Articolele autorului Departamentul Politic
-
Godină, către autorul iniţiativei privind interzicerea echipajelor de pe radare: Mie, miliţian pândar, mi se pare ruşinos ca, în România, persoane care nu ştiu să scrie corect să poată iniţia legi - FOTO
Marian Godină i-a răspuns deputatului Cătălin Rădulescu, autorul iniţiativei privind interzicerea echipajelor de pe radare, ironizându-l din cauza greşelilor gramaticale pe care le-a făcut şi sugerându-i să facă o lege care să interzică ocuparea funcţiei de deputat de către persoane agramate. citeşte tot
-
Reacţia MAE după ce autorităţile din Transnistria au acuzat că un avion românesc le-a survolat regiunea
MAE precizează, referitor la acuzaţiile transnistrene potrivit cărora un avion românesc a survolat regiunea, că o aeronavă a unei companii private din România a efectuat zboruri pe teritoriul R. Moldova, câştigând o licitaţie internaţională pentru a realiza modelul digital al reliefului R. Moldova. citeşte tot
-
Iohannis a promulgat legea privind pensiile speciale pentru jurnaliştii din "uniuni ale creatorilor"
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care introduce pensii speciale pentru jurnaliştii care fac parte din "uniuni ale creatorilor recunoscute ca fiind de utilitate publică", proiect criticat de guvern. citeşte tot
-
PAŞTE 2016: Principesa Margareta petrece Sfintele Sărbători în Suedia
Principesa Margareta, Custodele Coroanei, şi principele Radu vor petrece Paştele în Suedia, aflându-se într-o vizită oficială, la invitaţia regelui Carl XVI Gustaf şi a reginei Silvia, cei doi urmând să se întâlnească şi cu membrii comunităţii de români din Stockholm. citeşte tot
-
Legea dării în plată a fost publicată în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare peste 15 zile
Legea dării în plată a fost publicată în Monitorul Oficial joi seara, urmând ca peste 15 zile românii care nu îşi mai pot plăti ratele să aibă posibilitatea de a notifica banca în acest sens. citeşte tot
-
Reacţia lui Piedone după ce Tribunalul Bucureşti a respins definitiv candidatura sa la Primăria Sectorului 4
Cristian Popescu Piedone afirmă, ca reacţie la respingerea definitivă a candidaturii sale, că se va implica în campania electorală din sectorul 4 pentru a se asigura că locuitorii vor alege un primar care să se pună în slujba lor, el rămânând ''primarul de suflet'' şi cel al ''familiei''. citeşte tot
-
Fosta preşedintă PP-DD pleacă din Guvern. Secretari de stat noi la Muncă şi Mediu
Premierul Dacian Cioloş a eliberat-o din funcţia de secretar de stat la Ministerul Agriculturii pe fosta preşedintă a PP-DD, Simona Allice Man, şi a numit doi secretari de stat noi la Ministerul Muncii şi la cel al Mediului. citeşte tot
-
Cioloş: Oamenii creativi şi cu idei nu au voie să fie excluşi de la Operă de atitudini retrograde
Premierul Dacian Cioloş a subliniat joi că oamenii creativi şi cu idei nu au voie să fie excluşi de la Opera Naţională de atitudini retrograde, anunţând că va numi un nou ministru al Culturii ''foarte curând'' şi că va veni cu ''perspective clare'' legate de conflict. citeşte tot
-
Iohannis: Am discutat cu şeful SIE şi cu şefa DNA. Urmează ca ei să găsească soluţii la problemele care ar putea să apară. Consider că problema s-a rezolvat
Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, joi, că a discutat în cursul dimineţii cu şeful SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, şi cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, privind relaţia de colaborare dintre cele două instituţii şi consideră că "problema s-a rezolvat". citeşte tot
-
Iohannis, despre problema dezinfectanţilor: E clar că unii nu şi-au făcut datoria
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, întrebat dacă a discutat cu ministrul Sănătăţii despre problema dezinfectanţilor din spitale, că este clar că unii nu şi-au făcut datoria, precizând că se va face o analiză şi vor fi trase concluziile care se impun. citeşte tot
-
Cioloş despre demisia lui Alexandrescu: Sper să-i convingă pe toţi artiştii de la Operă
Premierul Dacian Cioloş speră ca demisia ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu, să îi convingă pe toţi artiştii de la Operă că vor putea găsi la minister ''acel pol de stabilitate şi decizie administrativă coerentă de care au nevoie'' şi lansează un apel la dialog. citeşte tot
-
Legea privind obţinerea datelor de trafic şi localizare doar pentru temeiuri justificate, promulgată
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea pentru aprobarea OUG nr.82/2014, potrivit căreia organele de urmărire penală pot solicita date de trafic şi localizare doar dacă există ''temeiuri justificate'' pentru a se crede că datele solicitate constituie probe. citeşte tot
