Articolele autorului Cristian Fierbinteanu
-
ANALIZĂ - Ponta:CC să trimită la Băsescu decizia din 21 mai la Legea Insolvenţei; Zegrean: Avem 30 zile
Premierul Victor Ponta i-a cerut preşedintelui CC să îi trimită preşedintelui Băsescu decizia privind Legea Insolvenţei, declarată constituţională, pentru ca actul să poată fi promulgat. Augustin Zegrean a răspuns că motivarea deciziei din 21 mai se redactează în 30 de zile. citeşte tot
-
Băsescu cere Rusiei să înceteze sprijinul pentru trupele separatiste paramilitare din Ucraina
Preşedintele Traian Băsescu consideră că Federaţia Rusă sprijină escaladarea conflictului din estul Ucrainei şi cere acestui stat să înceteze imediat orice fel de sprijin pentru trupele separatiste paramilitare pro-ruse şi să-şi asume controlul total al frontierei ruso-ucrainene. citeşte tot
-
Discuţii între liderii organizaţiilor de Bucureşti ale PDL şi PNL despre fuziune
Liderii organizaţiilor de Bucureşti ale PDL şi PNL, în frunte cu Adriean Videanu şi Eugen Nicolăescu, au avut, joi, o întâlnire de lucru pe tema fuziunii celor două partide la nivelul Capitalei, informează PDL, menţionând că nu au rezultat argumente pentru amânarea fuziunii la acest nivel. citeşte tot
-
Baconschi: Băsescu şi-a ales urmaşul, pe Udrea. Intelectualii PMP au fost marginalizaţi la Congres. RĂSPUNSUL lui Udrea
Preşedintele Traian Băsescu şi-a ales urmaşul, în persoana Elenei Udrea, afirmă Teodor Baconschi, membru al PMP, menţionând că la Congresul formaţiunii intelectualii din partid au fost "evacuaţi şi marginalizaţi", ca la PDL, şi că pe termen scurt va sta în banca sa şi va observa. citeşte tot
-
ALDE: PNL e încă membru. Suntem încrezători că nu se va alătura familiei politice a lui Băsescu
ALDE afirmă că PNL este, în acest moment, membru al Alianţei, că niciun alt partid european nu a primit vreo cerere de afiliere, care ar contraveni actualelor prevederi statutare ale PNL, şi că este încrezător că liberalii români nu se vor alătura familiei politice europene a lui Traian Băsescu. citeşte tot
-
Maior: Asistăm la metamorfoza vechii Cortine de Fier într-o veritabilă Cortină de Ceaţă
Directorul SRI, George Maior, a declarat, la o dezbatere despre securitate, că asistăm la metamorfoza vechii Cortine de Fier într-o Cortină de Ceaţă, menţionând că dacă proprietăţile fierului îl fac predictibil şi previzibil, ceaţa e exact opusul: îţi scapă printre degete şi îţi înceţoşează vederea. citeşte tot
-
Tăriceanu: Fac apel la continuarea liniei PNL din 2007-2008 legată de necolaborarea cu Băsescu
Fostul preşedinte PNL Călin Popescu Tăriceanu cere, într-un apel către liberali, continuarea liniei politice din 2007 – 2008 privind izolarea lui Traian Băsescu şi refuzul formaţiunii de a colabora cu acesta, menţionând că actualul şef al statului va controla partidul rezultat din fuziunea cu PDL. citeşte tot
-
Blaga, despre varianta de a fi premier: Pregătit sunt, am experienţa politică, administrativă - VIDEO
Preşedintele PDL, Vasile Blaga a declarat, la Gândul Live, întrebat dacă este pregătit să intre în cursă ca premier, în cazul unui candidat PNL la Preşedinţie, că este pregătit şi că are experienţa politică şi administrativă, dar că nu va pronunţa niciun nume de posibil premier din partea alianţei. citeşte tot
-
Ponta: Aş vrea să fiu premier până în 2016, dar dacă trebuie să candidez, candidez cu plăcere
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, la începutul şedinţei CExN al PSD, că personal ar dori să fie premier până în 2016, dar dacă trebuie să candideze la Preşedinţie, va candida cu plăcere şi cu încredere. citeşte tot
-
Ponta: Foarte bine că s-a făcut alianţa PNL-PDL, l-au scos pe Băsescu mai repede la pensie. E posibil ca mulţi din PNL şi PDL să se simtă trădaţi de alianţă
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, răspunzând unei întrebări, că este bine că s-a făcut alianţa PNL-PDL, pentru că "l-au scos pe domnul Băsescu mai repede la pensie", el precizând însă despre liberali: "De-abia au divorţat de noi, s-au şi căsătorit cu PDL, inimă zburdalnică domnul Antonescu". citeşte tot
-
Ponta, fost purtător de cuvânt al campaniei prezidenţiale a lui Geoană: În 2009 am votat în primul tur cu Antonescu, apoi cu Geoană
Preşedintele PSD, Victor Ponta, fost purtător de cuvânt al campaniei prezidenţiale a lui Mircea Geoană, a declarat, joi, că mulţi dintre cei cu care a votat la prezidenţiale din '90 până acum nu au câştigat, dar important este mersul la vot, el afirmând că în 2009 a votat în primul tur cu Crin Antonescu, apoi cu Mircea Geoană. Liderul social-democrat a adăugat că îl considera pe Antonescu, în primul tur din 2009, schimbarea de care era nevoie. citeşte tot
-
