Articolele autorului Departamentul Politic
-
Ponta pleacă în Serbia, unde se va întâlni, în Valea Timocului, şi cu membrii comunităţii româneşti
Premierul Victor Ponta se va afla, miercuri şi joi, în vizită oficială în Serbia, la invitaţia omologului său Aleksandar Vucic, urmând să discute şi cu preşedintele sârbTomislav Nikolići şi să se întâlnească, în Valea Timocului, cu reprezentanţii comunităţii româneşti din zonă. citeşte tot
-
Cataramă şi-a lansat candidatura la Preşedinţie, ca independent. Principalul obiectiv - schimbarea Constituţiei: "Partidele şi Parlamentul se vor reforma din temelii"
Viorel Cataramă şi-a anunţat, marţi, intenţia de a candida ca independent la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie, sub sloganul "Românii liberi îngenunchează mafia politică", principalul său obiectiv fiind acela de a schimba Constituţia. citeşte tot
-
Ponta susţine că nu a fost deranjat că discuţia de la Cotroceni a devenit publică
Premierul Ponta susţine că nu a fost deranjat de faptul că Preşedinţia a prezentat public discuţia de luni de la Cotroceni şi că îl bucură transparenţa, explicând totodată că i-a înmânat preşedintelui doar nota legii CAS, nu şi alte cifre, deoarece Băsescu nu are atribuţia unei verificări contabile. citeşte tot
-
Ponta susţine că nu "MTO" i-a creat probleme de înţelegere, ci accentul în engleză al lui Băsescu - VIDEO
Premierul Victor Ponta a susţinut, marţi, că nu termenul "MTO" invocat de preşedintele Traian Băsescu în discuţia de luni, de la Cotroceni, i-a creat probleme de înţelegere, ci accentul în limba engleză al preşedintelui, adăugând că el cunoaşte exact care sunt obligaţiile României. citeşte tot
-
Ponta cere să fie stabilit un protocol clar după prezentarea publică a discuţiei de la Cotroceni
Premierul Ponta a afirmat, după difuzarea de către Preşedinţie a înregistării discuţiei de luni de la Cotroceni, că nu este normal ca decizia prezentării publice a unor astfel de convorbiri să fie lăsată la latitudinea toanelor unei persoane şi că e nevoie de un protocol clar stabilit în acest sens. citeşte tot
-
Ponta: Băsescu mi-a trimis o scrisoare că nominalizarea comisarului european o face el
Premierul Victor Ponta a declarat că a primit, luni, de la preşedinteleTraian Băsescu o scrisoare în care acesta îi transmite că nominalizarea comisarului european din partea României o face şeful statului. citeşte tot
-
Ponta: Preşedintele poate să fie un pic mai politicos atunci când vorbeşte cu o doamnă
Premierul Victor Ponta a declarat că preşedintele Traian Băsescu va face foarte bine dacă va publica înregistrarea discuţiei de luni, de la Cotroceni, adăugând că un preşedinte poate fi "un pic mai politicos" atunci când vorbeşte cu o doamnă, respectiv ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu. citeşte tot
-
Consultări între preşedintele Băsescu şi Guvern la ora 16.00
Administraţia prezidenţială a anunţat că preşedintele Traian Băsescu va avea consultări cu Guvernul luni, la ora 16.00, la Palatul Cotroceni. citeşte tot
-
Diaconescu, despre iniţiativele Guvernului privind educaţia şi proprietăţile: Tupeu de clan interlop
Candidatul PMP la prezidenţiale, Cristian Diaconescu, critică modul în care Guvernul a gestionat Iniţiativa Cetăţenească şi a modificat, prin OUG, Legea Educaţiei, afirmând că pentru astfel de iniţiative, precum şi pentru cea privind impozitarea proprietăţilor, "ai nevoie de tupeu de clan interlop". citeşte tot
-
Cerere de reexaminare a OUG 115/2013: Termenul stabilit la art.1 a expirat înainte de adoptarea legii
Şeful statului cere Parlamentului reexaminarea legii de aprobare a OUG 115/2013 pentru instituirea unui nou termen în care comisia prevăzută de Legea 165/2013 privind restituirea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist finalizează situaţia terenurilor agricole şi forestiere. citeşte tot
-
Băsescu: UDMR nu va ieşi de la guvernare. Când s-a aliat iniţiativei cetăţeneşti, UDMR a informat?
