Articolele autorului Departamentul Economic
-
Ponta: Linia de credit a Chinei este pentru firme private care se mişcă foarte repede cu proiectele
Linia de credit de 10 miliarde dolari este pusă la dispoziţia de China firmelor private din Europa Centrală şi de Est care "se mişcă foarte repede" cu depunerea de proiecte, acestea urmând astfel să beneficieze de finanţare cu garanţia statului chinez şi dobândă foarte mică, afirmă premierul Ponta. citeşte tot
-
Ponta susţine că preţul benzinei nu creşte: Contextul e favorabil, avem şi alte posibilităţi fiscale
Premierul Victor Ponta susţine că preţul benzinei nu va creşte în urma creşterii accizei la carburanţi, deoarece preţul combustibilului va scădea semnificativ pe bursele mondiale, iar Guvernul va discuta şi alte "posibilităţi fiscale" cu producătorii, astfel încât să fie atenuat orice impact. citeşte tot
-
Oprea, trimis de Ponta să inspecteze gazoductul Iaşi-Ungheni, a constatat că lucrarea este în grafic
Vicepremierul Gabriel Oprea a inspectat, joi, la cererea premierului Victor Ponta, lucrările la gazoductul Iaşi-Ungheni, şi a constatat că acestea sunt în grafic, urmând să fie însă monitorizate în continuare pentru finalizarea la termen, a anunţat Guvernul. citeşte tot
-
Cele mai valoroase companii româneşti, premiate la Gala ZF 15 ani, în prezenţa lui Michel Camdessus
Ziarul Financiar a premiat, miercuri seară, la "Gala ZF 15 ani"- un eveniment care reuneşte, în fiecare an, liderii locali ai mediului de business - cele mai valoroase companii din România, primele trei premiate fiind în ordine OMV Petrom, Romgaz şi Orange România. citeşte tot
-
Guvernul dublează plafonul maxim pentru obligaţiuni pe pieţele externe şi extinde programul cu 3 ani
Plafonul maxim al emisiunilor de titluri de stat pe pieţele externe Medium Term Notes (MTN), aprobată în 2010 pentru trei ani, a fost aproape dublat, de la 8 miliarde euro la 15 miliarde euro, şi extins astfel încât să acopere şi perioada următorilor trei ani, respectiv 2014-2016. citeşte tot
-
Temele financiar-bancare ale anului 2013 şi previziunile pentru 2014, la "Romania Financial Forum"
Bancheri de top, membri ai conducerii BNR şi principalii jucători în domeniul financiar participă, miercuri, începând cu ora 10.00, la "Romania Financial Forum", eveniment organizat de Agenţia de presă Mediafax la sediul Băncii Naţionale a României, sala Mitiţă Constantinescu. citeşte tot
-
Guvernul a aprobat mai multe acorduri petroliere care ar permite exploatarea gazelor de şist din Băile Felix. Ce spun edilii din zonă
Guvernul a aprobat mai multe acorduri petroliere de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrele Băile Felix, Biled şi Periam, încheiate între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) şi compania East West Petroleum Corp. citeşte tot
-
Ponta: China are nevoie de prieteni politici pe termen lung, de încredere, şi de parteneri comerciali
China are nevoie de prieteni politici pe termen lung şi de încredere, precum şi de parteneri comerciali la nivel mondial, iar România şi ţările din zonă au o tradiţie în acest sens, în vederea unei relaţii care se poate dezvolta în viitor, a afirmat premierul Victor Ponta. citeşte tot
-
ACORDURI România-China: Care sunt proiectele pentru care cele două ţări colaborează
România şi China au semnat, luni, acorduri de colaborare pentru înfiinţarea în comun a unui parc tehnologic şi reluarea exportului de bovine pentru reproducţie şi carne de porc către China, dar şi mai multe documente de colaborare în energie, inclusiv în domeniul nuclear şi termoelectric. citeşte tot
-
Temele financiar-bancare ale anului 2013 şi previziunile pentru 2014, la "Romania Financial Forum"
Bancheri de top, membri ai conducerii BNR şi principalii jucători în domeniul financiar vor participa, miercuri, 27 noiembrie, începând cu ora 09.30, la "Romania Financial Forum", eveniment organizat de Agenţia de presă Mediafax la sediul Băncii Naţionale a României, sala Mitiţă Constantinescu. citeşte tot
-
Ponta: Decizia CC privind Rompetrol, semnal prost la investitori. Se pierd locuri de munca, venituri
Decizia CC de neconstituţiuonalitate a Legii de aprobare a Memorandumului dintre stat şi Rompetrol este un semnal prost pentru investitori, a afirmat premierul Ponta, care nu a putut preciza dacă memorandumul rămâne în vigoare, dar a spus că se pot pierde locuri de muncă şi venituri la buget. citeşte tot
-
Guvernul aprobă un mecanism prin care şterge datoria CE Hunedoara la CNH, pentru a evita insolvenţa
Complexul Energetic (CE) Hunedoara va prelua o datorie de peste 70 milioane lei a Companiei Naţionale a Huilei (CNH) către buget şi nu i se va mai imputa astfel plata creanţei către CNH, în aceeaşi sumă, pentru care i s-a cerut insolvenţa în instanţă, operaţiunea fiind aprobată, miercuri, de Guvern. citeşte tot
-
Ponta: Opoziţia acuză vânzări de terenuri din 2014 către arabi şi chinezi. Constantin: Sunt confuzi