Duşa, de Ziua Eroilor: 26 de militari români au căzut în teatre, libertatea se câştigă greu
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, aminteşte, într-un mesaj de Ziua Eroilor, că în teatrele de operaţii au căzut la datorie 26 de militari români, iar gestul lor "ne-a învăţat încă o dată că libertatea se câştigă greu, iar viitorul copiilor noştri se apără cu sacrificii dureroase". citeşte tot
-
Cristian Preda: Vom avea probabil un Congres al PMP, voi candida la o funcţie de conducere
Europarlamentarul Cristian Preda şi-ar dori un Congres al Partidului Mişcarea Populară şi "o formulă de conducere suplă", menţionând că dacă va fi un Congres, va candida pentru o poziţie în sânul conducerii partidului. citeşte tot
-
Ponta, la Bruxelles: Antonescu, Blaga, Ungureanu să nu rateze unificarea. Ar fi păcat
Liderul PSD Victor Ponta a declarat, marţi, la Bruxelles, că cel mai bun scenariu pentru PSD ar fi reunificarea dreptei, cu Antonescu, Blaga şi Ungureanu, pentru că cei trei se scuipau în ultimii ani, iar acum se pupă, adăugând: "Băsescu are demnitatea mai mare: a fost scuipat şi a depus plângere". citeşte tot
-
Ponta: E firesc ca Juncker să ocupe postul de şef al CE
Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, marţi, la Bruxelles, că liderul PPE Jean-Claude Juncker este îndreptăţit, dat fiind rezultatul votului la nivel european, să ocupe postul de şef al Comisiei Europene. citeşte tot
-
Ponta: Îi trimit o scrisoare lui Băsescu luni pentru participarea la Consiliul European. Premierul spune că nu a primit niciun răspuns
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că îi va adresa în cursul zilei o scrisoare oficială preşedintelui Traian Băsescu pentru a participa la Summit-ul Consiliului European care are loc la Bruxelles marţi. citeşte tot
-
Tăriceanu a fost dat afară din şedinţa conducerii PNL: "Conducerea PNL e demisionară, nu mai are legitimitate, contest deciziile din Delegaţia Permanentă" - VIDEO
Fostul preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu a ieşit, luni după-amiază, din şedinţa liderilor PNL, menţionând că BPN al PNL a votat o propunere a lui Ludovic Orban, care a susţinut că fostul premier liberal nu mai este, acum, membru în PNL. citeşte tot
-
Antonescu şi-a prezentat DEMISIA din fruntea partidului în cadrul BPN al PNL. Vicepreşedinţii PNL au demisionat în bloc - VIDEO
Crin Antonescu a declarat, luni, că a demisionat din fruntea PNL, el precizând că BPN al PNL, care a demisionat, asigură conducerea până la Congres. citeşte tot
-
Conducerea PNL a votat afilierea la grupul PPE - VIDEO
Conducerea PNL a votat trecerea formaţiunii de la ALDE la PPE, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora. citeşte tot
-
Liderii ALDE către PNL: Prin intrarea în PPE, delegaţia PNL se alătură lui Băsescu
Liderii ALDE susţin că delegaţia PNL în PE se alătură lui Traian Băsescu prin intrarea în PPE şi îşi arată slăbiciunea în loc să meargă pe propria forţă în Legislativul UE. citeşte tot
-
Antonescu, pe Facebook: Îmi voi ţine cuvântul şi voi DEMISIONA din fruntea PNL
Crin Antonescu declară, într-o postare pe Facebook, că rezultatul PNL este sub aşteptările liberalilor, el precizând: "Am anunţat în această dimineaţă, într-o conferinţă de presă, că îmi voi ţine cuvântul şi voi demisiona din fruntea Partidului Naţional Liberal!". citeşte tot
-
Tăriceanu: Demisia lui Iohannis, recunoaşterea unui eşec. Poziţia lui Antonescu, a unui autist
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că demisia lui Klaus Iohannis este recunoaşterea implicită a unui eşec, iar poziţiile lui Crin Antonescu de după rezultatele parţiale sunt ale unei persoane care suferă de autism, el precizând că liberalii trebuie să decidă. citeşte tot
-
Ponta: De mâine ne putem aşeza la masă cu liderii PNL pentru refacerea USL. Răspunsul lui Crin Antonescu
Premierul Victor Ponta a declarat, duminică seară, că de luni liderii PSD sunt dispuşi să se aşeze la masă cu liderii PNL care doresc refacerea USL, spunând că ar trebui să plătească cei care au jucat la poker soarta Uniunii şi au pierdut la cacealma. citeşte tot
-
Ponta: Vom folosi mesajul "Mândri că suntem români" şi la prezidenţiale
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, duminică, după euroalegeri, că adversarii formaţiunii sale au atacat partidul legat de mesajul "Mândri că suntem români", el precizând că acesta va fi folosit şi la prezidenţiale. citeşte tot
-
Exit-poll CSCI: PSD-UNPR-PC 43 %; PNL 14 %; PDL 12 %; PMP 7 %
Alianţa PSD-UNPR-PC a obţinut 43 % din voturi la europarlamentare, urmată de PNL, cu 14 % din voturi, PDL - 12%, PMP - 7% şi UDMR 6 % arată exit-poll-ul făcut de CSCI şi difuzat de RTv. citeşte tot