Articolele autorului Departamentul Politic
-
Traian Băsescu acuză CNSAS de distribuirea în presă a documentelor legate de dosarul său: Colegiul a intrat în politică
Traian Băsescu a declarat că CNSAS a intrat în politică, precizând că documentele legate de dosarul său cu privire la acuzaţiile că ar fi colaborat cu securitatea au fost distribuite în presă de Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, nu de Curtea de Apel Bucureşti. citeşte tot
-
Mircea Drăghici a demisionat din funcţia de trezorier al PSD / Cine este noul purtător de cuvânt
Mircea Drăghici şi-a dat demisia din funcţia de trezorier al PSD, a anunţat preşedintele interimar al partidului, Viorica Dăncilă, la finalul şedinţei Biroului Politic Naţional (BPN) al formaţiunii. citeşte tot
-
CCR a respins, miercuri, sesizarea PNL şi USR pe legea care dezincriminează fapte de corupţie
Curtea Constituţională a respins, miercuri, sesizarea PNL şi USR prin care reclamă că proiectul adoptat de Parlament care modifică Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie nu este pus în acord cu o decizie anterioară a CCR. citeşte tot
-
Discurs nou la PSD: Ştim să ascultăm vocea acestei ţări şi ştim când e nevoie de schimbare
Social-democraţii au transmis, miercuri, pe Facebook, că PSD ştie să asculte vocea poporului şi ştie când este nevoie de schimbare, adăugând că partidul va rămâne „întotdeauna aproape de români”. citeşte tot
-
Tăriceanu: Avem rezerve legat de extinderea dreptului de a ataca la CCR ordonanţele de urgenţă
Călin Popescu Tăriceanu a declarat că i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis că ALDE este de acord cu ambele întrebări la referendum, însă nu şi cu partea referitoare la extinderea dreptului altor instituţii de a sesiza CCR în legătură cu ordonanţele de urgenţă citeşte tot
-
Iohannis, după consultările pe referendum: Am decis să invit partidele să semnăm un PACT politic pentru România Europeană/ Dăncilă vrea un grup pentru revizuirea Constituţiei
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri, după consultările cu liderii partidelor parlamentare pe tema rezultatului referendumului din 26 mai, că invită pe formaţiunile politice să semneze un pact politic pentru consolidarea parcursului european al României. Şeful statului a avut miercuri discuţii şi cu ALDE, grupul parlamentar Pro Europa, grupul parlamentar al minorităţilor naţionale şi PSD. Iohannis i-a criticat anterior pe pesediştii, pentru că înainte de consulări aceştia s-au grăbit să „defileze public” cu o intenţie de a revizui Constituţia. Delegaţia PMP este prima care a intrat prima la discuţii cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema transpunerii în Constituţie a referendumului pe justiţie. Este a doua zi de consultări pe care şeful statului le are pe acest subiect. citeşte tot
-
Curtea Constituţională, aşteptată să se pronunţe, miercuri, asupra conflictului dintre Parlament şi ÎCCJ pe completurile specializate
Curtea Constituţională dezbate, miercuri, sesizarea privind conflictul dintre Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pe tema constituirii completurilor specializate în cazurile de corupţie, obiecţie făcută de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache. citeşte tot
-
Iohannis, după ce Senatul a respins ridicarea imunităţii lui Tăriceanu: Jalnic şi ruşinos. Nu au înţeles nimic
Preşedintele Klaus Iohannis a criticat, marţi, votul din Senat pe cererea procurorilor DNA de urmărire penală în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu, spunând că "scutul" făcut de PSD şi ALDE prin vot arată că aceste partide nu au înţeles mesajul românilor. citeşte tot
-
Iohannis: După palma primită de la electorat la referendum, PSD trebuie să se abţină de la ordonanţe de urgenţă/ Şeful CJ Cluj, despre OUG pe alegerea preşedinţilor de consilii judeţene: Nu se justifica urgenţa
Preşedintele Klaus Iohannis a criticat OUG pe alegerea preşedinţilor de consilii judeţene, spunând că după palma primită din partea electoratului, PSD trebuia să se abţină de la emiterea de astfel de acte normative. citeşte tot
-
Iohannis, APEL înainte de consultările de la Cotroceni: Mă aştept să se implice societatea pentru ca politicienii să nu poată ignora referendumul
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că are aşteptări ca întreaga societate românească să se implice activ în aşa fel încât politicienii să nu poată ignora rezultatul referendumului pe justiţie, iar acesta să fie pus de îndată în practică. citeşte tot
-
După ce Cătălin Rădulescu le-a cerut banii înapoi bugetarilor, un lider PSD îi propune lui Orban să dea vouchere de vacanţă doar celor care au votat cu PNL
Olguţa Vasilescu a comentat ironic afirmaţiile lui Ludovic Orban, care a spus că nu e normal ca toţi angajaţii din sectorul public să aibă vouchere de vacanţă. Ea i-a propus liderului liberal să ofere vouchere doar celor care au votat cu PNL şi Iohannis, fiindcă doar aceia merită în vacanţă. citeşte tot
-
Un fost deputat, exclus din PSD, a anunţat că va candida la alegerile prezidenţiale
Fostul deputat exclus din PSD Ninel Peia, care susţinea în trecut că predarea în şcoli a orelor de educaţie sexuală ar trebui pedepsită cu închisoarea, a anunţat că va candida la alegerile prezidenţiale, din partea Partidului Neamul Românesc. citeşte tot