Proiectul care reglementează vânzarea terenurilor agricole va fi trimis Parlamentului, astfel încât noile reguli să poată fi aplicate din 2014, a declarat ministrul Agriculturii, premierul Ponta cerându-i să explice şi opoziţiei, care acuză vânzări către arabi şi cinezi, că aceştia nu sunt membri UE. citeşte tot
-
CONFERINŢA MEDIAFAX - Bratu: Un angajat din sectorul berii generează 6 locuri de muncă în industria ospitalităţii - VIDEO
Pentru fiecare angajat din sectorul berii din România sunt generate 6 locuri de muncă în industria ospitalităţii şi 12 la nivelul întregii economii, a declarat, marţi, Constantin Bratu, directorul general al asociaţiei Berarii României, la conferinţa "Mediafax Talks about Brewing and Hospitality". citeşte tot
-
Ziarul Financiar sărbătoreşte 15 ani de business pentru România
Ziarul Financiar sărbătoreşte, în luna noiembrie, 15 ani de la lansare, în care şi-a consolidat poziţia de lider pe segmentul de business şi, dincolo de asta, a reuşit să devină mai mult decât un cotidian de business, a reuşit să devină o voce. citeşte tot
-
Piaţa auto în 2013, analizată la conferinţa anuală "Mediafax Talks about Auto Industry"
Agenţia de presă Mediafax, cu sprijinul Camerei de Comerţ Româno-Germană, organizează conferinţa "Mediafax Talks about Auto Industry 2013", care va avea loc joi, 21 noiembrie, începând cu ora 09.30, în Bucureşti, la hotelul Ramada Bucharest Parc, sala Terra Grand Ballroom. citeşte tot
-
Cele mai importante informaţii de business, acum în secţiunea "ZF Print" din ZFCorporate.ro
Ziarul Financiar şi Orange lansează, vineri, secţiunea "ZF Print" din cadrul platformei online www.ZFCorporate.ro, disponibilă pentru clienţii Orange, unde cititorii pot găsi cele mai importante ştiri şi materiale de presă publicate în ediţia tipărită Ziarul Financiar. citeşte tot
-
Chiţoiu asigură că noile redevenţe la resurse minerale vor fi aplicate numai în viitoarele acorduri
Noile redevenţe, majorate, pentru resurse minerale, altele decât petrol şi gaze, vor fi aplicate numai pentru viitoarele acorduri, nu pentru contractele aflate în vigoare, a declarat ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, precizând că prevederea care stabilea aplicarea retroactivă a fost modificată. citeşte tot
-
Chiţoiu asigură: Reducerea CAS nu va atrage impozite pe DDA şi PFA, e suficientă combaterea evaziunii
Lipsa de venituri care va rezulta din reducerea contribuţiilor de asigurări sociale, pregătită pentru 2014, nu va fi acoperită prin contribuţii sau impozite aplicate la drepturile de autor, profesiile liberale şi persoanele fizice autorizate, ci prin combaterea evaziunii, spune ministrul Finanţelor. citeşte tot
-
Calcule Guvern: Cu cât va CREŞTE preţul benzinei şi motorinei în urma noilor accize
Accizele la carburanţi vor fi majorate de Guvern, începând cu luna ianuarie a anului viitor, cu 7 eurocenţi/litru la benzina cu plumb şi fără plumb, motorină şi petrolul folosit drept combustibil pentru motor. În prezent, preţul sortimentelor de benzină cele mai vândute variază între 5,5-5,9 lei/litru. citeşte tot
-
Guvernul a aprobat proiectul de buget pe anul viitor şi proiectul legii descentralizării
Guvernul a aprobat, joi, proiectul de buget pe anul viitor şi proiectul legii descentralizării, cele două documente urmând să fie transmise imediat Parlamentului. citeşte tot
-
"Mediafax Talks about Brewing and Hospitality", cu autorităţile din turism şi Berarii României
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism Răzvan Filipescu şi directorul general al Asociaţiei Berarii României, Constantin Bratu, vor participa, marţi, 19 noiembrie, la conferinţa "Mediafax Talks about Brewing and Hospitality". citeşte tot
-
Ponta anunţă că există acordul politic pentru susţinerea bugetului pe 2014 şi a descentralizării
Discuţiile din cadrul Guvernului privind bugetul pe 2014 şi proiectul descentralizării au fost finalizate, a anunţat, miercuri seara, premierul Victor Ponta, precizând că l-a sunat pe liderul PNL, Crin Antonescu, pentru a fi sigur că există un acord final de susţinere politică pe cele două documente citeşte tot
-
Guvernul renunţă la intenţia de a limita la 100 hectare terenul agricol deţinut de o persoană fizică
Guvernul renunţă la intenţia de a limita la 100 de hectare suprafaţa de teren agricol pe care o poate deţine o persoană fizică, cetăţean român sau din alt stat UE, menţinând însă condiţiile la cumpărare privind cunoştinţele în domeniul agricol şi perioada minimă de activitate în acest sector. citeşte tot
-
Ponta: Discut cu miniştrii despre descentralizare şi buget. La final, discut cu Antonescu
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că va discuta, în cursul zilei, cu miniştrii din Cabinet pe tema bugetului pe 2014 şi pe tema descentralizării, urmând ca, la final, să discute şi cu co-preşedintele USL, Crin Antonescu, pentru a avea şi o decizie politică. citeşte tot