Preşedintele Băsescu a declarat, joi, că UDMR nu va ieşi de la guvernare, el apreciind drept corect demersul MAE în privinţa iniţiativei cetăţeneşti privind minorităţile, iar legat de reproşurile lui Kelemen Hunor a spus: ”Când UDMR s-a aliat demersului pe care îl susţine a informat statul român?”. citeşte tot
-
Băsescu: M-am înţeles cu premierul pe acelaşi nume şi acelaşi portofoliu de comisar european
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că s-a înţeles cu premierul Victor Ponta pe acelaşi nume şi acelaşi portofoliu de comisar european, respectiv portofoliul Agriculturii, şeful statului precizând că doreşte să încerce să obţină pentru România un post de vicepreşedinte al Comisiei Europene. citeşte tot
-
Ponta: Eu mă duc, dar Guvernul nu are ce căuta la Cotroceni. Despre reducerea CAS nu am ce discuta eu cu Băsescu
Guvernul nu are ce căuta la Cotroceni, iar despre reducerea CAS nu are ce discuta preşedintele cu Executivul, deoarece proiectul de lege care reduce contribuţiile de asigurări sociale este votat de Parlament, astfel că Băsescu fie promulgă actul, fie îl retrimite în Parlament, afirmă premierul Ponta citeşte tot
-
Ponta, după invitaţia lui Băsescu la consultări: Mă întâlnesc şi cu teroriştii dacă e bine pentru ţară, dar Băsescu să discute cu Parlamentul
Premierul Ponta afirmă că este dispus să se întâlnească cu preşedintele Băsescu şi chiar "cu teroriştii "dacă acest lucru este bine pentru ţară, dar că pentru reducerea CAS şeful statului trebuie să se consulte, eventual, cu Parlamentul, nu cu Guvernul, deoarece legea CAS este votată de parlamentari citeşte tot
-
Băsescu a promulgat legile pentru ratificarea Acordurilor de asociere cu Republica Moldova, Ucraina, Georgia
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, miercuri, legile pentru ratificarea Acordurilor de asociere între UE şi Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, legi adoptate săptămâna trecută de cele două Camere ale Parlamentului. citeşte tot
-
Militari români vor defila pe Champs-Elysées de Ziua naţională a Franţei
Un detaşament de militari români va participa la parada tradiţională organizată în 14 iulie pe bulevardul Champs-Elysées, cu ocazia Zilei naţionale a Republicii Franceze. citeşte tot
-
Kelemen şi Ponta nu au ajuns la un compromis. UDMR discută vineri despre ieşirea de la guvernare
UDMR va discuta vineri, în şedinţa Consiliului Permanent al Uniunii, despre posibilitatea ieşirii de la guvernare, după ce miercuri dimineaţă Kelemen Hunor şi premierul Victor Ponta nu au ajuns la niciun compromis şi vor mai avea o discuţie, a declarat pentru MEDIAFAX secretarul general al UDMR. citeşte tot
-
MAE recomandă să se evite deplasările în Israel şi Teritoriile Palestiniene
MAE recomandă cetăţenilor români să evite în această perioadă deplasările în Israel şi Teritoriile Palestiniene care nu sunt necesare, având în vedere recentele evoluţii de securitate din spaţiul Orientul Apropiat. citeşte tot
-
Baconschi: Li s-a cerut candidaţilor PMP să obţină sponsorizări legale, nu să vină cu geanta la cineva
Teodor Baconschi precizează, într-o postare pe Facebook, că li s-a cerut candidaţilor PMP la europarlamentare să obţină sponsorizări legale pentru a finanţa campania, "nu să vină cu geanta la cineva". citeşte tot
-
Baconschi spune că i s-au cerut 100.000 de euro pentru locul trei pe lista PMP la europarlamentare
Teodor Baconschi susţine că i s-au cerut, ”cu scandaluri şi insulte”, 100.000 de euro pentru a fi ”tolerat” pe locul trei, considerat eligibil, pe lista PMP pentru alegerile europarlamentare, el spunând că nu avea de unde să dea aceşti bani. citeşte tot
-
Legea ”Big Brother”, prin care furnizorii de telefonie şi internet erau obligaţi să reţină date ale abonaţilor, declarată neconstituţională
Curtea Constituţională a decis, marţi, că Legea 82/2012, cunoscută drept legea ”Big Brother”, este neconstituţională, hotărârea fiind luată în unanimitate. citeşte tot
-
Un deputat PNL care trecuse la PMP s-a înscris în UNPR
Deputatul Aurel Niculae, care în martie trecea de la PNL la PMP, s-a înscris în UNPR. citeşte tot
-
Ministerul Fondurilor Europene a trimis oficial CE propunerea actualizată de Acord de parteneriat 2014-2020
Ministerul Fondurilor Europene informează că luni a trimis oficial propunerea actualizată de Acord de Parteneriat 2014-2020 Comisiei Europene, prin sistemul informatic de comunicare – Structural Funds Communication (SFC). citeşte tot
-
Ponta: Blaga este un socialist, comunist un pic, dinainte de '89, eu sunt mult mai de dreapta
Liderul PSD, Victor Ponta, afirmă că preşedintele Partidului Democrat-Liberal, Vasile Blaga, este un "socialist comunist un pic, dinainte de '89", şi că el personal, chiar şi ca preşedinte social-democrat, este mult mai de dreapta decât acesta, chiar şi decât liderul PNL, care a lucrat doar la stat. citeşte tot
-
Ponta, despre numirea altor membri PPDD în posturi guvernamentale: Foarte posibil, dar nu ca ministru
Liderul PSD, premierul Victor Ponta a declarat că este foarte posibil ca în perioada următoare să fie numiţi şi alţi reprezentanţi ai PPDD în posturi guvernamentale, la un alt nivel decât cel de ministru, în baza protocolului de colaborare încheiat între PSD şi PPDD. citeşte tot