-
Fost deputat PSD anunţă că va activa în grupul parlamentar al PNL: Nu am făcut această mişcare în urma unor calcule politicianiste, nu sunt un oportunist
Fostul social-democrat Alexandru Andrei a anunţat, pe Facebook, că va activa în cadrul grupului deputaţilor PNL. Acesta a afirmat că acţiunea sa nu a fost o mişcare în urma unor „calcule politicianiste” şi a precizat că nu este un oportunist. citeşte tot
-
Oprişan, după ce a fost numit baron PSD: Mă îndoiesc că Iohannis a trecut numele meu acolo. Cred că a fost trecut de un consilier
Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea Marian Oprişan a declarat că are îndoieli că şeful statului Klaus Iohannis l-a nominalizat ca „baron” al PSD, precizând că acest lucru a fost făcut de un consilier din cadrul Administraţiei Prezidenţiale. citeşte tot
-
Adrian Năstase, apel către social-democraţi. Fostul premier a iniţiat o PETIŢIE online şi se aşteaptă la susţinerea ideilor sale
Adrian Năstase a lansat, luni, un apel către social-democraţi pentru reformarea PSD, în contextul pierderii alegerilor europarlamentare. Fostul premier a făcut o petiţie online pentru refondarea partidului, precizând că iniţiativa nu este o disidenţă în interiorul formaţiunii. citeşte tot
-
PSD nu mai ţine, luni, şedinţa Biroului Permanent. Cabinetul Dăncilă se reuneşte în şedinţă de Guvern
Şedinţa coaliţiei şi reuniunea Biroului Permanent al PSD nu vor mai avea loc, luni, aşa cum anunţase iniţial Viorica Dăncilă. În schimb, Executivul se va reuni la Palatul Victoria în şedinţă de Guvern. citeşte tot
-
Băsescu, precizări pe Facebook despre dosarul CNSAS: Nu există documente scrise de mine prin care s-ar fi putut atesta calitatea de colaborator
Fostul preşedinte Traian Băsescu a transmis, pe Facebook, după ce două documente din dosarul său de la CNSAS au fost prezentate de Antena 3, că nu există un angajament semnat de el nici în dosarul inscripţionat cu numele său şi nici pe microfilmul dosarului. citeşte tot
-
PNL analizează, luni, performanţele la europarlamentare. UPDATE: Buşoi îşi dă DEMISIA pentru înfrângerea din Bucureşti/ Se „încălzeşte” Rareş Bogdan, dar pune condiţii
Liberalii se reunesc în şedinţa BEX urmată de BPN, de la ora 13.00. PNL va face o analiză a scorurilor obţinute de filialele partidului, iar în acest context, Rareş Bogdan l-ar putea înlocui pe Cristian Buşoi la şefia PNL Bucureşti, potrivit unor surse politice. citeşte tot
-
BEC prezintă, luni, la peste o săptămână după alegerile europarlamentare, rezultatele finale
Rezultatele finale la alegerile europarlamentare urmează să fie prezentate, luni, de Biroul Electoral Central (BEC), la mai bine de o săptămână după scrutin, a anunţat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Marian Muhuleţ. citeşte tot
-
Iohannis, despre poliţistul ucis în misiune: Făptuitorul să fie urgent prins şi deferit justiţiei
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, duminică seară, un mesaj de condoleanţe după ce un poliţist din Timiş a fost ucis în misiune de un bărbat urmărit internaţional pentru tâlhărie, precizând că are încredere că autorităţile îl vor prinde pe făptaş. citeşte tot
-
Eugen Tomac, scrisoare către Dăncilă: Nu omorâţi presa de limbă română din Republica Moldova!
Liderul PMP, Eugen Tomac, i-a transmis o scrisoare premierului Viorica Dăncilă în care îi sesizează faptul că mass-media de limba română de peste Prut este în "moarte clinică din cauza reducerii substanţiale a finanţării acordate de statul român". citeşte tot
-
Preşedintele Comisiei pentru IT, reacţie la iniţiativa de impozitare a IT-iştilor: Eliminarea facilităţilor fiscale ar fi o „imensă prostie”
Preşedintele Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din Camera Deputaţilor, deputatul USR Cătălin Drulă, a catalogat drept o "imensă prostie" eventuala eliminare a facilităţilor fiscale pentru IT-işti, motivând că ar avea efecte economice negative. citeşte tot
-
Emisiunea „Gândurile lui Cristoiu” va fi difuzată duminică, 2 iunie 2019, de la ora 17.00
Realizatorul TV Mihai Gâdea ar putea fi candidatul PSD la alegerile prezidenţiale după ce a fost testat în sondaje de interne de partid şi ar putea chiar să câştige, a dezvăluit Ion Cristoiu. citeşte tot
-
Băsescu, mesaj plin de umor pentru Orban: Nu vrei tu să laşi industria IT în pace? Dacă te pui cu taxele pe ei, iau scaunul şi un calculator şi pleacă (..) au creierul la purtător
Fostul preşedinte Traian Băsescu a reacţionat, sâmbătă, după ce Ludovic Orban a declarat că lui nu i se pare normal ca IT-iştii să fie scutiţi de plata impozitului pe venit, precizând că aceştia generează o contribuţie la PIB care o egalează pe cea din agricultură. citeşte tot
-
Klaus Iohannis cere urgent o strategie pentru a preveni efectele condiţiilor meteo extreme, după ce trei copii au murit luaţi de viitură
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, după tragedia din Prahova în urma căreia şi-au pierdut viaţa trei copii şi un al patrulea este dat dispărut, că este nevoie urgentă de elaborarea unor strategii pentru a preveni efectele fenomenelor meteo extreme. citeşte tot