-
Prioritatea noului ministru al Fondurilor Europene: lansarea apelurilor pentru 2014-2020
Închiderea în condiţii optime a programelor operaţionale 2007-2013 şi lansarea în cel mai scurt timp a apelurilor pe noua perioadă de programare 2014-2020 sunt priorităţile noului ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, care a anunţat că va propune şi introducerea costurilor simplificate. citeşte tot
-
Iohannis: Nu există nemulţumiri care duc la vreun circ între Palate. Noi lucrăm împreună şi rezolvăm
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat miercuri că declaraţiile sale pe tema nemulţumirilor pe care le are faţă de Guvern nu au fost foarte bine înţelese, subliniind că lucrează împreună cu premierul Dacian Cioloş pentru a rezolva problemele, fără ''circ între Palate'' sau certuri. citeşte tot
-
SCANDALUL de la Operă - Iohannis: Este un contraexemplu de implicare a unui minister
Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat miercuri nemulţumit de modul în care Ministerul Culturii a gestionat scandalul de la Opera Naţională, spunând că este ''un contraexemplu de implicare'', acesta fiind unul dintre cele trei reproşuri majore pe care le are către Executiv. citeşte tot
-
Noul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a depus jurământul
Noul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a depus miercuri după-amiază jurământul la Palatul Cotroceni, la ceremonie fiind prezent şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. citeşte tot
-
Dragnea, înaintea CEx: Categoric, nu mai pot face echipă cu Zgonea. Partidul să decidă dacă îmi acordă în continuare sprijin
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, miercuri, înaintea şedinţei Comitetului Executiv al PSD, că nu mai poate face echipă cu preşedintele executiv Valeriu Zgonea, dar a susţinut că nu va încerca să influenţeze decizia colegilor din partid. citeşte tot
-
Preşedintele Klaus Iohannis a fost externat şi îşi reia activitatea la Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis a fost externat miercuri de la Spitalul Universitar de urgenţă Carol Davila, unde a fost supus unei operaţii la umărul drept, şeful statului urmând să îşi reia activitatea la Palatul Cotroceni. citeşte tot
-
Dîncu: Kobborg nu are cum să înţeleagă cum ne-a transformat comunismul, ce efecte se prelungesc
''Johan Kobborg, un mare artist contemporan, nu are cum să înţeleagă cum ne-a tranformat perioada comunistă si ce efecte se prelungesc până acum'', comentează vicepremierul Vasile Dîncu scandalul de la Operă, subliniind că artiştii români nu trebuie să excludă deschiderea spre proiecte ambiţioase. citeşte tot
-
Adrian Severin şi Daniel Barbu şi-au depus candidatura pentru Primăria Capitalei
Fostul europarlamentar Adrian Severin (PDS) şi senatorul ALDE Daniel Barbu şi-au depus, marţi seara, cu doar câteva ore înainte de termenul limită, la Biroul Electoral Municipal, candidaturile pentru Primăria Capitalei. citeşte tot
-
Predoiu despre problemele PNL cu desemnarea candidatului: Secretul succesului e să perseverezi
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu, a declarat marţi seara că îşi asumă responsabilitatea, laolaltă cu întreg partidul, pentru eşecul candidaturii lui Marian Munteanu, arătând că nu a fost la curent cu toate declaraţiile acestuia din anii 90. citeşte tot
-
Cioloş înlocuieşte şefia ANSVSA: Radu Roatiş Cheţan îi ia locul lui Andrei Butaru ca preşedinte
Premierul Dacian Cioloş a semnat marţi decretele pentru înlocuirea lui Andrei Butaru cu Radu Roatiş Cheţan în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. citeşte tot
-
Guvernul discută miercuri o OUG care suspendă restricţia pentru portbagaj aplicată taxiurilor
Guvernul discută în şedinţa de miercuri un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care suspendă restricţia pentru portbagaj aplicată taxiurilor de la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. citeşte tot
-
Acordarea cetăţeniei portarului echipei de handbal HCM Baia Mare, pe ordinea de zi a Guvernului
Guvernul va aproba în şedinţa de miercuri un proiect de hotărâre privind acordarea cetăţeniei române Iuliei Dumansca, portarul echipei de handbal HCM Baia Mare, potrivit ordinii de zi dată publicităţii marţi seara. citeşte tot
-
Pandele: Candidez independent. Am fost tentat să mă opresc în plină glorie
Primarul din Voluntari, Florentin Pandele, anunţă că a decis că candideze ca independent pentru un nou mandat pentru a pune capăt ''oricăror speculaţii privind legătura partinică'' dintre candidatura sa şi cea a soţiei sale, Gabriela Vrânceanu Firea, la Primăria Capitalei. citeşte tot