde şi un hotel spaţial de peste 300 de metri înălţime - FOTO
O companie americană doreşte să construiască o insulă în stil Dubai în Barcelona. Proiectul cuprinde un hotel spaţial de peste 300 de metri înălţime. citeşte tot
-
Topul celor mai mari angajatori din economie
Primele zece companii din România au în total 165.000 de angajaţi. Şase sunt companii de stat şi patru sunt private, dar nu cu capital privat românesc. citeşte tot
-
Gigantul german Deutsche Telekom cumpără operaţiunile RCS&RDS din Slovacia
Slovak Telekom, o divizie a gigantului german Deutsche Telekom (DT) - proprietar indirect al Romtelecom şi Cosmote România, a ajuns la un acord cu compania românească RCS&RDS pentru preluarea operaţiunilor de cablu şi satelit TV ale firmei din Slovacia, potrivit unui anunţ al subsidiarei DT. citeşte tot
-
Un meteorit s-a prăbuşit pe Lună: Explozia, vizibilă cu ochiul liber - VIDEO
Un meteorit s-a prăbuşit pe 17 martie pe Lună, impactul putând fi vizibil cu ochiul liber de orice persoană de pe planeta noastră care se uita, în acel moment, la Lună. citeşte tot
-
Femeia-cercetător care susţine că şi-a dat demisia de la muncă din pricina frumuseţii sale: "Bărbaţii mă invitau în oraş, femeile erau geloase pe mine" - FOTO
O femeie susţine că a fost nevoită să îşi dea demisia de la muncă din pricina aspectului său fizic. citeşte tot
-
Opinie Cristian Hostiuc, ZF: Din păcate, cazul SRS a înghiţit toată creşterea economică din trimestrul 1
Nu ştiu cât de important este cazul SRS pentru alianţa PSD-PNL, pentru cei doi colideri politici, Victor Ponta şi Crin Antonescu, dar ştiu că pentru economia românească, pentru investiţii, pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri nu contează deloc. citeşte tot
-
EUROVISION 2013: CEZAR OUATU participă în această seară în a doua semifinală. Cu cine se va lupta românul pentru un loc în finală - VIDEO
CEZAR OUATU, reprezentantul României la EUROVISION 2013, participă în această seară la a doua semifinală a concursului EUROVISION. Cezar Ouatu va interpreta piesa "It's my life" şi se va lupta cu alţi 16 concurenţi pentru un loc în finala EUROVISION 2013. citeşte tot
-
Băsescu: Am semnat decretele pentru procurorii şefi. Niţu trebuie să îmi dea răspuns în ce cadru s-a luat decizia politică la Revoluţie să fie scoasă Armata - Declaraţiile preşedintelui
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, miercuri, că a semnat decretele de numire în funcţii pentru toţi cei şase procurori nominalizaţi la funcţiile de conducere din Parchete. citeşte tot
-
EUROVISION 2013: Concurenţii din prima semifinală. Care ar putea fi adversarii lui Cezar Ouatu dacă românul se califică în finala concursului - VIDEO
Prima semifinală a concursului EUROVISION 2013 are loc în această seară, începând cu ora 22:00. 16 dintre cei 39 de concurenţi de la Eurovision 2013 vor încerca astăzi să se califice în marea finală EUROVISION din 18 mai. citeşte tot
-
Semnificaţii istorice pentru 13 mai
În 1904 s-a născut actriţa Elvira Godeanu ("O scrisoare pierdută", "Ciuleandra", "Povara") (d. 3 septembrie 1991). citeşte tot
-
Semnificaţii istorice pentru 12 mai
În 1907 s-a născut actriţa americană Katherine Hepburn, laureată de patru ori a premiilor Oscar pentru cea mai bună actriţă ("Morning Glory"; "Ghici cine vine la cină"; "Leul în iarnă"; "Pe lacul auriu") (d. 29 iunie 2003). citeşte tot
-
Meg Ryan, la 51 de ani: Starul din "Nopţi albe în Seattle" şi "Mesaj pentru tine" continuă să joace în filme - FOTO
Meg Ryan, starul feminin de la Hollywood care a încântat iubitorii de filme din întreaga lume cu rolurile din filme populare precum "Nopţi albe în Seattle" (Sleepless in Seattle), "Mesaj pentru tine" (You've Got Mail). citeşte tot
-
Kim Kardashian a postat pe Instagram o poză din copilărie cu ea şi sora sa Kourtney - FOTO
Kim Kardashian a postat pe Instagram o poză cu ea şi sora sa, Kourtney, din copilăria celor două. citeşte tot
-
STEAUA A ÎNVINS DINAMO, scor 2-0, în derbiul etapei a XXXI-a a Ligii I
Echipa Steaua a învins, vineri, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-0 (1-0), formaţia Dinamo, în derbiul etapei a XXXI-a a Ligii I, golurile fiind marcate de Mansaly Boubacar, în proprie poartă, în minutul 13, şi de Cristian Tănase, în minutul 70. citeşte tot
-
ZIUA REGALITĂŢII, sărbătorită în absenţa Regelui Mihai - IMAGINI DE ARHIVĂ cu Regele şi GALERIE FOTO de la sărbătoarea din 2012
Românii sărbătoresc, în fiecare an, pe data de 10 mai, Ziua Regalităţii. Data de 10 mai are o triplă semnificaţie pentru ţara noastră. citeşte tot
-
Semnificaţii istorice pentru 10 mai
1866 - Carol I a fost proclamat principe suveran al Principatelor Unite, prin plebiscit. În aceeaşi zi, Domnitorul Carol I al României a depus jurământul de credinţă faţă de ţară. citeşte tot
-
Semnificaţii istorice pentru 9 mai
1895 - S-a născut Lucian Blaga, filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar şi diplomat. În 1956 a fost propus de Rosa del Conte şi de criticul Basil Munteanu, dar se pare că ideea a pornit chiar de la Mircea Eliade, pentru a primi premiul Nobel pentru literatură. Printre operele sale se numără: "Poemele luminii", "Meşterul Manole", "Cruciada copiilor", "Avram Iancu", "Trilogia cunoaşterii", Trilogia culturii", "Trilogia valorilor"(d. 6 mai 1961). citeşte tot
-
Semnificaţii istorice pentru 8 mai
1903 - A murit pictorul postimpresionist francez Paul Gauguin. În 1875 a expus primul său tablou, "Peisaj la Viroflay". Printre cele mai cunoscute picturi ale sale se numără "De unde venim? Ce suntem? Încotro ne îndreptăm?", "Christ galben", "Mizerabilii", "Calul alb" (n. 7 iunie 1848). citeşte tot
-
MASTERCHEF - Eliminarea-surpriză a serii şi concurenţii care i-au impresionat pe juraţi: "Nici noi nu cred că ne-am fi descurcat mai bine"
La prima probă a serii, cei 14 concurenţi rămaşi la MASTERCHEF au avut de gătit o farfurie de paste, după modelul celor preparate de Chef Marcello Zaccaria, şi încă un fel de mâncare italienească. citeşte tot