Articolele autorului Cristian Fierbinteanu
-
Maior: Deşi a câştigat teritorial, Rusia a pierdut Soft power, ceea ce e grav pentru interesele ei
Directorul SRI, George Maior, declară, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că Rusia a pierdut, în zilele expansiunii în Crimeea, o acumulare de Soft power care ar fi putut să o ajute mult mai pregnant în manifestarea internaţională, ceea ce este grav pentru interesele Rusiei pe termen mediu şi lung. citeşte tot
-
Federaţia Comunităţilor Evreieşti: Comparaţia premierului, greşeală politică imensă, de neacceptat
Comparaţia făcută de premierul Victor Ponta între cei zece ani de mandat ai preşedintelui Traian Băsescu şi perioada nazistă este "o greşeală politică imensă şi de neacceptat", afirmă preşedintele Comitetului Director al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, deputatul Aurel Vainer. citeşte tot
-
Dragnea: Băsescu ar trebui suspendat mâine, dar trebuie să ne întrebăm dacă are sens
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, marţi, că, din punctul său de vedere, Traian Băsescu ar trebui "suspendat mâine", precizând însă că un demers de suspendare la final de mandat al actualului preşedinte nu ar avea rost şi l-ar aduce pe şeful statului din nou în actualitatea politică. citeşte tot
-
Zgonea a felicitat-o pe Facebook pe Corina Creţu pentru funcţia de comisar european pentru Politici regionale. Ulterior a şters postarea
Corina Creţu va ocupa funcţia de comisar european pentru Politici regionale, a scris, pe pagina de Facebook, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. citeşte tot
-
Tăriceanu: Luni încep să strâng semnături pentru suspendarea lui Băsescu
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, duminică, , că luni va începe strângerea de semnături pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. citeşte tot
-
Ponta: Discutăm în PSD despre demersul lui Tăriceanu, orice zi fără Băsescu e un rău mai puţin
Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, la un post de televiziune, că iniţiativa lui Călin Popescu Tăriceanu privind suspendarea şefului statului va fi discutată în PSD, menţionând că este vorba despre un demers serios şi precizând că orice zi fără Traian Băsescu reprezintă un rău mai puţin pentru ţară. citeşte tot
-
ACL anunţă că de luni pichetează sediul Avocatului Poporului, după adoptarea OUG privind migraţia
Alianţa Creştin-Liberală anunţă că va picheta zilnic, începând de luni, sediul Avocatului Poporului, între orele 10.00 şi 13.00, pentru a protesta astfel faţă de adoptarea Ordonanţei privind migraţia aleşilor locali. citeşte tot
-
Blaga: PSD are nevoie de slugi, nu ştie să guverneze. PNL va mai dăinui 140 de ani după fuziune
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat sâmbătă la Braşov, în faţa aleşilor locali PNL-PDL, că s-a dovedit faptul că PSD are nevoie de slugi la guvernare, deoarece nu ştie să guverneze, făcând previziunea că PNL după fuziune va mai ”dăinui cel puţin 140 de ani”. citeşte tot
-
PMP: Ponta şi Tăriceanu fac declaraţii iresponsabile despre a treia suspendare, să demisioneze
Premierul şi preşedintele Senatului fac declaraţii iresponsabilie despre posibilitatea unei a treia suspendări a preşedintelui, afirmă PMP, precizând că este o dovadă de prostie să declanşezi o criză politică când ţara este în recesiune, iar pericolul unui conflict armat la graniţa de est este mare. citeşte tot
-
Predoiu: Dr. Ponta – asasin economic
Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu afirmă, într-o declaraţie remisă MEDIAFAX, că cere suporterilor săi să se activeze total în campania prezidenţială care se apropie, pentru a opri pericolul reprezentat de "dr. Ponta", afirmând că actualul premier este "asasin economic". citeşte tot
-
Udrea: Lupta pentru Cotroceni se dă între moştenitoarea lui Băsescu şi moştenitorul lui Năstase
Preşedintele PMP, Elena Udrea, afirmă, pe Facebook, că lupta pentru Cotroceni se va da între "moştenitoarea" lui Traian Băsescu şi "moştenitorul" lui Adrian Năstase. citeşte tot
-
INCIDENT pe aerobaza de la Boboc: Un elicopter a atins accidental solul. Nu sunt victime
Un elicopter IAR-316 B aparţinând Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene de la Boboc a fost implicat, vineri la prânz, într-un incident aviatic, după ce a atins accidental solul în timpul unui zbor de instrucţie, echipajul reuşind să coboare din aeronavă în siguranţă. citeşte tot
-
Voiculescu, mesaj pentru Năstase: Dictatura se apropie de final, vor fi multe de construit în ţară
Fostul lider PC Dan Voiculescu îi transmite fostului premier Adrian Năstase, eliberat joi din penitenciar, că se bucură pentru acesta, adăugând: "Trăim într-o dictatură care se apropie de final şi sunt convins că după aceea vor fi multe de construit în ţara noastră". citeşte tot
-
Iohannis: Ponta mă atacă, Udrea îl atacă pe Ponta, Macovei atacă pe toată lumea. Eu nu intru în joc
Liderul PNL Klaus Iohannis afirmă, într-o postare pe Facebook, că nu va intra în jocul atacurilor lansate de către Victor Ponta, Elena Udrea şi Monica Macovei, el scriind că este posibilă şi o altfel de campanie. citeşte tot
-
MESAJUL lui Ponta legat de eliberarea lui Adrian Năstase din penitenciar: "Mă bucur fff mult că va fi în seara aceasta alături de familia sa!"
Premierul Victor Ponta a postat, pe pagina de Facebook, un mesaj legat de eliberarea fostului premier Adrian Năstase din penitenciar: "Mă bucur fff mult că Adrian Năstase va fi în seara aceasta alături de familia sa!". citeşte tot
-
Tăriceanu: Forţele politice să fie pregătite - suspendarea lui Băsescu, dacă încalcă Constituţia
Declanşarea suspendării lui Traian Băsescu depinde de măsura în care preşedintele va respecta Constituţia până la încheierea alegerilor şi a mandatului său, susţine preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, precizând că forţele politice trebuie să fie pregătite oricând pentru suspendare. citeşte tot
-
Întâlnire între Traian Băsescu, Elena Udrea şi lideri ai PMP, la Cotroceni/ Udrea: Discuţia a fost pozitivă şi consistentă
Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, miercuri, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Elena Udrea, şi cu mai mulţi membri ai conducerii partidului. citeşte tot
-
Şova: Băsescu are timp de întâlniri politice cu Udrea, nu şi de numirea ministrului Bugetului
Preşedintele Traian Băsescu are timp pentru întâlniri politice cu Elena Udrea, în scopul susţinerii candidaturii acesteia la Preşedinţie, dar nu şi pentru exercitarea atribuţiilor funcţiei, în sensul numirii ministrului Bugetului, afirmă purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova. citeşte tot
-
Şova: Liberalii l-au abandonat pe Iohannis, nimeni nu l-a apărat când a fost atacat de Antonescu
Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Dan Şova, susţine că liberalii l-au abandonat pe Klaus Iohannis, de vreme ce nimeni din PNL nu i-a luat apărarea atunci când Crin Antonescu a lansat un atac extrem de dur la adresa sa. citeşte tot
-
Ungureanu: Udrea este propriul candidat, este numele propriu al ambiţiei nemăsurate
Prim-vicepreşedintele PDL Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, miercuri, că Elena Udrea este propriul candidat la Preşedinţie şi "numele propriu al ambiţiei nemăsurate". citeşte tot
-
Borbely speră ca proiectul autonomiei să fie gata în august: Dacă e nevoie, va fi modificată Constituţia
Liderul UDMR Laszlo Borbely a declarat, potrivit RFI, că speră ca proiectul de lege privind autonomia să fie gata până la sfârşitul lunii august, precizând că Uniunea vrea să cunoască "şi punctul de vedere al majorităţii" şi că, dacă va fi nevoie, va fi modificată Constituţia. citeşte tot
-
Laszlo Borbely: UDMR va face propunerea pentru Ministerul Culturii în zilele următoare
UDMR va face propunerea pentru Ministerul Culturii "în zilele următoare", pentru că mulţi lideri ai Uniunii au fost plecaţi, susţine Laszlo Borbely, el precizând că au fost motive subiective atunci când preşedintele ţării a respins candidatura Rozaliei Biro pentru acest post. citeşte tot
-
MAE: Monitorizăm evoluţiile din Africa privind Ebola. Nu au fost informaţii privind români afectaţi
MAE informează că monitorizează în permanenţă, prin intermediul misiunilor diplomatice în Africa de Vest, evoluţia impactului Ebola, menţionând că nu s-au primit solicitări de asistenţă pentru repatriere şi nici nu au fost informări cu privire la existenţa unor cetăţeni români afectaţi de virus. citeşte tot
-
Scutaru: Ponta să spună public dacă i-a promis lui Voiculescu graţierea după prezidenţiale
Liderului grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor, George Scutaru, îi cere premierului Victor Ponta să precizeze dacă în ultimele două săptămâni a avut cel puţin o întâlnire cu Dan Voiculescu şi să dezmintă informaţiile potrivit cărora i-a promis acestuia graţierea dacă va fi preşedinte. citeşte tot
-
Voiculescu: Până la 34 de ani am avut WC în curte, la penitenciar nu are cum să fie mai rău
Omul de afaceri, Dan Voiculescu, a declarat, vineri dimineaţă, la sediul IPJ Ilfov, că până la 34 de ani a trăit cu soţia şi cu doi copii în condiţii rele, cu WC în curte, iar la penitenciar nu are cum să fie mai rău de atât. citeşte tot